In cel mai nou film al sau, "Premonitia", pe care il poti vedea pe marile ecrane incepand cu data de 15 iunie 2007, Sandra Bullock detine rolul principal. Nu este neaparat cel mai potrivit rol al actritei hollywoodiene, care este perfecta in roluri de "girl next door", cea mai amuzanta si simpatica fata. De data aceasta, Bullock renunta la zambetul larg si incearca sa ne arate ca stie sa joace bine chiar si drama. Un lucru care nu ii iese grozav. Cu toate acestea, Bullock ramane una dintre cele mai vizate vedete de la Hollywood atunci cand vine vorba despre comedii si alte filme "usurele". Aceasta deoarece imaginea ei "vinde".
Ca in cazul oricarei vedete, nici viata ei nu este scutita de intamplari mai mult sau mai putin amuzante. Firea sa deschisa a impus-o la Hollywood si acum este una dintre cele mai adorabile imagini din industria de divertisment. Un chip luminos, privirea calda si usor melancolica, precum si rolurile simpatice au impus-o pe piata drept o actrita care lucreaza usor si cu pasiune. Insa Bullock nu a avut norocul sa primeasca roluri "profunde", fiind etichetata ideala pentru comedii romantice.
O fire care se face placuta oricui si in acelasi timp puternica, actrita stie sa iasa cu usurinta din orice incurcatura. Acest lucru este evident pana si pentru profani. Oare altii cum s-ar fi descurcat in aceasta situatie, in locul ei?... In martie 2001, actrita a participat la premiera londoneza a comediei "Miss Congeniality", regizata de Donald Petrie, in care vedeta a interpretat rolul adorabilei, dar atat de neindemanaticei politiste sub acoperire Gracie Hart. Cat se poate de eleganta, Bullock s-a prezentat pe covorul rosu in fata jurnalistilor, a facut cativa pasi si, spre amuzamentul intregii adunari, s-a impiedicat de rochie si a cazut direct in fata...
Mai tarziu, actrita a declarat: "Ati vazut ce intrare spectaculoasa mi-am facut? Este ceva ce fac si in viata reala, in mod natural, asa ca ma folosesc de ceea ce stiu. Cad des si o fac bine."
Inca de la inceput, Sandra Bullock a fost un copil plin de energie si cu o personalitate puternica. Vedeta isi aminteste despre un incident cand, la varsta de trei ani, in timpul mutarii intr-o casa noua, cu familia, i s-a spus cat se poate de clar sa nu atinga un bec aprins care "zacea" atarnat pe podea, de firul electric. Reactia ei a fost sa "casapeasca" becul cu figuri de karate si, in consecinta, sa se aleaga pe manute cu niste taieturi de nota zece... Insa aceasta nu a fost ultima sau singura rana pe care nebunatica micuta avea sa o "capete" in copilarie...
O patanie tot din copilaria actritei arata ca Sandra nu avea nici o legatura cu alcoolul, desi mai tarziu s-a internat intr-o clinica de dezalcoolizare... Insa a facut acest lucru nu din cauza unei dependente, ci pentru a-si pregati rolul din pelicula "28 Days" (2000). Totusi vedeta povesteste despre o prima si prematura "intalnire" a sa cu alcoolul: "Nu stiam ca Bacardi trebuie amestecat cu altceva, asa ca l-am baut simplu. Mama m-a dus la spital, pentru ca a crezut ca am consumat droguri!".
Impresia pe care o lasa colegilor si persoanelor care o intalnesc este puternica, dupa cum povestesc acestia. Regizorul Irwin Winkler isi aminteste despre Bullock: "Cand a intrat prima oara in biroul meu, pentru auditia de la 'The Net', purta o salopeta, cei mai ciudati pantofi pe care i-ati vazut vreodata si o sapca de baseball cu cozorocul la spate. La momentul intalnirii cu regizorul, majoritatea actritelor ar purta tocuri inalte sau cea mai scurta fusta si bluza posibil, dar ea nu este asa...".
In timpul filmarilor de la "Two Weeks Notice", Hugh Grant a invatat rapid sa aprecieze "simtul umorului pueril" al colegei sale. La incheierea productiei, Grant i-a oferit lui Bullock un cadou numai "bun" de despartire: un joc de sah... inspirat din Kama Sutra... Totusi actrita nu s-a lasat mai prejos si l-a "cadorisit", la randul ei, pe star: "Mi-a dat o gramada de bunatati.", isi aminteste Grant. "Ciocolata englezeasca si prezervative - sute de prezervative."
Vedeta povesteste ea insasi despre unele obiceiuri ale sale care pot parea extrem de ciudate celor care o cunosc pentru prima oara: "Aduc maseze pe platoul de filmare. Angajez pe cineva care sa imi faca acupunctura. Stabilim un 'centru al sanatatii', o rulota mare, in care se tin sedintele pentru intreaga echipa. La inceput, multi dintre cei din echipa sunt destul de debusolati si nu inteleg nimic. Dar, pana la incheierea filmarilor, cu totii isi beau ceaiurile de plante, fac sedinte de acupunctura si vorbesc despre Feng Shui."
Bullock este o adepta ferventa a acupuncturii, actrita folosind aceasta tehnica antica de origine chineza pentru a slabi. Actrita preciza in legatura cu statutul sau de vedeta excentrica: "Nu imi doresc de nici o culoare sa intru in categoria vedetelor marcate de lifestyle. Sunt o celebritate ingrozitoare. Daca ies in public, ma imbrac ca un porc."
Stilul de viata, firea si umorul vedetei sunt apreciate de toate prietenele Sandrei - la scurt timp dupa ce s-a casatorit, in decembrie 2001, Ashley Judd a contactat-o pe Sandra Bullock, alaturi de care a jucat in "Divine Secrets of the Ya-Ya Sisterhood", pentru a-i impartasi aceasta veste minunata. Judd afirma: "A fost cu adevarat amuzanta - i-am trimis un e-mail, in care ii spuneam: 'Stii ca m-am maritat.' Iar ea mi-a raspuns: 'Mda, stiu. Am fost domnisoara ta de onoare.' Eu le spun tuturor ca am fost mult prea beata sa imi mai amintesc ceva..." Bullock a marturisit pana la urma ca nu a avut calitatea de domnisoara de onoare la nunta lui Judd...
Actrita s-a distrat si impreuna cu Hugh Grant pe platoul de filmare de la "Ya-Ya", pornind de la rolurile pe care cei doi le-au interpretat: "Ne-am casatorit si acum sunt insarcinata in doua luni... cred ca o sa il vad mult mai mult decat imi doresc."
In timpul realizarii filmului "Murder by Numbers", Ben Chaplin a impartit o scena cu... piciorul Sandrei Bullock. "Sandra ma mangaie cu piciorul.", a explicat actorul. "Este o scena interesanta. A trebuit sa o filmam si a fost destul de distractiva, pentru ca Sandy are picioare frumoase. Si-a facut si pedichiura... Sandy nu filmeaza prea multe scene de dragoste, asa ca m-am simtit onorat sa primesc macar piciorul ei."
In 1993, Dennis Leary si Sandra Bullock au fost distribuiti in roluri secundare in filmul "Demolition Man" al lui Marco Brambilla. Mai tarziu, Leary a dezvaluit faptul ca, desi nu o cunostea pe Sandra, intr-o zi actrita i-a batut la usa rulotei, sa ii spuna ca in cabina ei de proba au urcat mai multi tipi care vor neaparat sa il cunoasca. Cand a ajuns la "locul faptei", Leary a descoperit ca era vorba despre baietii din trupa rock Motley Crue. Bullock, care nu avea nici o idee cine sunt tipii, era extrem de ocupata sa le faca sandvisuri cu unt de arahide...
Apropo de acest lucru, in 1998, Bullock a scris si a regizat un scurtmetraj de 30 de minute, intitulat "Making Sandwiches". Ea si Matthew McConaughey faceau sandvisuri, in timp ce Eric Roberts prezenta vremea la televizor, imbracat in rochie...
In timpul productiei cinematografice "While You Were Sleeping", regizorul John Turtelaub a constatat ca ii dispar din sertar dulciuri. Din aceasta cauza, i-a cerut unui membru al echipei tehnice sa ii instaleze un lacat. Cu toate acestea, dulciurile continuau sa se "evapore"... Pana la urma, realizatorul de filme a dezvaluit misterul - minunata Sandra Bullock reusise sa "vrajeasca" muncitorul si sa obtina propria cheie la dulcea comoara...
In copilarie, Sandra Bullock a studiat baletul.
In liceu, a fost majoreta.
Dupa terminarea colegiului, s-a mutat la New York, unde a lucrat ca ospatarita si chelnerita.
Cicatricea de pe frunte o are de cand s-a lovit cu capul de un bolovan, dupa ce a cazut intr-un lac.
Vorbeste fluent limba germana, pe care a invatat-o de la mama ei.
Momentul preferat al zilei este amurgul.
Bauturile sale preferate sunt berea si tequila.
Ii plac la nebunie caii, dar, in timp ce filma pelicula "Two If by Sea" (1996), a descoperit ca este extrem de alergica la ei.
A scris versurile si a cantat piesa "Heaven Knocking On My Door" in filmul "The Thing Called Love" (1993).
La varsta de 40 de ani, a fost votata cea mai sexy celebritate.
In data de 24 martie 2005, a primit o stea pe Bulevardul Hollywood Walk Of Fame.
Dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, a donat 1 milion $ Crucii Rosii americane. A repetat gestul umanitar, donand tot 1 milion $ aceleiasi asociatii caritabile, dupa dezastrul provocat de tsunami in anul 2004, in Asia.
A inlocuit-o pe Demi Moore in "While You Were Sleeping" (1995), dar si pe Lori Petty in "Demolition Man" (1993). A fost prima alegere in rolul Maggie Fitzgerald din "Million Dollar Baby" (2004).
A fost luat in considerare pentru rolul "Runaway Bride" (1999). Ar fi putut juca rolul Lois Lane intr-o relansare a francizei "Superman", propusa de studiourile Warner Brothers, dar si rolul Wonder Woman, intr-o adaptare care nu a mai fost realizata.
Este mama vitrega a copiilor sotului sau, Jesse James - Chandler, Jesse Jr. si Sunny. In ceea ce priveste planurile sale maritale, vedeta declara: "Intotdeauna am fost foarte sceptica in ceea ce priveste casnicia, pentru ca vreau sa ma casatoresc o singura data. Vreau sa o fac ca lumea. Singurul motiv pentru care nu m-am casatorit pana acum a fost pentru ca iau asta mult prea in serios. Nu imi place sa vorbesc despre lucruri personale. Tinandu-le departe de ochii publicului, ai o sansa mai mare sa iti pastrezi o relatie sanatoasa. Am invatat de la o varsta frageda ca exista anumite lucruri despre care pur si simplu nu trebuie sa vorbesti."
Vedeta avea sa povesteasca la un moment dat despre ceea ce inseamna succesul din perspectiva proprie: "Am invatat ca succesul vine intr-un pachet... cu ghimpi ascutiti. Daca alegi sa il accepti sau nu, depinde de tine. Conteaza ceea ce alegi sa faci cu el si oamenii pe care alegi sa ii ai in preajma. Intotdeauna alege oameni care sunt mai buni decat tine oameni care te provoaca, te stimuleaza, te inspira si care sunt mai destepti decat tine. Intotdeauna alege sa fii studentul care invata. O data ce te-ai trezit in pozitia de profesor, esti pierdut." Cu o astfel de mentalitate, credem ca Sandra Bullock va avea parte de nenumarate reusite...