Transilvania, tărâm de poveste: 30 de imagini care ne arată ce țară frumoasă avem

Alex Robciuc, unul dintre cei mai talentați fotografi din România, face din nou cunoscute pe alte meridiane zonele superbe din țara noastră. Imaginile lui sunt apreciate în toată lumea.

De peste un deceniu, Alex Robciuc străbate zonele superbe din România, căutând să surprindă tot ce are mai frumos și uimind pe toată lumea cu fotografiile sale. Nu doar străinii sunt impresionați de munca lui, ci și românii care descoperă cu surprindere ce țară frumoasă avem. Bătând șoselele aglomerate și drumurile izolate, luând-o prin orașe și prin cătune, fotograful în vârstă de 33 de ani a explorat cele mai pitorești zone din România, colțuri de Rai cu care orice țară s-ar mândri.

Din toate imaginile pe care le-a realizat anul trecut, Alex a ales câteva din Transilvania și le-a publicat pe Bored Panda.

"Am ales să folosesc tehnici de fotografiere și de post-procesare pentru a îmbogăți senzațiile și stările pe care le-am simțit în aceste locuri. În aceste serii am fotografiat biserici fortificate construite de sași, pășunile montane, satele în care transportul se bazează pe boi și căruțe, portretizând idila pastorală a Transilvaniei", a scris autorul pe acest site.

"Nu-i greu să înțelegi de ce peisajele din Transilvania au aprins imaginația atâtor scriitori.
Așa cum scria și autorul englez de călătorii Patrick Leigh Fermor în 1934: <<Transilvania a fost un nume familiar de când mă știu. Era însăși esența și simbolul unei ciudățenii izolate, înfrunzite, pe jumătate mitică; și, în acea clipă, părea mai izolată și mai împânzită de farmece>>. Cu acest citat în minte, am realizat o selecție a lucrărilor mele de anul trecut, și sper să simțiți și voi magia acestor tărâmuri"
, a adăugat el.

Fotografiile publicate pe Bored Panda, platformă urmărită de 16 milioane de oameni din toata lumea, s-au bucurat de mare succes, fiind apreciate de peste 60.000 de persoane în doar câteva zile.

Recompensat pentru munca sa din ultimii zece ani cu premiul întâi la secțiunea National Award, în cadrul prestigiosului concurs de fotografie Sony World Photography Awards 2019, Alex Robciuc a primit și titlul de "Tourism Ambassador".

Fotografiile sale, care pot fi admirate și pe pagina lui de Instagram și pe Facebook, au apărut în publicații din toată lumea, precum National Geographic, Lonely Planet, Digital Photographer, The Telegraph, The Guardian, Der Spiegel, Daily Mail, Digital Photographer, Shutterbug, Yahoo, La Repubblica și Corriere Della Sera. Totodată, o selecţie din lucrările sale este inclusă în baza de date a agenției Getty Image.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Crocodilul pe 5 Iul 2019, 00:17
    Poze frumosae

    Da, da! In poze si eu arat bine

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod