Fie că erau cotidiene, săptămânale sau cu apariţii ocazionale, publicaţiile interbelice acordau spaţii importante rubricilor dedicate publicului feminin, sfaturile practice din gospodărie stând alături de recomandări medicale şi reţete culinare, sau rubrica de modă vecină de pagină cu tratamentele cosmetice tradiţionale sau…de ultima generaţie!
Redăm mai jos reproduceri din acele vremuri cu comentarii punctuale, dar farmecul constă în descoperirea şi desluşirea textului original (asta în funcţie de calitatea tiparului), text plin de exprimări inedite şi formulări pitoreşti!
Aproape o pagină întreagă (foto 1) e dedicată recomandărilor medicale fie că ele sunt inserate în mici articole sau în chenarul unor reclame de efect. Astfel aflăm că a apărut a 8-a ediţie a faimoasei lucrări din 1915, “Educaţia sexelor” a lui Eraclie Sterian, unde “tânărul ca şi omul matur vor găsi descrise orice chestiune relativă la genitalitatea speţei umane, cunoaşterea şi combaterea boalelor sexuale cu urmările lor: rheumatism cronic, artrită, afecţiuni de prostate, de ovare, tulburări urinare etc.” Exemplarul are 340 de pagini şi costă 75 de lei
Suntem informaţi şi de binefacerile unei cure balneo în…Austria la “Băile Gleichenberg, neîntrecute la astmă, emphisem, cardiaci, climă unică, camere pneumatice, inhalatorii”
O altă recomandare, un alt mesaj, un alt medicament cu ”effect fulgerător” e convingător: “ A te vindeca de blenarogie cu suma de 120 lei, credem că reprezintă pentru timpurile grele prin care trecem un adevărat bine obştesc.”
Reumatismul e tratat în cabinete speciale, unul e “Fango”, iar doi dintre cei mai importanţi medici din acea perioada Kestenbaum şi Grigoriu-Argeş, îşi fac publice adresele şi gama serviciilor oferite: “Diagnostic şi tratamente speciale (nămol-vulcanic, venin de albine şi electroterapie) şi vindecare de sciatică-lumbago cu rezultate permanente şi neegalate de orice alte tratamente.”
Pentru sănătatea sufletului, pentru cunoaşterea viitorului, avem sfaturile unei specialiste, “profesoara medium-spiritista Miss Ellynee” un fel de Carmen Harra de azi, care prezice “în orice chestiuni: judecaţi, comerţ, loterii, amor, căsătorii, comori, sfaturi de vindecare (dezlegarea farmecelor).” Toate bune şi frumoase până la solicitanţii din provincie şi străinătate care trebuie să transmită data naşterii şi…120 de lei prin mandat poştal…
O altă pagină de ziar (foto 2) are în chenar o recomandare pentru pasta de dinţi Nivea, indicată fumătorilor, dar şi o prezentare a medicamentului “Gastro D.
indicat în tratamentul bolilor de stomac, de rinichi, ficat, nervozitate, insomnie.” E bun cam la orice, mai ales că e recomandat şi de un preot a cărui părere conta mult!Nu putem spune că în acea perioada lumea nu era informată, ba dimpotrivă, lucrarea doctorului parizian Perron “Rolul glandelor noastre cu secreţiune internă”, era distribuită gratis, iar o altă despre “Tratamentul hormonic Okasa” costa doar 7 lei.
Un alt mare ghicitor găsim şi la Bârlad, iar reproducerea de faţă (foto 3) ne aduce la cunoştinţă că e un sfătuitor priceput în “ arta de a cunoaşte viitorul vostru şi a altora, în vindecarea viciilor şi a boalelor nervoase, în ştiinţa de a reuşi în toate afacerile, în descoperirea comorilor, etc.”
Dacă pentru beţie s-a găsit leacul şi pe acesta îl reproducem aici de faţă spre lecturare (foto 4), pentru “boale secrete şi sifilitice”exista şansa consultaţiilor la doctor Hugo M.
Zaygler, iar la “Maison Dortheimer-Institut de beaute”, un fel de Estee Lauder de azi, puteai găsi “preparate speciale pentru înfrumuseţare, măsci şi bandaje de cauciuc pentru faţă şi corp” (foto 5).