O ecranizare a unei piese scrise de William Shakespeare care iti va aduce pe buze gustul dulce-amarui al unei epoci trecute, in care oamenii traiau si gandeau altfel. Cu o distributie de exceptie, din care fac parte Al Pacino, Jeremy Irons, Joseph Fiennes si Lynn Collins, pelicula din 2004 regizata de Michael Radford va avea premiera romaneasca incepand cu data de 2 septembrie.
Clasificata ca una dintre cele mai complexe piese ale lui Shakespeare, "Negutatorul din Venetia" a fost ocolita de foarte multi regizori, pentru realizarea de ecranizari. Desi a fost pusa in scena pentru teatru si au existat tentative de film pentru televiziune, productia cinematografica lui Michael Radford reprezinta cea mai importanta varianta a piesei pentru marele ecran din toate timpurile.
Insa pelicula lui Radford reuseste sa surprinda cu multa acuratete nu doar esenta piesei lui Shakespeare, ci si stilul de viata al secolului al XVI-lea. Atmosfera venetiana - filmarile au fost realizate in celebrul "oras de sub ape" - sumbra si apasatoare pare sa se muleze perfect pe sentimentele si gandurile personajelor. O imbinare de comedie cu tragism uman, "Negutatorul din Venetia" pune pe tapet o serie de probleme si de teme extrem de sensibile chiar si in ziua de astazi.
Actorul Kris Marshall (personajul secundar Gratiano) rezuma complexitatile piesei: "Este destul de paradoxal. Este o tragedie, dar este si o comedie in acelasi timp. Este o poveste de iubire, dar care vorbeste despre ura. In linii mari, acopera intreaga gama a emotiilor umane: invidie, gelozie, incredere, iubire, bani, rasism si frumusete. Discuta despre atatea lucruri diferite, printre care face slalom fara nici un efort. Iar Antonio, negutatorul din Venetia, este un fel de tema principala care leaga toate aceste povestiri la un loc. Cred ca el este punctul central al piesei."
O astfel de distributie nu putea decat sa evidentieze si sa valorifice genialitatea si universalitatea operei lui Shakespeare. Piesa este la fel de actuala ca si in secolul al XVI-lea. Temele sale, cel putin, se regasesc in zilele noastre, iar spectatorii vor putea descoperi cu usurinta puncte de referinta, la care sa se raporteze.
Mai mult decat atat, desi limba dulce a lui Shakespeare se poate dovedi adesea o piatra de incercare atat pentru actori, cat si pentru cinefilii care urmaresc pelicula, Radford a militat pentru o engleza colocviala, desi intru totul fidela limbajului din acea perioada. Practic, dialogurile nu sunt cu nimic modificate, iar graiul "leganat" poate fi usor urmarit datorita efortului urias al protagonistilor de a-l face sa para cat mai real cu putinta si cat mai natural.
In cateva cuvinte, este una dintre ecranizarile de succes ale operei Bardului, una dintre putinele care s-au mai vazut pe marele ecran de la retragerea din acest domeniu a celui mai de seama reprezentant al cinematografiei moderne, Kenneth Branagh. Desi te vei plange probabil ca este un film prea lung, nu te vei putea impotrivi valului ce te va atrage in povestea trista, plina de patos si tragism, plina de dragoste si ura in acelasi timp, cu accente comice, ce se deruleaza in fata ta. Iti garantez doua ore de splendoare, de imagini uluitoare, de integrare intr-o lume pe care nu ai cunoscut-o niciodata.
Si, chiar daca subiectul piesei iti este cunoscut, iti recomand cu caldura acest film: vei (re)descoperi nuante ale dialogurilor pe care probabil nu le-ai intrezarit pana acum. Si, bineinteles, vei pleca din sala de cinematograf cu imaginea unui Al Pacino credibil si puternic, a unui Jeremy Irons aproape de perfectiune, a unei Lynn Collins (o actrita americanca cvasi-necunoscuta pana in acest moment) care se anunta a fi una dintre reprezentantele de seama ale generatiei sale, si a unui Joseph Fiennes care stie sa isi dozeze cu masura efortul actoricesc.
Natura duala a piesei - comedie si tragedie - rezulta din intrepatrunderea a doua sfere si a doua tipuri de scene si trairi: scenele calde, de dragoste, alterneaza cu disperarea, ura si vinovatia. Este "semnatura" lui Shakespeare... La fel se intampla si in aceasta piesa, al carei liant il reprezinta Antonio, negutatorul din Venetia secolului al XVI-lea.
Filmul se deschide cu vizualizarea unui eveniment care, in piesa, nu este redat decat in dialog. Negutatorul din Venetia, Antonio (Jeremy Irons) il scuipa pe Shylock (Al Pacino) in obraz, pe Podul Rialto din Venetia, ca semn al dispretului pe care i-l poarta lui, reprezentantul neamului sau.
Dar Shylock nu stie ca fiica sa Jessica (Zuleikha Robinson) s-a indragostit de nobilul crestin Lorenzo (Charlie Cox). In timp ce Shylock este plecat la cina, ascunsi de intuneric si de masti, Lorenzo impreuna cu prietenii sai, Bassanio si Gratiano (Kris Marshall), o rapesc pe Jessica din casa tatalui sau. Jessica fura si o gramada de bani pentru a-si putea face un rost in noua sa viata. Lorenzo si Jessica fug apoi catre Belmont, unde locuieste Portia.
In tot acest timp, Shylock si-a pierdut mintile ca urmare a fugii fiicei sale, cu tot cu ducatii. Mai mult, aude tot felul de barfe despre comportamentul fetei si nici macar credinciosul sau Tubal (Allan Corduner) nu-l mai poate calma. Obsedat, Shlyock nu mai vrea nimic decat bucata de carne care-i apartine in urma imprumutului. Isi va capata dreptul, oricat de mult l-ar costa acest lucru.
Pe masura ce procesul lui Antonio avanseaza, se pare ca acesta este condamnat, dar, din fericire, un avocat iscusit soseste pe neasteptate. Surprinzator de tanar, el impreuna cu grefierul sau intorc cazul pe toate partile. La prima vedere, se pare ca-i vor permite lui Shylock sa-si ia dobanda, dar mai apoi lucrurile iau o turnura neasteptata. I se permite sa ia carnea, dar nimic altceva, nici sange, nici piele, nici muschi. Mai mult, trebuie sa ia exact o livra de carne, asa cum a fost stipulat in contract, nimic in plus sau in minus.
Este clar ca Shylock a pierdut si nu numai ca nu-si mai poate recupera imprumutul, dar acum tribunalul cauta la randul sau sa-l pedepseasca pe acest om necrutator fata de dusmanii sai. Shylock este silit sa renunte la jumatate din averea sa, iar restul ii va reveni fiicei sale prin testament; in plus, va trebui sa-si abandoneze religia si sa devina crestin, deci sa treaca in tabara dusmanului...
Insistenta cu care Shylock isi cere "dreptul", livra de carne, il duce mai departe in comportamentul lui nebun si irational, aratand care este motorul care ii guverneaza actiunile. Punctul culminant al piesei si al filmului il reprezinta scena salii de tribunal, care, desi este impanata cu elemente clasice shakespeariene: travesti, impersonare etc., nu mai reprezinta doar o comedie inteligenta si un joc de cuvinte. Este momentul de tensiune maxima, in care Shylock realizeaza ca dorinta sa exasperanta, de a cauta si a obtine o forma ciudata de dreptate, l-a inselat si l-a costat totul in final.
In cele din urma se intorc toti la Belmont, impreuna cu Antonio. Dar atunci cand Bassanio si Gratiano sunt luati la intrebari de catre neveste, ei trebuie sa marturiseasca ca au dat inelele cuiva. Surprinzator, Portia si Nerissa le spun adevarul: s-au deghizat in avocat, respectiv grefier, si l-au salvat pe Antonio de la moarte. Odata lucrurile intrate pe fagasul normal, cuplurile se retrag. Iar Jessica ramane sa se lupte cu sentimentele pentru tatal sau, pe care l-a abandonat.
Bucuria si fericirea tuturor nu este nici o clipa umbrita de tristetea uriasa a unui Shylock care, incrancenat in ura sa, a pierdut totul. Compatimirea si atentia ta se vor indrepta nu spre palatele somptuoase in care cuplurile isi traiesc, de acum incolo, fericirea, ci spre batranul evreu, transformat impotriva vointei sale in crestin, ramas singur si la fel de strain printre... straini. In aceasta consta puterea si magia piesei lui Shakespeare, regizata cu maiestrie de Radford: stie sa te poarte printr-un carusel de emotii si sentimente.
Desi Shylock are un numar de replici mai putin semnificativ chiar si fata de Portia, cu siguranta acesta este personajul ce ramane intiparit in mintea tuturor. Dovada si faptul ca lucrul cel mai important pe care l-au considerat regizorul si producatorii a fost sa gaseasca actorul potrivit pentru acest rol. Si suntem convinsi ca l-au gasit... Interpretarea lui Al Pacino este exceptionala, incandescenta, dand viata unui personaj indoctrinat de ura, incriminat de catre semeni, parasit de propria fiica, dar ale carui motive le putem intelege si tocmai de aceea pana la urma simpatizam cu el. Este un personaj prea greu incercat de viata pentru a suporta si pedeapsa tribunalului, nedreapta pentru el.
Pacino a fost prima alegere a producatorilor. Cay Brokaw a declarat: "Al si cu mine ne-am imprietenit in timp ce lucram la 'Ingeri in America'. Intr-o zi, in timp ce luam pranzul, i-am propus sa joace in 'Negutatorul din Venetia'. Al mi-a spus ca este foarte interesat de proiect si ca tocmai se gandea ca este destul de batran ca sa-l joace pe Shylock. Ca si mine, Al este de parere ca Shylock este unul dintre cele mai importante personaje shakespeariene."
Odata ce Pacino si-a manifestat intentia de a participa la acest proiect, Brokaw a pus la cale o intalnire intre el, Radford si Pacino, la New York. "Al s-a imprietenit de la bun inceput cu Mike si i-a placut foarte mult excelenta adaptare dupa scenariu pe care Mike deja o scrisese", isi aminteste Brokaw.
Irons a fost si el foarte multumit de alegerea facuta si si-a dorit foarte mult sa lucreze la acest film: "Am vrut sa fac acest lucru, deoarece Mike si cu mine am discutat in trecut despre multe proiecte si nici unul dintre ele nu s-a concretizat. Il cunosc pe Al, dar n-am lucrat niciodata cu el. Sunt un mare admirator al sau si cred ca este o mare sansa sa apar intr-un film inspirat de opera lui Shakespeare. Este cel mai complex dramaturg. Este un scriitor fantastic, care descrie perfect conditia umana, astfel incat alegerea mea a fost una usoara."
Actrita a declarat: "Michael Radford a trebuit, la propriu, sa ma ia deoparte si sa imi spuna sa incetez sa ma mai minunez atat. Asa ca a existat o perioada in care a trebuit sa inteleg ca trebuie sa ma adun si sa arat ce pot face pentru acest film. A fost dificil, pentru ca, fiind femeie intr-un grup de barbati, a trebuit sa nu ma bazez pe nimeni si nimic, decat pe inteligenta mea si pe talentul meu. Si asta a fost o adevarata lectie pentru mine, care mi-a schimbat foarte mult viata."
Fiennes a declarat despre actualitatea operei lui Shakespeare: "Sunt piese moderne, care expun probleme si de aceea Shakespeare supravietuieste si astazi, pentru ca se axeaza foarte mult asupra conditiei umane. Cu cat tehnologia avanseaza, credem ca si noi devenim mai sofisticati, insa cred ca oricine va vedea acest film isi va da seama ca aceste personaje sunt la fel de moderne ca si noi. Avem parte de razbunare, de dragoste, de ura, avem parte de aceste emotii simple care ne pun in miscare. Suntem umani si de aceea Shakespeare supravietuieste."
Irons a marturisit ca, desi il cunoaste pe Al Pacino, nu a avut pana acum ocazia de a juca alaturi de el, fie intr-un film, fie intr-o piesa. Actorul a adaugat: "Inca mai invatam unul de la celalalt tot felul de lucruri, poti invata ceva nou de la orice actor. Am fost norosi cu 'Negutatorul din Venetia', pentru ca am avut la dispozitie o luna de repetitii, inainte de inceperea filmarilor, ceea ce este un lucru rar pentru un film. Am reusit sa discutam lucrurile ca un grup unitar si sa decidem cum personajele vor reusi sa se intrepatrunda si sa isi gaseasca jocul potrivit."
Pacino a fost extrem de incantat de jocul alaturi de Jeremy Irons: "Trebuie sa spun, inca de la inceput, ca il iubesc. Imi place la nebunie faptul ca reprezinta si insumeaza atat de multe lucruri. Este atat de amuzant, extraordinar, pur si simplu imi place la nebunie sa lucrez cu el. Rareori ti se intampla sa iti doresti sa joci din nou cu cineva. Dar as fi cu adevarat fericit daca ne-am mai intersecta drumurile pentru un film. Este cu adevarat un artist si este extrem de mucalit, spiritual. Si un pic nebun, da."
Radford a declarat, la randul sau, despre Pacino: "Cand lucrezi cu un actor exceptional, ai la dispozitia ta o masina superba si puternica. Este ca si cum ai conduce o astfel de masina. Trebuie sa ai curaj sa o conduci." Jocul sau este puternic, impresionant, convingator. Al Pacino este singurul care ne determina, prin jocul sau actoricesc, sa ne apropiem de Shylock, sa ii intelegem suferinta si sa simpatizam cu el.
Filmarile in Venetia au fost si ele destul de dificile, deoarece totul trebuia transportat pe apa. Irons a povestit: "Ceea ce este minunat la Venetia - care este, in acelasi timp, si locatie, si platou de filmare - este ca poti scapa de elementele descriptive. O mare parte din efortul lui Shakespeare de a transpune atmosfera in cuvinte, poate fi indepartat, pentru ca te afli deja in locul respectiv. Bineinteles, este frumos sa filmezi in Venetia, dar locatia a pus o sumedenie de probleme echipei de filmare, deoarece absolut toate echipamentele trebuie sa fie transportate pe apa."
In ceea ce priveste relatia homosexuala presupusa intre personajul interpretat de Fiennes, Bassanio, si cel al lui Jeremy Irons, Antonio, actorul Joseph Fiennes a precizat: "Este ceva ciudat, pentru ca ne place la nebunie sa catalogam oamenii in functie de sexualitatea lor. Nu stiu daca asta este doar contributia presei sa nu, dar avem o obsesie legata de acest lucru. In perioada elizabetana nu cred ca problema se punea in acest fel. Cred ca filmul este in esenta sa o poveste de dragoste, dar autorul nu ne spune daca este o dragoste homosexuala sau pur si simplu o relatie tata-fiu; publicul crede ce vrea, esti liber sa citesti printre randuri.
Nu as spune chiar relatie homosexuala. As spune ca exista o dragoste absoluta intre un barbat si un altul. As spune ca exista o manipulare, din punctul de vedere al lui Bassanio, un abuz al dragostei pe care i-o poarta Antonio, si este ceva ce Antonio stie si accepta pentru ca probabil ii place. La fel, este acelasi lucru si cu problema anti-semitismului pe care piesa o ridica - cred ca daca te axezi numai asupra acestui aspect, pierzi din vedere toate celelalte elemente umane infatisate in piesa."
Michael Radford a tinut sa precizeze: "Am vorbit mult despre relatia homo-erotica dintre Antonio si Bassanio. Nu stim cu siguranta daca au facut dragoste vreodata, dar este clar ca atunci cand Bassanio vine si spune ca are de gand sa se insoare, este ca si cum ar infige un pumnal in inima lui Antonio. Acesta nu mai are nici un motiv pentru care sa traiasca." Ambiguitatea scrisului lui Shakespeare permite ca aceasta scena sa fie interpretata in mai multe feluri, membrii distributiei avand pareri diferite asupra acestui fapt.
Parerile sunt impartite. Documentarea istorica a lui Radford este incredibil de meticuloasa, iar rezultatul final este unul remarcabil. Regizorul nu s-a temut sa evite aceste accente de anti-semitism ale piesei. In fapt, el nu a facut altceva decat sa respecte litera dialogurilor lui Shakespeare, care nu vorbesc despre o stare de lucruri de acum, ci infatiseaza situatia existenta in Venetia secolului al XVI-lea.
Discursul lui Shakespeare este unul care se ridica impotriva anti-semitismului ce strabate secolele. Memorabilul monolog al lui Shylock, "Hath not a Jew eyes?" ("Oare Evreul nu are si el ochi?") este ilustrativ in acest sens. Practic, Shylock este primul evreu din literatura moderna caruia ii este permis sa isi exprime durerea si sa prezinte toate traumele si chinurile prin care poporul sau a trecut atata timp. Este primul evreu care isi reprezinta cauza si isi sustine punctul de vedere.
Ura, dispretul si incapatanarea de care da dovada, desi poate condamnabile, sunt perfect de inteles daca sunt raportate la toate suferintele indurate de el insusi ani de zile, o viata de chinuri si umilinte. Razbunarea sa nu este motivata de lipsa si pierderea banilor, ci de viata traita ca un intrus printre straini. Shylock vede toate esecurile din viata sa ca o consecinta a acestor lucruri - fuga fiicei sale reprezinta si ea o infrangere in fata celor care l-au blamat, criticat si scuipat atatia ani, deoarece Jessica decide sa isi lege destinul de cel al unui crestin.
Insa viziunea lui Shakespeare despre evrei nu reprezinta un comentariu personal, ci o descriere a felului in care Bardul vedea ca cei din jurul sau ii vedeau pe evrei. Michael Radford nu a ocolit aceste aspecte - trecutul nu trebuie repetat, dar nici ascuns. Experientele trecute au menirea de a ne invata mai multe si aducerea lor in atentie nu are decat acest scop.
Actorul considera ca mesajul filmului este toleranta: "Ceva se intampla in piesa asta. Exista tot felul de povestioare care incep si se termina si pana la urma filmul este ceea ce a rezultat. Este o piesa dificila, pentru ca iti este greu sa gasesti puncte fata de care sa te raportezi. Exista cu siguranta aspecte la care ma pot raporta. Conditia lui Shylock si dilema sa. Incurcatura sa. Ma pot raporta la asta. Nu pot vorbi decat din punctul de vedere al personajului. Nu pot spune prea multe despre sentimentele mele fata de piesa. Exista unele aspecte pe care, sincer sa fiu, nu le inteleg."
"Aceasta este o piesa despre anti-semitism", afirma Brokaw. "Despre discriminare si despre prejudiciu, dar nu este si anti-semita. Shylock este un personaj cu care simpatizezi imediat. Ii intelegem durerea, simtim discriminarea cu care s-a confruntat de-a lungul intregii sale vieti si ne dam seama de ce se comporta intr-un fel atat de razbunator."
In ceea ce-l priveste pe Michael Radford, el crede ca tot acest conflict a fost iscat de faptul ca Shakespeare face distinctia dintre evrei si crestini, deoarece, in ceea ce-l priveste, piesa nu se reduce la diferente religioase, ci vorbeste despre fiinte tarate. Producatorul Jason Piette vede lucrurile foarte simplu: "Este, in principal, o piesa care vorbeste despre iertare si nu despre faptul ca Shylock este sau nu evreu. Traim intr-o societate macinata de rasism, asa ca este normal ca acest aspect al piesei va fi extrem de comentat, dar, in ceea ce ma priveste, nu la asta se reduce totul. Este clar ca Shakespeare scrie despre rasism, dar el nu este rasist si nici piesa nu se inscrie in acest curent. Este o marturie despre o cultura care trece printr-o perioada specifica."