Ușurința cu care artiștii de pe stradă desenează portrete poate fi înșelătoare - e nevoie de mult timp și de ani de exercițiu pentru a excela în desen. Nu este vorba doar de forme și proporții, ci mai degrabă de cunoașterea organismului uman, o structură complexă de oase și mușchi pe care trebuie să știi cum să o pui pe hârtie ca să pară multidimensională și în mișcare. Gândiți-vă: corpul nostru include 650 de mușchi scheletici. Iar aceștia trebuie prezentați adecvat într-un desen reușit.
Un artist thailandez, Wannarit Karin, fondatorul unei școli intitulată ART of Anatomy academy, stăpânește atât de bine aceste aptitudini, încât acum le predă această artă viitorilor desenatori și pictori.
Desenele anatomice semnate de Wannarit dezvăluie părțile complexe ale corpului uman, de la tendoane și ligamente până la țesuturile musculare. Atât de realiste sunt detaliile din lucrările lui, încât i s-a dus vestea în toată țara, iar sala e plină când ține cursurile în care arta se împletește cu medicina. De multe ori, el își susține prezentările cu ajutorul unui model uman, iar desenele pe care le face pe tablă îi hipnotizează pe cursanți.
Wannarit face asta de mai bine de zece ani, scrie Bored Panda.
Unul dintre cele mai de succes cursuri pe care le ține, intitulat "Drawing the head" ("Desenarea capului") are ca obiectiv învățarea desenării figurilor umane cu ajutorul unui manechin. Cursul necesită o înțelegere deplină a structurii faciale și a construirii acesteia folosind raportarea la greutate, lumina și umbrele.
Citește și: 60 de lucruri care arată cu totul altfel după ce sunt curățate cu presiune - FOTO
Desenul anatomic a fost o componentă esențială a picturii clasice, numeroși artiști de renume creând descrieri splendide ale corpului omenesc.
Posteaza comentariu