Modă, sfaturi practice, reţete culinare de acum mai bine de 70 de ani

Rândurile de faţă ne trimit undeva la graniţa anilor ‘30-’40 când îngrijorarea evenimentelor internaţionale ajungea şi la noi, dar viaţa îşi continua, încă, cursul normal, iar presa,


Rândurile de faţă ne trimit undeva la graniţa anilor ‘30-’40 când îngrijorarea evenimentelor internaţionale ajungea şi la noi, dar viaţa îşi continua, încă, cursul normal, iar presa, pe lângă evenimentele politice şi sociale ardente, relata, în rubrici specializate, despre mondenităţi, fapt divers, modă, reclame.


Ziare de mare tiraj, precum Curentul, Universul, aveau secţiuni dedicate cititoarelor, eseuri şi articole cu strictă dedicaţie doamnelor: modă, viaţă sentimentală, sfaturi practice.

Foto 1. Într-o primă reproducere vedem sub genericul “Rubrica femeii”, în exprimări inedite, proprii acelei epoci, rezultatele unei anchete despre gelozia bărbaţilor, din care e de reţinut că: “Soţul meu mă chinueste cu gelozia, dar ca să fiu sinceră, aş deveni neliniştită în ziua în care n-ar mai fi gelos, ce să fac?” Răspunsul redactorului este destul de ambiguu! În aceeaşi pagină găsim şi o reţetă de slăbit: “Mic dejun: zeamă de fructe şi o felie de pesmet cu unt.

Dejun: salată de hrean, mâncare caldă de fructe cu două felii de pâine prăjită şi o cafea. Seară: compot şi o felie de pesmet cu unt. 1 măr.”

Mai vedem şi citim o scurtă descriere a “pălăriei de fetru “Croisiere”.

Foto 2, prezintă pe lângă evenimente la zi şi marea problemă pe care o au doamnele la…alegerea materialului pentru o rochie de mătase! Detaliile sunt sulfuroase!

Azi, par la fel de nostime şi recomandările unei lecţii de dans: “Nu lipiţi obrazul d-vs de cel al partenerului şi nu faceţi conversaţie, veţi avea aerul că va spuneţi cuvinte de dragoste…Dansaţi numai cu picioarele, mimica feţei nu trebuie să vă vină în ajutor, e ridicol să aveţi o mutră languroasă la tango şi una ştrengărească la swing!”

Tot aici mai suntem serviţi şi cu o masă de prânz: “ felul unu-omletă cu carne de viţel sau cu brânză; felul doi-iepure cu măsline sau varză cu carne şi mămăliguţă; desert-compot.”

Foto 3. Pe lângă tradiţionalele sfaturi pentru o cură de slăbire cu “zeamă de fructe, fructe şi pesmet”, le învaţă pe doamne şi cum să salute, cum să dea mâna cu un bărbat:”Nu întindeţi doar două degete că si cand aţi atinge un bolnav contagios, nu lăsaţi o mâna inertă şi indiferenţă în mâna care vi-o strânge pe-a Dvs.

Când staţi de vorbă pe stradă cu un bărbat nu uitaţi mâna Dvs. în mâna lui…”

Alte sfaturi …cosmetice : “ fardul de zi devine comic seară, deci seara întrebuinţaţi alte nuanţe,” sau că “ciorapii prea subţiri sunt pentru picioarele cu piele frumoasă şi nu-i purtaţi dacă aveţi păr şi pete pe picioare!”

Nici vedetele internaţionale nu lipseau din paginile mondene ale ziarelor din anii ’30, astfel marii actori William Powel şi Mirna Loy sunt prezentaţi cum iau micul dejun în bucătărie…în ţinută de seară!

Foto 4. O sugestie pentru coafură de zi şi coafură de seară.

Foto 5. Aici avem ocazia să vedem un colţ de “mică publicitate”, unde printre alte anunţuri, găsim şi unele, a căror formulare, azi, stârneşte zâmbete: “Despre vindecarea practică a auzului slab şi a zgomotului în urechi, trimite prospect la….:, sau “ Despre vindecarea impotenţei (bărbaţi neputincioşi) cereţi broşură lămuritoare, Trimit discret, gratuit, Georgescu, Căsuţa poştală 234, Bucureşti.”

Foto 6. Demonstrează în ce condiţii grafice excepţionale erau tipărite ziarele în acea perioadă, când toată tehnică tipografică era adusă din Germania şi era cum se spune azi.

tehnică de ultima generaţie. De această dată, comentarea conţinutului se rezumă în a enumera doar câteva titluri, Întrebări indiscrete, Noutile modei, Prânzul de azi.

Lăsăm cititoarelor noastre plăcerea de a parcurge pagini uitate din alte vremuri, pagini prăfuite, e adevărat, dar care-şi au povestea şi parfumul lor!

clement-peter