Pianista Mihaela Ursuleasa a studiat opt ani la Conservatorul din Viena si a obtinut de-a lungul timpului numeroase premii, cele mai importante fiind premiul al II-lea la Concursul International de la Senigallia si premiul I la Concursul Clara Haskil. Mihaela Ursuleasa a sustinut concerte in Europa, Canada si Statele Unite, in compania celor mai prestigioase ansambluri si dirijori: Orchestra Regala Concertgebouw, Orchestra Nationala din Paris si Sir Colin Davis, Mozarteum-ul din Salzburg, Orchestrele Radio din Bucuresti si Berlin, Capela de stat (Staatskapelle) din Weimar, Filarmonicile din Rotterdam si Dresda, Orchestrele din Bamberg, Gotteburg, Cincinatti si Minnesota si Saint Paul Chamber Orchestra.
Mihaela Ursuleasa s-a stabilit la Viena si participa la festivaluri de prestigiu, colaborand permanent cu muzicieni de elita ca Angela Gheorghiu, Lars Voght sau Vadim Repin. La sfarsitul lunii noiembrie, a fost invitata Cvartetului Belcea in cadrul recitalului sustinut la Ateneul Roman. Ea a interpretat impreuna cu Cvartetul Belcea: Cvartetul in do minor, D 703, Quartettsatz de Franz Schubert, Cvartetul in fa major de Maurice Ravel si Cvintetul in mi bemol major de Robert Schumann. Cu aceasta ocazie, am stat de vorba cu Mihaela despre muzica, cariera si pasiunile ei.
Tatal meu era si el pianist si canta impreuna cu mama la un hotel din Brasov. Noi aveam deja un pian acasa si am inceput sa invat intamplator, din placere. Aveam cinci ani cand l-am rugat pe tata sa imi arate sa cant la pian. Nu m-au obligat sa cant ci au vrut sa decopar singura daca imi place si am talent. Cu timpul, a devenit o chestie tot mai serioasa si au inceput orele de studiu in fiecare zi.
Nu a existat niciun moment in care sa imi doresc acest lucru. Mi-ar fi placut sa invat sa cant la un al doilea instrument, dar din pacate nu am avut timp. In meseria asta trebuie sa fii consecvent si ai mult de lucru daca vrei sa nu ramai la acelasi nivel.
Intra-adevar muzica clasica are nevoie de o anumita pregatire pentru a fi inteleasa spre deosebire de muzica pop, spre exemplu. Studiul ne ajuta sa intelegem care sunt diferentele intre Beethoven si Schumann, sau intre muzica secolului XX si cea baroca. Cunostinta acestea despre muzica ar trebui studiate in gimnaziu, dar din pacate nu se mai acorda atentie acestei materii.
Chiar daca este abordata intr-un mod intelectual de catre studenti si muzicieni, publicul ar trebui sa o abordeze in primul rand cu sufletul. Cine o asculta trebuie sa aiba un suflet si o inima deschisa pentru a auzi emotiile si culorile care se gasesc in aceasta muzica. Pana la urma ascultam muzica cu sufletul si nu cu creierul. Cu cat esti mai deschis esti in stare sa abordezi orice gen de muzica atata timp cat exista dorinta de a o cunoaste.
Sunt mai multe pentru ca literatura pentru pian este atat de vasta incat cred ca nu ajunge o viata intreaga sa o inveti. Piesele mele preferate au legatura si cu un moment sau situatii preferate din viata mea, dintr-un anumit concert. De exemplu, imi aduc aminte ca la 15-16 ani am cantat pentru prima oara cu maestreul Claudio Abbado de la Viena si cu orchestra Gustav Mahler, un grup de tineri muzicieni foarte motivati si entuziasmati de a canta pe scena.
Atunci am cantat Concertul numarul 3 de Beethoven si atat de mult m-am emotionat la introducerea orchestrei incat aproape am uitat sa intru si mi-am adus aminte in ultimul moment ca trebuie sa cant si eu. Atat de frumos si minunat cantau incat devenisem un ascultator. De aceea am poate mai multa legatura cu aceasta piesa decat cu alta si o interpretez cu mai mult drag.
Sunt momente in care prefer muzica romantica ca cea a lui Chopin sau Schumann. Schumann este unul dintre preferatii mei alaturi de Brahms. Sufletul meu este insa Mozart pentru ca a scris niste lucrari pe cat de simple, pe atat de geniale.
Pentru mine depinde foarte mult si cat timp am la dispozitie pentru a invata o anumita piesa sau a-mi pregati un concert. Cateodata agenda este atat de incarcata incat nu ai timpul pe care ti l-ai dori sa pregatesti o piesa. De exemplu, concertele de Rahmaninov sau chiar orice piesa de Rahmaninov este extrem de pretentioasa pentru fiecare pianist. Dificile sunt si concertele de Barthow din punct de vedere tehnic.
Cu cat este mai grea tehnica, cu atat mai mult trebuie sa studiezi pentru a te simti sigur pe scena. Si lucrurile aparent simple sau cunoscute de public, cum ar fi Mozart, sunt dificile pentru ca te gandesti cum sa le interpretezi pentru a le da o nota de originalitate. Sunt mai multe aspecte care fac o piesa dificila. As putea sa o cant foarte bine dar nu este o reusita daca publicul nu este activ sau se plictiseste. Pentru noi ca pianisti este foarte important si instrumentul pe care il gasim pe scena. Trebuie sa fim foarte flexibili cu pianul pentru ca poate fi un instrument foarte bun sau foarte prost. Sunt si cazuri in care suferi ca pianist si simti ca nu poti canta la capacitate maxima din cauza pianului care nu iti ofera sunetele pe care le doresti. Incerci sa te adaptezi si sa faci tot ce poti mai bine in momentul respectiv.
In medie cam 3-4 ore pe zi. Daca este o piesa noua sau foarte grea repet chia si 5 ore zilnic.
Este un lucru relativ. Ca sa pot merge cu o piesa noua pe scena am nevoie de 2-3 luni. Depinde de fiecare piesa, de cat este de complicata. Pentru a te simti insa deplin familiarizat cu o piesa ai nevoie de ani de zile pentru ca nu conteaza doar studiatul de acasa ci si experienta cu publicul. O repetitie de acasa nu este similara cu o interpretare pe scena. Este o viata intreaga in care inveti.
Eu nu sunt nicodata suta la suta multumita, dar imi aduc aminte de Concursul Clara Haskil la care am participat in 1995. La concertul final, dupa ce fusesera acordate premiile, publicul m-a uimit desi elvetienii au reputatia ca sunt foarte reci. Aplauzele si reactiile lor m-au facut sa ma simt acasa. Conteaza cat esti de bine pregatit, dar si atmosfera, publicul, pianul si cum te simti in momentul in care interpretezi o piesa.
Aceasta diferenta se face simtita inca de la o varsta frageda, cand incepi sa canti. Muzicianul genial este acel talent numit si copil minune. Muzicianul normal canta exact ce scrie in note desi canta corect, muzica lui nu te atinge. Geniul implica si o anumita personalitate. Acesta este cel mai dificil lucru in muzica: sa ai personalitate dar sa nu o depaseti pe cea a compozitorului. Provocarea este sa imbini ceea ce scrie in partitura cu interpretarea personala, sa ai o anumita maniera de a aborda instrumentul.
Am avut o profesoara extrem de dura. Intr-un anumit fel a fost foarte bine insa mai ales in ultimul an de studiu devenise o tortura. Un copil care studiaza trebuie in acelasi timp sustinut, laudat si criticat. Un profesor ideal trebuie sa aiba un anumit echilibru. Aveam impresie ca elevii nu erau subiectul principla ci o performanta personala. In timpul acela nu-mi dadeam seama pentru ca nu cunosteam altceva. Se obtineau performante dar pe baza talentului si mai putin a muncii.
Profesorul meu de la Viena, Heinz Medjimoric, e un pedagog excelent. A lucrat cu o severitate enorma cu mine incat aveam un respect deosebit si ma gandeam mereu cand mergeam la lectie ca ii datorez ceva acelui om. In acelasi timp ne trimitea sa cantam in concert si fara el, convingandu-ne ca trebuie sa iesim muzicieni desavarsiti din acea scoala.
Prin intermediul profesoarei mele Stela Dragulin am ajuns intr-o auditie privata la Claudio Abbado. El a fost cel care m-a salvat si a hotarat sa primesc o bursa de studii. Aveam 12-13 ani cand am inceput studiile la Universitatea din Viena si le-am finalizat dupa aproape opt ani. Secretara lui Abbado a cautat permanent sponsori pentru a putea sa-mi continui studiile si sa nu am griji de natura financiara.
Pe Corina am intalnit-o prima oara in Bucuresti cand aveam 9 ani. Am cantat fiecare cate un concert la radio impreuna cu Orchestra Radio. Apoi ea a plecat cu bursa la Londra, iar eu la Viena. In 2001, agentul meu m-a sunat si mi-a spus ca a descoperit un cvartet fantastic cu care trebuie sa cant. Atunci am cantat primele concerte si acum ne-am intalnit aici.
Un vis al meu este sa cant la doua piane cu Radu Lupu, dar nu se poate din punct de vedere al timpului pentru ca si el este foarte ocupat. Dirijorul meu favorit este Silvio Zava cu care nu am avut inca ocazia sa cant, dar imi doresc foarte mult si sper sa se realizeze.
Nu am in niciun an astfel de concerte. Am spus ca nu cant decat daca este Filarmonia din Belin. De Craciun prefer sa stau acasa cu familia si cu fetita.
In ianuarie am doua concrete in Canada, la Vancouver si Montreal. In martie si aprilei am concerte in Italia si in Sania. Concertele se pregatesc cam cu un an, un an si jumatate inainte.
De cand am fetita nu mai plec doua saptamani si drumurile sunt mai dese. Prefer sa plec 2-3 zilei, apoi sa ma intorc pentru cateva zile in Viena si sa plec iar. Incerc sa imi organizez drumurile in asa fel incat sa nu fiu plecata mai mult de patru zile. Mama s-a mutat cu noi in Viena si ma ajuta foarte mult. Cateodata calatorim si impreuna cu fetita daca nu este prea frig si trebuie sa plec pentru o perioada mai mare de timp.
Am multe hobby-uri. Imi place foarte mult sa citesc, sa merg la expozitiile de pictura, sa vad filme vechi, sa ascult jazz si sa imi petrec timpul cu prietenii. Am multi prieteni la Vinea care provin din tari diferite. Ador sa gatesc si de multe ori organizam