Regina şi Anna Wintour au stat una lângă cealaltă, pe rândul din faţă, la o prezentare de modă care a avut loc marţi, la London Fashion Week, eveniment care s-a desfăşurat în perioada 16 - 20 februarie.
Suverana a asistat la prezentarea colecţiei designerului britanic Richard Quinn, care a primit din partea reginei premiul Elizabeth II Fashion, un trofeu aflat anul acesta la prima ediţie şi care va fi decernat anual unui tânăr talent din domeniul modei.
Îmbrăcată într-un compleu format din rochie şi jachetă bleu deschis, în culoarea oului de raţă, regina a admirat cu interes ţinutele din colecţia prezentată de Quinn, combinaţii de piese fluide cu motive în culori vii şi căşti de biciclist, precum şi rochii din piele purtate cu ciorapi plasă, relatează Daily Mail.
"Ca un tribut adus industriei şi o moştenire pe care o las tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea modei britanice, vreau să prezint acest premiu dedicat unui nou şi tânăr talent", a spus regina.