Ai dreptate, e greu să lupți cu indiferența și cu lipsa de educație. Când ai în față ditamai fluviul de nepăsare și tu ai doar o găleată în mână, cum poți să rămâi în picioare și să nu abandonezi? Soluția este să dai un exemplu: efortul tău sisific n-o să rezolve toată problema, dar dacă alții sunt inspirați de ceea ce faci și preiau exemplul tău, ei bine asta poate fi un început pentru un lucru care contează. Un pas făcut singur nu înseamnă mare lucru, dar un pas urmat de cei făcuți de alții poate schimba lumea.
Exemplul soților Salgado asta face: schimbă lumea și te face să înțelegi că merită să te zbați pentru o cauză bună.Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU, din 1990 și până acum au fost rase de pe fața Pământului 129 de milioane de hectare de pădure. Închipuie-ți că a dispărut o țară ca Africa de Sud, fiindcă exact asta înseamnă o asemenea suprafață. Și în fiecare an se taie o suprafață totală de pădure cât o țară precum Panama, scrie Bored Panda.
Lucrurile au luat-o razna: numeroase specii de plante și de animale sunt izgonite, pur și simplu, din casa lor naturală, pădurea, iar noi oamenii continuăm să devastăm noi teritorii verzi.
Ce putem face noi în fața unui asemenea dezastru? Sigur că dacă tu plantezi un pom, te simți mai bine decât dacă nu faci nimic. Și sigur că e un gest izolat care aproape că nu contează când alții taie într-o zi cu drujba mai mult decât pot planta oamenii buni într-o săptămână. Și totuși, poate un gest mic, individual, să facă o schimbare cât de mică? Fotograful brazilian Sebastião Salgado și soția lui, Lélia Deluiz Wanick Salgado, au decis să arate ce poate face un grup mic de oameni pasionați care au pornit o luptă pe cont propriu împotriva distrugerii pădurilor.
Sebastião Salgado este o figură cunoscută în țara lui: a câștigat aproape toate concursurile de fotojurnalism și a publicat zeci de cărți. Dar în 1990, epuizat fizic și psihic după ce a făcut un fotoreportaj despre barbaria genocidului din Rwanda, s-a întors în locul natal din Brazilia care cândva era acoperit de o nesfârșită pădure tropicală și a avut un șoc: pădurea nu mai era.
Rămăsese doar o zonă lipsită de viață, ca și cum un uriaș furios a venit și a jupuit toată pădurea, luând-o pe sus cum ai trage un covor, cu tot cu pădure, cu tot cu vietăți. Un loc pustiu, urât și searbăd, în care omul prigonise natura și izgonise toate animalele stătea în fața lui. Iar Salgado se gândea ce-i de făcut.