Ruj, paiete şi mult fard: Concursul de Miss pe care îl câştigă bărbaţii


Alisa a crescut în preajma transsexualilor. Tatăl ei a lansat Tiffany's Show, un spectacol de cabaret cu travestiţi, care a ajuns la o audienţă de peste 30 de milioane de spectatori de la prima ediţie, organizată de Anul Nou, în 1974.

Deşi sunt acceptaţi în industria de divertisment, transsexualii sunt marginalizaţi în societate. În Thailanda trăiesc peste 100.000 de femei transgender, dar acceptarea socială încă e greu de obţinut, notează Daily Mail. "Există credinţa că persoanele transgender îşi controlează greu firea.

Dar eu am 100 de transsexuali în concurs - n-aş fi putut să-i stăpânesc la nevoie. Nu-i adevărat. Sunt şi ei oameni. Pot fi orice vor ei", a explicat Alisa pentru cotidianul britanic.

Ea a organizat acest concurs pentru a demonta ideile greşite. Dar a vrut şi un show care nu doar să redea încrederea şi mândria acestei minorităţi, ci şi să ajute la acceptarea ei de către opinia publică. "Am început Miss Tiffany în 1998 pentru că ştiam dificultăţile transsexualilor. Vedeam mereu problemele cu care se confruntau", a declarat Alisa.


În primul an s-au înscris 70 de concurente. A fost un succes uriaş şi a devenit un eveniment anual. De atunci a tot crescut, ajungând ca în fiecare ediţie să se înscrie 100 de concurente din toată ţara, concursul fiind transmis şi de televiziunea naţională.

Regulile sunt simple: concurentele trebuie să fie transsexuali din Thailanda, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Cele sub 18 ani au nevoie de acordul părinţilor pentru a se înscrie, lucru dificil, întrucât mulţi refuză să se acomodete cu noua identitate a copiilor lor.
"În inimile lor, ei sunt femei. Nimeni şi nimic nu-i poate schimba, aşa că trebuie să găsim un mod de a-i susţine", a explicat Alisa.

Sopida e o norocoasă: părinţii ei au susţinut-o de când a decis să fie femeie, în al doilea an de facultate. În mai anul trecut, au fost în sală şi i-au ţinut pumnii.

Spre mulţumirea Alisei, concursul îşi atinge scopul şi nu e doar prilej de distracţie - mulţi dintre participanţi se bucură de succes. De pildă, Treechada Petcharat, care a câştigat ediţia din 2004, a fost numită în acest an cea mai frumoasă femeie din lume, după ce a devenit actriţă în Hong Kong.


Foto: Daily Mail

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Bebe pe 25 Ian 2016, 14:51
    Miss Tiffany Universe

    Pace! Parere umila, va rog sa ma iertati.... aceste concurente ( transgenders) arata mai bine, mai feminine decat acelea de la Miss World. Regards.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod