Suntem în plin sezon al nunţilor, mirii şi miresele îşi jură credinţă veşnică! Asta se întâmplă de sute de ani.
Să vedem cum se desfăşura un astfel de eveniment acum 70 şi ceva de ani, în Bucuresti, în lumea bună şi influentă a anului 1940, an în care se simţea deja mirosul prafului de puşcă, dar, pentru câteva clipe oamenii uitau de tot şi se distrau!
Pamfil Şeicaru, poate cel mai valoros nume din istoria presei româneşti, e naş la nunta unuia dintre salariaţii săi de la “Curentul”, prim-redactorul Ion Dimitrescu se însoară cu domnişoara Marioara Dumbravă.
Evenimentul e descris şi tratat cu generozitate chiar în paginile faimoasei publicaţii de dreapta a domnului Şeicaru.
Materialul fotografic este şi el demn de o publicăţie mondenă din ziua de azi, cu deosebirea că cei de atunci aveau calitate şi când se vorbea de “lumea bună”, chiar o găseai în starea ei naturală şi nu copii palide cum sunt cei cu pretenţii din ziua de azi.Cununia civilă s-a desfăşurat la “primăria de Galben”, cea religioasă la Domniţa Balaşa, iar petrecerea în vastele săli de marmură ale palatului ziarului Curentul, edificiu recent inaugurat, cladirea fiind la acea vreme cel mai impozant sediu de ziar, dotat şi cu cea mai modernă tipografie din ţară.
Găsim în coloanele ziarului cam ce întâlnim si azi la astfel de ocazii, inclusiv publicitate mascată cand se face referire la prezentarea meniului care a fost adus de la “Casa Poenaru”, restaurant faimos pe atunci, iar rochia miresei a fost făcută de “doamna Maria Demetrescu în atelierele de croitorie din strada Olari 25.”
Relatarea evenimentului în ediţia de a două zi a ziarului este făcută în cel mai scrupulos şi perfect stil reportericesc, niciun amănunt nu este uitat, niciun invitat nu este omis din lunga listă cu miniştri, diplomaţi, armatori, magnaţi, generali!
Cei care n-au putut fi prezenţi au trimis telegrame, prilej cu care, ziarul face iar o înşiruire de nume, relatare demnă de o transmisie sportivă! Oamenii îşi făceau meseria poate cu exces de zel, fapt de înţeles având în vedere cine era naşul!
Antrenul era asigurat pe doua fronturi, “in sălile de mese a cântat orchestra lui Moţoi,” iar în sălile de marmură, unde se dansa, cea a lui Sandu Marcu.
Despre cât şi pe ce s-au cheltuit banii, se păstra decenţa şi discreţia, fapt de neimaginat azi când e o fală, de fapt e prost gust şi mitocănie, să afişezi tot!
Există şi o legătură cu prezentul, este vorba de tatăl cunoscutului comentator sportiv, Cristian Ţopescu, “domnul căpitan Tzopescu, care a dăruit miresei calul său “Taifun” cel cu care faimosul as al echipei noastre hipice a luat tresa de sublocotenent şi a câştigat cele mai frumoase trofee la concursurile internaţionale.”
