Ne aflăm la cumpăna dintre ani, anii ’42 şi ’43 ai secolului trecut, ţara se afla de un an şi jumătate în război cu ruşii, toate sunt restricţionate, dar presa continuă să apară şi să aibă rubricile obişnuite, ca şi pe timp de pace. Mai ales, almanahurile şi revistele-magazin fac o trecere în revistă a ceea ce a fost în anul scurs, cât şi o prezentare a ceea ce va fi, evenimentele politice şi activităţile conducătorilor având spaţiul lor, dar nu lipsesc nici rubrici de genul celor cu sfaturi pentru gospodine sau pentru pescarii amatori, calendare pentru sezonul de vânătoare, sau calendarele religioase pentru diverse confesiuni, toate venite pentru informarea şi liniştirea populaţiei traumatizată de evenimentele internaţionale grave ce aveau loc atunci.
La zile de sărbătoare cum erau cele de sfârşit de an, toate publicaţiile şi mai ales almanahurile îşi deschideau paginile cu portretele conducătorilor acelor vremuri.
Foto 1 ne prezintă o astfel de pagină în care Regele Mihai şi Regina Mamă Elena sunt în capul listei, iar coducatorul statului, Mareşalul Antonescu pare că li se subordonează, lucru care nu era tocmai aşa, grafica putând şi ea să fie interpretabilă, în sensul că portretul Mareşalului era mai mare ca cel al Regelui! Teorii conspiraţioniste…Reproducerea foto 2, la rubrica Efemeridele anului, ne prezintă foarte, foarte pe scurt evenimentele importante ce s-au derulat în anul ce trecuse, ponderea informaţiilor cu caracter politic fiind covârşitoare, evenimentelor de pe front acordându-li-se toată atenţia. Cităm: “Trupele bolşevice debarcate în Feodosia au fost decimate de trupele române”, sau “Conducătorul Statului a primit un mesaj din partea Cancelarului Hitler şi ca dar un automobil ultramodern”.
Avem şi ştiri paşnice, de concordie, “ M .S. Regele Mihai I şi Conducătorul Statului, au asistat la creştinească şi tradiţională sărbătoare a Bobotezei”.Lăsăm cititorilor noştri plăcerea lecturii textelor originale, apărute atunci în Almanahul Curentul.
Foto 3 ne arată o pagină în care sunt marcate Sărbătorile naţionale şi aniversările Familiei Regale, Sărbătorile legale, Sărbătorile bisericeşti, perioadele în care se ţine post dar şi cele în care nu se fac nunţi!
Tot spre vizionarea şi lecturarea directă, propunem cititoarelor noastre şi calendarul religios pe luna ianuarie, (foto 4), cu cele trei importante culte, ortodox, catholic şi protestant.
În foto 5 găsim un calendar al gospodinelor, pentru luna ianuarie, în care avem diverse reţete de “şerbeturi, punch-uri şi vin fiert”.
La început de an, alte şi alte calendare ne sunt prezentate în presa de acum 70 de ani, când românii luptau pe frontul de est, dar acasă lucrurile trebuiau să se desfăşoare normal.
Avem la foto 6 calendarele pentru sezonul de vânătoare şi pentru cel de pescuit. Se da în detaliu ce şi când poţi vâna, sau când sunt restricţii.Presa îşi făcea datoria, îşi păstra rubricile tradiţionale, rolul ei mobilizator era evident şi benefic, lumea mai uita de război!