Protest anti-selfie al unei tinere: E „moartă“ după destinațiile în care turiștii se pozează

O artistă are un mod original de a se manifesta împotriva modei selfie-urilor. Pozele ei sunt unice și de un umor irezistibil.
Stephanie Leigh a strâns 21.400 de admiratori pe Instagram postând fotografii în care se preface că a murit în fața unor obiective turistice din toată lumea, în timp ce turiștii și localnicii o privesc mirați. Artista a început să facă ceea ce ea a numit imagini "Stefdies" nu de ieri, de azi, ci în urmă cu opt ani, din dorința de a arăta cât de prețioasă este viața și că fotografiile ar trebui să fie o secvență din timp.

"Mi-am dat seama că vreau să adaug ceva pozitiv în această lume, dar în același timp să folosesc și arta pentru a-mi sintetiza sentimentele și gândurile despre trecerea noastră pe Pământ.
Sloganul oficial al Stefdie-urilor este <<Lasă o urmă>>. Îmi place să cred că asta fac"
, a explicat ea pentru publicația MailOnline Travel.

Leigh, care trăiește la Londra dar este originară din Statele Unite, "a murit" subit în tot felul de locuri renumite, cum ar fi Palatul Buckingham, podul Golden Gate din San Francisco și Turnul Eiffel. Iată câteva dintre cele mai amuzante Stefdie-uri pe care Stephanie Leigh le-a publicat pe site-ul ei, dar și pe Instagram!
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod