Ion Bogdan Stefanescu a invatat sa iubeasca flautul

Desi initial a studiat pianul, in clasa a cincea s-a indreptat catre flaut, la sfatul mamei. Chiar daca si-ar fi dorit sa cante la trompeta sau sa devina un baterist celebru, flautul l-a cucerit in scurt timp. A descoperit magia acestui instrument de suflat si astazi activitatea sa artistica sta sub semnul lui.

Nascut in 1969, la Campnia, Ion Bogdan Stefanescu a urmat cursurile Liceului de Muzica "George Enescu", iar apoi pe cele ala Academei de Muzica, sectia Flaut. In 1995 a absolvit un masterat la Universitatea Illinos S.U.A., iar in 2002 a obtinut doctoratul in muzica. Anul acesta a primit premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistica, in urma cu trei ani fiindui acordata medalia "Meritul Cultural", conferita de presedintele Romaniei. Dintre dinstinctiile lui mai fac parte premiul I, obtinut in 1985 la Concursul national de Flaut, Bucuresti si tot premiul I, obtinut un an mai tarziu, la concursul "Concertino" de la Praga.

Sot al actritei Emila Popescu, Ion Bogdan Stefanescu este din 1997 prim flautist in cadrul Filarmonicii "George Enescu". A debutat ca solist cu orchestra, in anul 1983, pe scena Ateneului Roman. In 2004, editura Libra a publicat prima sa carte "Joc de oglinzi", iar un an mai tarziu "Varstele flautului". In 2006 a aparut primul sau volum de poezie, "Despre pietre si pasar".

Care sunt primele dumneavoastra amintiri legate de muzica?
Am inceput sa studiez muzica la 5 ani. Acesta cred eu ca ar fi pragul de varsta al oricarui muzician. Incepi incet, incet, sa studiezi pianul sau vioara. Vioara este un instrument greu pentru ca iti da satisfactii foarte tarziu si reusesti sa canti o melodie care sa sune bine dupa multi ani de studiu. La pian satisfactia vine mai usor pentru ca pe orice clapa apesi, pianul suna bine. Daca ai ureche muzicala, poti interpreta orice melodioara. De fapt asa descopera parintele daca copilul sau are aptitudinin muzicale, acesta putand sa reproduca usor la pian orice melodie pe care o aude la radio. Eu asta faceam, cantam mult. De fapt asa imi spune mama. Cei din anturajul nostru au observat si i-au trezit mamei interesul pentru zona asta. Atunci mi-a luat o profesoara de pian cu care am inceput sa studiez usor, usor pana in clasa inai pentru ca atunci, daca te hotarasti sa mergi la Liceul de Muzica, trebuie sa dai o testare. Acea profesoara m-a pregatit pentru testare.

Dar primele ganduri despre muzica si scoala?
Am intrat la Liceul de Muzica, la clasa unei profesoare foarte bune, Ligia Pop. Numai ca am ajuns in clasa a cincea terorizat de ideea examenelor pe care ti le impune tipul acesta de scoala. Erau niste profesori foarte duri si nu dormeam cu doua saptamani inainte de examen. Era o atmosfera apasatoare, profesorii se certau intre ei si fiecare voia sa isi impuna materia, de fapt asta este greseala invatamantului romanesc. Strainii isi lasa copiii liberi, nu vor performante de la ei pana la 14 ani si atunci ei studiaza un instrument cu placere. Se joaca cu el, le devine cel mai bun prieten si invata usor sa se exprime cu ajutorul lui.

Reprezinta muzica un element de distinctie al celui care o practica?
Sigur, iesi in evidenta clar in anturaj cand stii sa canti la un instrument. Altfel ii faci curte unei fete cand stii sa canti la pian. Din grupul meu de prieteni, eu eram cel care pe langa alte preocupari comune cantam si la pian. Se purtau altfel cu mine, erau mai atenti si bucurosi ca stateam impreuna. Aveam cu totul altfel de povesti aduse de la scoala mea, din zona artistica. Povesteam istorioare cu profesori trasniti, artisti in felul lor. Era o lume interesanta, in care intalneam multi oameni.

Cum ati trecut de la pian la flaut?
Pana in clasa a cincea nu ai ca optiuni decat pianul sau vioara. Ajuns la acest prag, am refuzat sa cant la pian. Atunci cand mama m-a intrebat ce vreau sa fac, am zis ca voi canta la trompeta sau tobe pentru ca la vremea aia ascultam foarte mult jazz. Ma atrageau sunetele disonante si cel mai virtuos instrument mi se parea a fi trompeta, pusti fiind te atrag lucrurile astea. Mama a decisa ca dintre toate instrumentele de suflat, cel mai nobil este flautul. S-a gandit ca este un echivalent bun pentru pian pentru ca exista un repertoriu mare solistic pentru flaut. Eu nu am fost incantat ca visurile mele de a deveni mare trompetist se spulbera si voi ajunge flautist. Nu stiam ce inseamna flautul, nu mi-am dorit sa il studiez, dar in scurta vreme mi-a placut foarte mult. Copil fiind, reusesti sa scoti sunete foarte greu si atunci te prinde, te ambitionezi.

Muzica presupune si sacrificii...
Exista o latura sociala in muzica pe care trebuie sa stii sa o abordezi, sa nu devii un singuratic pentru ca studiul poate duce la asta. Exista pericolul acesta, vrand sa obtii performanta te inchizi in camaruta ta si studiezi multe ore. Din cauza presiunii pentru performanta poti deveni un taciturn. Parintii ar trebui sa observe, dar in cele mai multe cazuri ei cred foarte mult in profesori si isi indruma copiii spre studiu. Colegi ai mei au cedat presiunii din scoala si au renuntat. Era o concurenta foarte mare, iar examenele erau foarte dure. In clasa a saptea studiam opt ore pe zi cel putin la flaut. Este o munca apasatoare pentru ca pe langa scoala trebuie sa iti gasesti timp pentru studiat. Ceilalti profesori erau mai ingaduitori si foloseam timpul pentru flaut. Eram constient ca examenul va fi foarte dur si ca trebuie sa intru pentru ca pregatriea mea la alte materii era sub a celor care studiau tot timpul matematica sau fizica. Nu putem sa imi permit sa ratez o treapta la Liceul de Muzica si sa ma duc la unul de matematica pentru ca nu as fi intrat. De aceea munca mea s-a axat pe latura artistica.

Ati participat la mai multe concursuri. Cum le-ati perceput?
Senzatia de concurs este ingrozitoare pentru un interpret la un instrument de suflat. Exista si o latura buna a acestui antrenament pentru ca te obisnuiesti cu viata de interpret pe care o vei avea, cu publicul. Atunci cand ajungi la o varsta matura te obisnuiesti deja cu lucrurile astea si nu ai emotii. Ele te-ar impiedica sa fii un profesionist si nu poti fi relaxat. Emotia ar trebui sa te ajute, trebuie controlata. Ca artist nu trebuie sa te lasi prada emotiilor.

Sunt mai apreciati actorii decat cantaretii?
Un cantaret se poate exprima mai greu decat un actor. Este mai usor sa te faci inteles si apreciat prin cuvinte si mimica decat prin sunete. Transmiti mai usor anumite stari si de aceea publicul este mai atras de acest domeniu. Actorii devin astfel vedete si sunt un model de urmat pentru public. Acesta ajunge sa numeasca actorul cu numele personajului pe care il interpreteaza.

La cate editii ale Festrivalului George Enescu ati participat?
In 1985 am participat pentru prima oara, cu o piesa a Doinei Rotaru. Ca solist am participat din 2003, am avut recitalul meu, iar apoi pe cel impreuna cu trio Contraste. In 2005 am avut iar un recital cu trio, am fost solist si dirijor, aceasta fiind cea mai mare activitate din cadrul unei editii a Festivalului.