Prinși în graba vieții de zi cu zi, e ușor să ratăm momentele magice ale naturii, în special din lumea celor mai mici viețuitoare. De aceea fotografii de natură precum Julian surprind în imagini extraordinare aceste animăluțe care trăiesc în habitatul lor natural - pentru a ne oferi tuturor, oriunde ne-am afla, șansa unei incursiuni într-o lume ca în povești. Cu talent, multă răbdare și precizie, Julian ne prezintă aceste viețuitoare adorabile în detalii splendide, pe care oamenii nu le-ar putea vedea în mod obișnuit.
Mușcătura unui șoarece nu poate fi uitată
Evident, fotografia de natură necesită multă, multă răbdare, iar Julian are răbdarea unui sfânt, scrie Bored Panda. E în stare să stea ore în șir nemișcat pe coclauri, doar-doar o prinde ceva interesant. Și de cele mai multe ori, așteptarea e răsplătită.
Fotograful a povestit și unul dintre cele mai interesante întâlniri cu micile viețuitoare din sălbăticie: "Am fost mușcat, odată, de deget de un șoarece de câmpie când am încercat să-l mângâi pe cap. Probabil că șoarecele a crezut că degetul meu e delicios, fiindcă mâncasem un măr înainte, iar sucul acestuia se prelinsese pe mână. A fost foarte dureros, fiindcă șoarecii au dinți foarte ascuțiți în față."
"Șoarecii de câmp nu au o vedere foarte bună, ei fiind animale nocturne, așa că te poți apropia destul de ușor de ei ca să-i fotografiezi, cât timp nu faci zgomot", a explicat el.
Cel mai bun remediu după atâta Covid și politică
Julian spune că prin imaginile sale dorește să ne reamintească faptul că noi, oamenii, trăim în lumea noastră plină de distracții, de cele mai multe ori departe de animalele sălbatice, și uităm adesea că împărțim cu ele această planetă minunată.
Citește și: Planeta își ia revanșa. 37 de locuri părăsite de civilizație și cucerite de natură
"Nu există nimic mai frumos decât pozele cu animale drăguțe pentru a-ți curăța sufletul după ce ai citit atâtea știri despre Covid și despre politicieni corupți", este convingerea lui. Cine poate să-l contrazică în fața atâtor imagini splendide cu care el se întoarce din mijlocul naturii?