Se pare că Moni ar fi gravidă. Şi avocatul Dojană spune că s-ar putea, iar Irinuca dă vestea ca sigură.
Fetele lui Capatos au încins un meci de fotbal în studio, după ce au aflat că naţionala României a remizat în faţa Franţei, pierzând astfel calificarea.
Vezi cine a câştigat. Micuţul lui Silviu Prigoană este cel mai bogat sugar şi Anda Adam s-a prezentat în faţa fanilor, altfel decât ne-a obişnuit.
Acestea ar fi câteva dintre subiectele pe care le prezentăm astăzi, dar mai avem şi altele.
Sunt fericită! Vorbesc despre bani, fotbalişti, milionari şi vedete.
Mi-ar plăcea să fiu puţin din fiecare...În fine...
---- Irina Columbeanu le-a mărturisit colegilor de grădiniţă şi educatoarelor că mămica ei îi va face un frăţior. Oare chinezul o fi apucat să afle sau cazul a fost rezolvat dinainte, aşa cum de altfel se şi vehicula prin presă acum câteva săptămâni. Chiar Irinel Columbeanu a spus că Monica s-a dus în America ca să facă o întrerupere de sarcină.
---- Eduard Gabriel Prigoană este cel mai bogat sugar din România. Tatăl lui, Silviu Prigoană, a decis să-şi împartă averea cu cel mai mic moştenitor al său.
El i-a cedat 17% din acţiunile campaniilor pe care le deţine.---- Anda Adam şi-a postat pe Facebook o poză în care apare tristă, obosită şi nemachiată. Poza a avut mare succes, în câteva minute strângându-se nu mai puţin de 400 de like-uri şi zeci de comentarii.
---- "Îi dau în judecată pe cei care m-au acuzat că beau", a declarat Oana Roman în Cancan. Aceasta este declaraţia Oanei Roman care, de ceva vreme, este în conflict deschis cu presa de scandal. După ce a fost fotografiată cu paharul în mână într-un club din Mamaia, Oana Roman a explicat că acel articol în care a apărut fotografia este unul publicitar şi că autorul şi revista vor fi daţi în judecată.
---- "Nicolae Mitea nu a investit în mine, dar mi-a dat bani de buzunar", spune Andreea Tonciu, în Cancan, care anunţă, din nou, că s-a despărţit de Nicolae Mitea.
Motivul ar fi acelaşi... Pe Tonciu o deranjează faptul că Mitea îşi doreşte o femeie de casă şi spune că ea nu o să poată să fie niciodată o gospodină desăvârşită, dar atât.---- Daniela Crudu şi Bianca Drăguşanu au simulat meciul dintre România şi Franţa. După ce s-a terminat partida oficială pe Arena Naţională, fetele lui Capatos - Bianca şi Daniela - au încins un altul în studioul "Show-ului Păcătos". Aici fiecare a încercat să-şi demonstreze abilităţile, Daniela fiind de departe cel mai bun...
"atacant" al echipei.
Posteaza comentariu