Sunt soferita, deci exist!

Da, am intrat in randul oamenilor "mari" si mi-am luat permisul auto. Desi cam tarziu, dupa parerea unora, sunt mandra de mine pentru aceasta reusita, chiar daca stiu ca sunt putini aceia care, la varsta mea, nu au permis.

Intotdeauna m-am simtit prea timida pentru traficul din Capitala si am considerat ca sofatul este pentru oamenii curajosi, grup din care nu fac parte. Insa la insistentele parintilor mei care isi doreau sa ma vada mai des acasa (si in plus imi promisesera ca ma ajuta sa imi iau si masina) am zis sa incerc. Chiar daca a trecut un an de atunci, inca mai simt golul din stomac din ziua examenului. Nici macar examene importante din viata mea, precum cele de admitere la liceu sau facultate, nu m-au intimidat atat. Aveam impresia ca daca pic acest examen, parintii vor fi un pic dezamagiti (mai ales ca deja dadusera sfoara in tara despre faptul ca va fi un nou sofer in familie), iar prietenii, detinatori de permis auto inca de varsta de 18 ani, m-ar fi privit putin de sus.

In noaptea de dinaintea examenului nu am inchis un ochi, iar dimineata eram deja obosita. Mai multe emotii imi erau insuflate de tatal meu, care se comporta ca si cand "baietelul lui" a luat deja examenul si era pregatit sa ma insoteasca mandru in prima mea cursa. Sala am luat-o usor, pentru ca a avut tata grija sa invat fiecare regula de circulatie. Insa nu pentru partea teoretica imi facusem atatea griji, ci practica era cea imi crea palpitatii. Cand am vazut examinatorul urcandu-se in masina, langa mine, picioarele mi s-au inmuiat iar vocea disparuse de tot. "Haide, sa mergem!," il aud de undeva departe, fara insa sa reactionez. "Haide, domnisoara, ca mai asteapta si altii," repeta el autoritar. Trag aer in piept, incerc sa ma imbarbatez si pornesc hotarata cu "fie ce-o fi" in gand. Un semafor, o trecere de pietoni, doua parcari, mers cu spatele si... gata... permisul auto era al meu. Eram soferita cu acte in regula. Am avut nevoie de minute bune pentru a realiza ca am reusit si, da, in curand voi avea masina mea.

Poate ca pentru multi acest examen a fost unul ca oricare altul, pentru mine a avut o semnificatie deosebita. Mi-am demonstrat ca pot invinge frica sau timiditatea si ca, acolo unde e un strop de vointa, nimic nu e imposibil. Chiar daca am fost putin mai timida la inceput in ale' condusului, ma pot lauda acum ca razbat cei aproape 300 km de una singura, insotita doar de masinuta mea cea rosie si de catelusul meu, pentru a-mi vizita parintii.

Intra in sectiunea Momente Intense de pe Coffeechat.ro si povesteste-ne momentele intense din viata ta! Cele mai frumoase povesti vor fi premiate!