Reportaje şi interviuri cu personalităţi interbelice

Interviul, acest gen gazetăresc care dintotdeauna a fost atractiv, era şi în perioada interbelică o lucrare destul de elaborată, iar ţintele jurnaliştilor se identificau de obicei cu mari

Interviul, acest gen gazetăresc care dintotdeauna a fost atractiv, era şi în perioada interbelică o lucrare destul de elaborată, iar ţintele jurnaliştilor se identificau de obicei cu mari personalităţi artistice, cu politicieni, oameni de cultură sau sportivi faimoşi ai vremii. Cei care intervievau aveaua grijă să surprindă esenţialul, dar şi elemente de culoare, inedite, acestea asigurând în fond succesul publicaţiei, într-o junglă a presei unde concurenţa era la fel de acerbă ca şi azi, dar sigur mai loială.

George Enescu, soprana Florica Cristoforeanu şi prefectul Gabriel Marinescu sunt doar câteva din numele grele care-şi mărturisesc gândurile în interviuri şi reportaje din 1936 şi reproduse la Nostalgia News.

Despre George Enescu se ştiau multe în acea vreme, el era deja faimos în toată lumea, iar ziaristul Ioan Masoff face o trecere în revistă a ocaziilor în care a avut fericirea să-l întâlnească pe marele compozitor.

Ne trimite cu vreo 10 ani în urmă, când Maestrul locuia încă la Hotel Bratu de pe Calea Griviţei, “pentru că e aproape de Gară…şi toată lumea mă cunoaşte aici, sunt de-al casei”. Aflăm şi amănunte interesante, unele excepţionale şi în premieră, cum ar fi istoria faimosului Stradivarius al lui Enescu: “E un Stradivarius, am cumpărat-o pentru 15 000 de mărci, jumătate din sumă plătind-o cu ajutorul unei colecte făcută din iniţiativa lui Spiru Haret printre elevii şcoalelor primare. Au contribuit 90 000 de mii de copilaşi. Calitatea reproducerii sperăm să va facă posibilă lecturarea textului, text unde mai găsim şi alte crâmpeie din viaţă marelei compozitor şi interpret, între care şi o mărturie a unor lăutari ţigani, care după ce l-au ascultat pe Enescu au spus că se lasă de meserie şi l-au proclamat Bulibaşa lor!

Foto 2

Foto 3

Foto 2 şi 3 sunt reproducerile a două pagini în care găsim un interviu remarcabil cu soprana de talie mondială în acei ani, Florica Cristoforeanu, interviu ocazionat de împlinirea a 25 de ani de prezenţă pe cele mai importante scene lirice ale lumii.

Ziaristul chiar spune că profită de faptul că interlocutoarea sa este în ţară, între două turnee şi dialogul se poartă foarte alert, pe subiecte strict profesionale, dar şi cu picanterii care atrag cititorii: “Cum va petreceţi timpul liber? Jucând pocker! Câştigaţi? De cele mai multe ori. Când văd că pierd, mă supăr si trag o cacialma. De lux nu sunteţi amatoare? Numai de luxul de pe scenă. Posed o garderobă scenică personală. Care-i cea mai mare bucurie ? Avionul…şi călătoria care am făcut-o recent de la Cluj la Bucureşti.”

Foto 4

Foto 5

În reproducerile 4 şi 5 găsim un interviu-maraton cu inluentul prefect al Bucureştiului, Gabriel Marinescu, care vorbeşte despre poliţişti, “mentalitatea poliţistului de astăzi trebuie să se schimbe”, despre pasiunea lui pentru fotbal, cunoscut fiind faptul că el conducea faimoasa echipa Venus.

Aflăm chestii interesante şi despre alte preocupări şi pasiuni ale prefectului, toate fiind integrate în text cu mare grijă, de un ziarist destul de linguşitor! Era de-al casei, cu siguranţă. Se poartă şi azi!

clement-peter
clement-peter
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod