Ruşii ştiu să se distreze: Pe pârtiile din Siberia, în costum de baie

Schiori din toate regiunile Rusiei sărbătoresc în fiecare an sfârşitul iernii, pe pârtiile din munţii Altai. Îmbrăcaţi doar în costum de baie, aceştia se bucură de zăpadă la 5 grade Celsius.

Nu mai puţin de 1.525 de turişti entuziaşti, echipaţi în bikini şi bermude, au luat cu asalt staţiunea Şeregeş, din Munţii Alta, unde s-a desfăşurat o nouă ediţie a evenimentului anual GrelkaFest, bucurându-se de ultimele zile cu temperaturi scăzute care se înregistrează în Siberia. Amatorii de schi şi de snowboarding s-au adunat pentru a doborî un record - cel mai mare număr de schiori echipaţi cu costum de baie care au coborât pe pârtie.

"Emoţiile sunt copleşitoare. Soarele e ca-n Thailanda, zăpada e ca-n Alpi, petrecerea e ca-n Ibiza. Mulţumesc tuturor pentru această aventură nebunească", spune Rodion Kirpichikov, participant la acest festival.

O turistă se declară şi ea uimită de petrecerea la care participă: "Mi s-a spus că femeile siberiene sunt cele mai nebune şi nu se dau înapoi de la nimic şi aşa e. a fost o zi explozivă. Vremea a fost superbă, oamenii sunt călzi, dacă nu eşti aici, ai pierdut mult!", spune Kristina Tikhomirova.

O altă participantă la eveniment, Irina Komarova, spune că în acest loc uiţi de toate problemele: "E o atmosferă fără grji şi o bucurie copleşitoare care te fac să nu-ţi mai doreşti să te întorci la ce făceai înainte... aici nu sunt interdicţii."

Oamenii vin din toate regiunile Rusiei, dar şi din alte ţări, precum Suedia şi Canada, ba chiar din Uganda, la acest eveniment anual. Potrivit ziarului The Siberian Times citat de Daily Mail, cei 1.525 de turişti au stabilit un nou record de participare. Anul trecut, 1.496 de oameni au fost prezenţi la GrelkaFest, festivalul care marchează închiderea sezonului de iarnă. Anul acesta, amatorii de sporturi de iarnă s-au bucurat de o temperatură plăcută de 5 grade Celsius, care le-a permis să schieze în costum de baie.

Pe lângă distracţia de pe pârtie, turiştii mai pot face skijumping într-o piscină, pot participa la un festival al culorilor şi se relaxează dansând la concertele care au loc în fiecare zi.

Situată în regiunea Kemerovo, Şeregeş este cea mai dezvoltată staţiune de schi din Rusia. Iniţial, în acel loc a fost o exploatare minieră, apoi în epoca stalinistă locul a fost transformat într-un gulag, o închisoare extrem de dură în care erau aduşi deţinuţii politici. Cei 12.000 de prizonieri au construit calea ferată din zonă.


Foto: Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
16 Aprilie 2018