Timp de opt ani, Miriam Lancewood și soțul ei, Peter, au trăit rupți de lume, în pădurile din Noua Zeelandă. Fără telefon, fără internet, fără frigider, toaletă, ceasuri și puteți adăuga aici toate avantajele lumii moderne, ei și-au reconstruit viața de la zero și au ajuns să nu-și mai poată imagina altfel existența.
La început, s-au gândit să încerce să petreacă patru anotimpuri în pustietate, apoi au decis să nu se mai întoarcă. La aproape nouă ani de atunci Miriam mărturisește că nu i-au lipsit multe lucruri, cu excepția, poate, a șamponului, de care a avut mare nevoie în prima iarnă, când s-a ales cu o mătreață păcătoasă de care nu mai știa cum să scape.
Femeia în vârstă de 34 de ani, originară din Wehl, Olanda, a spus că a urinat într-un mic recipient, și-a umezit puțin părul pentru a deveni mai absorbant, apoi și-a turnat lichidul pe cap, a așteptat până când a simțit mirosul și imediat și-a clătit pletele cu săpun, apoi cu apă. "A mers foarte bine", a povestit ea.
Spălatul pe cap cu urină a fost doar unul dintre lucrurile neobișnuite pe care Miriam le-a făcut după ce s-a retras în sălbăticie, în 2010. Ea se spăla pe dinți cu cărbune și cenușă, iar în perioadele de ciclu menstrual folosea un dispozitiv Mooncup (o mică pâlnie din silicon) pe care îl spăla în apa râului ca să nu mai aibă nevoie de tampoane. "Am renunțat la toate lucrurile când am plecat în 2010 și am păstrat doar ce ne era de folos. Ne-am dat seama că avem nevoie de foarte puține - două perechi de pantaloni scurți, trei tricouri, un pulover de lână, un pantalon lung, o pereche de colanți și câteva perechi de șosete. Nu mare lucru", a detaliat Miriam.
Tânăra a explicat pentru Daily Mail cum a decis împreună cu soțul ei să renunțe la existența lor obișnuită și să se aventureze în sălbăticie: "Ne-am făcut două bagaje de câte 85 de kilograme cu tot ceea ce aveam nevoie, de la fulgi de ovăz la lapte praf, miere, orez și legume. Am socotit totul perfect, inclusiv pliculețele de ceai."
Cuplul ambițios s-a antrenat înainte de a veni în Noua Zeelandă cu câteva expediții de zece zile și s-a obișnuit să doarmă sub cerul liber, învățând, totodată, să aprindă focul când plouă. Faptul că a fost profesoară de sport a ajutat-o puțin: "Știam să trag cu arcul la țintă și că asta îmi va fi de folos. Ceea ce nu știam a fost cât de greu e să tragi în ceva care se mișcă", a spus ea, amuzată.
Posteaza comentariu