Ce îi place la România, ce are România bun? "Are mititei extraordinari, salată de vinete, zacuscă şi lubeniţe.. astea din domeniul plantelor", răspunde, cu umor, Herta Muller. "Şi nişte oameni minunaţi pe care îi cunosc şi cu care sunt prietenă. Şi dacă ar fi destui ca ei, ar fi ţara asta zdravănă. Dar sunt prea puţini...", a mai spus, cu sinceritate, Herta Muller.
"Norocul meu a venit din necaz"
A urmat lectura publică din romanul "Leagănul respiraţiei" şi un dialog cu Gabriel Liiceanu la Ateneul Român. Am aflat că nu îi place să vobească foarte mult. Nu îi place să vorbească despre ea. Scrie pentru că vrea să afle cât mai multe. Nu scrie pentru ca ale ei cărţi să fie o mărturie din care ceilalţi să se "înfrupte", ci să ia rândurile citite ca atare. Scrisul este instinctiv la Herta Muller.
"Cărţile nu au fost pentru mine niciodată o modalitate de evadare. Pentru mine, cărţile cele mai preţioase au fost cele care nu mi-au dat voie să evadez. Le-am citit pentru că am vrut să învăţ ceva din ele, am vrut să învăţ cum se poate trăi în sensul cel mai înalt al cuvântului", sunt cuvintele scriitoarei.
Câteodată o doare că nu mai simte România ca fiind "acasă", iar când vorbeşte despre meseria ei spune că "norocul a venit din necaz. Scriu pentru mine însămi, ca să îmi aranjez viaţa, să pot să îmi aranjez trecutul, pentru a putea să trăiesc. Nu am încotro. Nu este o plăcere, nu îmi place să scriu".
Herta Muller scrie despre suferinţa omului, care este valoarea cea mai de preţ, despre vibraţia fiinţei umane, pentru că fiecare fiinţă umană este o taină. Din cauza faptului că uneori cuvintele îşi pierd puterea, ea mărturiseşte că le obligă să o ajute să spună ceea ce trebuie să spună.
La Ateneu am văzut o interlocutoare "mult prea grea" pentru Gabriel Liiceanu. Am văzut o fiinţă care nu are cum să nu te impresioneze, chiar dacă i-ai citit sau nu cărţile. Are un fel aparte de a spune lucruri care uneori sunt foarte greu de rostit...
Herta Muller mi-a vorbit despre chestiuni reale, trecute şi, totodată, actuale. A vorbit despre asupriri pe care nu le-a mai suportat, care în 1987 au determinat-o să spună "Îmi e greaţă de voi!". A fost momentul în care i s-a făcut milă de oameni. Atunci dispreţul s-a transformat în enervare, nu a mai putut suporta şi a plecat undeva unde putea să "judece" cu condeiul ceea ce a trăit ea şi alţii ca ea. Nu a vrut să facă nimic din ce vedea la alţii şi o îngreţoşa. Până la urmă, Herta Muller a făcut ceea ce a trebuit şi este incredibil cum aceste trăiri au fost aşezate pe foaie...
În octombrie 2009, Academia Suedeză i-a atribuit Premiul Nobel pentru literatură cu următoarea motivaţie: "Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi".
Comentarii (5)
In sfarsit un articol care merita citit,de-ar mai fi....imi plac si comentariile care pana acum nu sunt vulgare,in sfarsit!
O admir foarte mult pe această doamnă pentru faptul că nu se sfieşte să spună lucrurilor pe nume şi pentru curajul de care a dat şi de care continuă să dea dovadă.Mă bucur să constat că mai avem oameni de care putem fi mândri. Felicitări autoarei pentru acest minunat articol!
Multumim! Si sper sa mai avem articole despre oameni atat de rari. Numai bine!
E frumos ca eva.ro a facut pasul dinspre 'divele zilei' spre oamenii care merita cu adevart sa fie cunoscuti!
Cu stima , Johann din Arad .
Posteaza comentariu