Este incredibil sa vezi ca filmele romanesti sunt apreciate nu doar de critica de specialitate, dar ca ele si aduc spectatori in salile de cinema, care vibreaza la povestea pe care regizorul o gandeste si o transpune impreuna cu intreaga echipa de filmare. Ei bine, "A fost sau n-a fost?" este catalogat de presa internationala ca fiind: "Amuzant, gustos si crud" - "Liberation", "O satira delicata a iluziilor post-comuniste, care subliniaza cruzimea istoriei fara a fi cruda cu personajele" - "Le Monde", "Un spirit muscator, balcanic" - "New York Times", "Wow! Ce film amuzant (radea toata sala) si totusi atat de inteligent" - "Telerama", "Forta filmului o da simplitatea lui. In primele scene, camera modesta si fixa a lui Porumboiu exploreaza lumea post-comunista cu o ironie care atinge apogeul comic in secventa extinsa a talk-show-ului" - "Variety", "Comedia functioneaza perfect, in principal datorita excelentei regii de actori (care au toti un timing comic fara cusur) si a scenariului spiritual" - Europeanfilms.net.
Cu o astfel de prezentare mondiala, nu ai de ce sa crezi ca filmul nu este altceva decat un succes. Si, cu adevarat, Corneliu Porumboiu reuseste sa vorbeasca despre un trecut dureros cu zambetul pe buze, fara sa arate cu degetul si fara sa judece. Este o comedie satirica ce iti aduce in minte o perioada traita in Romania, dar si mai mult disecata si analizata, la intensitati paroxistice, adesea - Revolutia romana din 1989.
Este un subiect atat de des intalnit in presa, in talk-show-uri si in filmele romanesti, incat a ajuns sa il exaspereze pe spectatorul care da semne ca nu mai suporta discutiile despre "teroristi", "Ceausescu", "securisti", "Ole-ole, comunismul nu mai e!" etc... In ciuda acestei suprasaturatii a omului de rand, Revolutia din '89 ramane un subiect "fierbinte" (un termen preferat de analistii politici si de jurnalisti...) in istoria poporului roman. Un subiect de care nu iti poti permite sa te legi fara sa stii ce faci si ce spui. Dar, asa cum la fotbal si politica se pricepe oricine, am ajuns si la ideea ca revolutia a fost facuta de noi toti, cei care am participat, am protestat, am fost... acolo. Nevoia romanului de a lua parte la unul dintre cele mai importante evenimente istorice pe care le-a trait si de a se "lauda" cu implicarea de care a dat dovada in momentul-cheie 1989.
Filmul lui Porumboiu nu critica, nu pune la zid, dar realizeaza o fresca ironica a acestor eroi "nevazuti", nestiuti si total absenti ai Revolutiei... Pune la zid o mentalitate, un comportament, o atitudine. Cea a eroului venit dupa terminarea razboiului. Comunismul a lasat rani adanci si vii, de care aproape te miri ca poti rade cu atata nonsalanta vazand situatiile si povestile protagonistilor filmului...
Pelicula nu se vrea o analiza politica si, in nici un caz, una exhaustiva, ci doar o poveste a felului in care oameni diferiti au trait Revolutia, cu perspectivele lor subiective, mai mult sau mai putin implicati in istorie si mai mult sau mai putin eroi. Este o viziune personala a Revolutiei, de o savoare si un umor inteligent extrem de fine, ce reuseste sa surprinda franturi de oameni ancorati intr-un moment decisiv pentru viata lor. O tragicomedie adesea de situatie, in care totul se axeaza pe importanta unui singur minut, 12.08, care face diferenta intre eroi si pasivitate, care face diferenta intre oras revolutionar si oras martor al revolutiei...
Surprinzator de elocvent este modul lui Porumboiu de a decide etalarea povestii... Camera de luat vederi devine personaj in sine al filmului, se implica, are propriul punct de vedere asupra intregii actiuni. Porumboiu a precizat ca, din dorinta de a expune un punct de vedere personal, a povestit emisiunea la persoana I, alegand modalitatea de a transforma camera de luat vederi intr-un personaj de sine statator. Regizorul a marturisit: "Am vrut sa fiu pe cat de onest posibil. Sa fiu foarte aproape de ceea ce am simtit cand am vazut emisiunea, ca si cameramanul din film, el tot vrea sa participe, si incearca sa-si spuna parerea prin cadraj si tot felul de inovatii, de close-up-uri, de zoom-uri, sa se apropie de ei pentru a le surprinde adevarul spuselor."
Actorii intra in pielea personajelor pe care le contruiesc aparent fara efort, cu gesturile, ticurile si atitudinile gandite impreuna cu regizorul.
Un spatiu stramt in care se desfasoara aproape jumatate de film, cel al unui studio de televiziune, respectiv cel al Antenei 1 din oras... Un spatiu care nu iti lasa impresia de prea multa improvizatie si joc liber si in care totusi actorii dau dovada unei creativitati fantastice. Expresivitatea, modul in care se integreaza in spatiu si in intriga te tin lipit cu ochii de marele ecran. Si iata ca televiziunea se poate "vedea" si altfel, din perspectiva spectatorului in sala de cinema...
Povestea unei revolutii care "A fost sau n-a fost?"...
Intreaga tara a privit in direct la televizor cum multimi furioase l-au determinat pe dictatorul Ceausescu sa paraseasca Bucurestiul intr-un elicopter.
Intr-un orasel linistit la est de capitala, la 16 ani de la aceasta data istorica, Virgil Jderescu (Teodor Corban), patronul unui post TV local, are doi invitati pentru a-si impartasi amintirile gloriei lor de revolutionari.
Unul este Emanoil Piscoci (Mircea Andreescu), un batran pensionar si, uneori, Mos Craciun, celalalt Tiberiu Manescu (Ion Sapdaru), este un profesor de istorie care tocmai si-a platit datoriile pe bautura cu intreg salariul.
Alaturi de Piscoci si de Manescu, Jderescu vrea sa raspunda la o intrebare care de 16 ani nu-si gaseste raspunsul: "A fost sau n-a fost revolutie in orasul nostru?". Impreuna isi vor aminti ziua in care au iesit in piata orasului strigand "Jos Ceausescu!". Dar telespectatorii suna pentru a-i contesta pe "eroi", care poate ca au baut intr-un bar sau se pregateau de Craciun mai degraba decat sa iasa in strazi ca revolutionari.
Construit dintr-o serie de episoade aproape burlesti care ne familiarizeaza cu cele trei personaje principale, aceasta comedie trista creste si culmineaza cu una dintre cele mai bune scene din cinematografia romaneasca: un talk-show de la o televiziune de neprofesionisti, turnat in timp real.
Corneliu Porumboiu a povestit in cadrul conferintei de presa despre sursa de inspiratie pentru acest film: "Ideea mi-a venit de la o emisiune pe care am vazut-o in urma cu 6 ani la o televiziune din Vaslui. Problema dezbatuta era: 'a fost sau n-a fost revolutie in orasul nostru?'. La inceput am ras, apoi m-am enervat si am sfarsit prin a inchide televizorul.
In mai anul trecut, am terminat de scris un scenariu la care lucrasem doi ani, dar nu eram inca multumit de el. Am inceput sa scriu 'A fost sau n-a fost?', ca o terapie, pentru a ma distanta de celalalt scenariu. O luna mai tarziu (in iunie 2005), in mod surprinzator, il terminasem." Regizorul a mai spus despre filmul sau: "Ceea ce ramane dupa o revolutie sunt eroi si antieroi, simboluri si ideei. Pe mine m-a interesat sa prezint istorii personale despre Revolutie."
Atat Ion Sapdaru, cat si Teodor Corban au fost actorii la care Porumboiu s-a gandit in prima instanta pentru rolurile din film, Mircea Andreescu alaturandu-se echipei ulterior, si datorita experientei sale din teatru. Numai George Guoqingyun (Chinezu' Chen) a fost ales prin casting, aceasta fiind prima apritie a sa intr-un film, in afara de o reclama in care a jucat anterior.
Dupa cum a afirmat Mircea Andreescu, "Filmul a fost o adevarata provocare - este greu sa nu plictisesti, sa fii divers si colorat in conditiile in care jumatate de film se petrece in studio, filmat de la brau in sus. Insa am colaborat foarte bine cu echipa si ne-am ascultat unii pe altii. Ultimul cuvant ii apartinea, bineinteles, regizorului si scenaristului Corneliu Porumboiu. Totul se definitiva cu o zi inainte de filmari, insa au fost acceptate niste intentii ale noastre, care nu existau, dar care erau sugerate de scenariul initial."
Teodor Corban a adaugat: "Mie, Corneliu mi-a prezentat tema filmului cu 3-4 luni inainte de filmari. Mi-a dat casete cu emisiuni ale postului de televiziune local, din Vaslui, si mi-a spus: 'Studiaza omul asta care prezinta emisiunea.' Si am inceput sa il analizez. Emisiunea in sine avea ceva haz, dar prezentatorul ei te plictisea ingrozitor si omora tot ce putea fi bun in talk-show-urile alea.'"
Ion Sapdaru marturiseste ca nu s-a gandit foarte mult la cum sa isi interpreteze personajul. "Manescu e un om 'mic', din categoria acelora despre care a scris Gogol, si mie imi reusesc astfel de roluri de compozitie, le-am jucat toata viata. Pentru acest rol, m-am gandit la tata. Nu ca era betiv, dar a fost perdant toata viata lui, deci era usor sa mi-l imaginez in situatia lui Manescu. Inainte sa incepem repetitiile, il vedeam ceva mai protestatar, luand o atitudine mai clara, cel putin apropo de telefoanele pe care le primeste, mai ales de la securistul acela. Dar Corneliu ne-a mai temperat volubilitatea, pentru ca scena de la repetitii arata putin caragialian, putea sa semene cu acele multe comedii romanesti in care se rade de personaje, dar nu se identifica nimeni cu ele."
Pe Sapdaru l-a fascinat de la bun inceput scenariul: "L-am citit la o masa, la restaurant, si nu am mai mancat nimic. Venea chelnerul, aducea ciorba, felul doi, sucul, desertul, si eu, nimic...".
Corban a vorbit si despre perspectiva acestei prime experiente ale sale in lungmetraj, in rol principal: "Este pentru prima oara cand am jucat rol principal intr-un lungmetraj. Sunt foarte emotionat pentru destinul filmului. Am crezut in el, dar nu am sperat sa aiba un traseu atat de surprinzator de frumos. Muream de frica - abia pe la finalul filmarilor am inceput sa ma simt relaxat si mai in largul meu. Iar la Cannes, cand am vazut reactia salii, a fost ca in visele mele de cand eram mic, cand vroiam sa ma fac artist, ca lumea sa ma aplaude. A fost peste orice asteptari". Andreescu a marturisit, la randul sau: "Am debutat cu un tanar regizor, care debuta in lungmetraj si am facut acest lucru cu emotie. Nu e putin lucru sa ai o echipa tanara atat de atenta si disciplinata."
Filmul este o productie 42 Km, productie independenta suta la suta, cu un buget de 220.000 Euro, bani despre care Porumboiu crede ca si-i va recupera: "Filmul este vandut deja in multe tari - 16 la numar, contractul se deruleaza, dar banii ii voi vedea dupa. Inca nu a fost vandut pentru televiziuni si abia in februarie o sa se vada clar balanta. Dar, din cate stiu eu, ar trebui sa acopere investitia." Filmul a fost prezent in circuitul de festivaluri, ajungand la Cannes, Sarajevo (spectacolul de deschidere), Ierusalim, Helsinki, Telluride, Toronto, Karlovy Vary, TIFF. In curand, se va lansa pe marile ecrane din SUA, Franta, Marea Britanie, Italia, Austria, Iran, Suedia, Olanda, Norvegia, Brazilia si Mexic.
Avand in vedere ca filmul este o productie independenta, nici actorii nu au venit pe sume mari, lucru pe care l-au stiut inca de la inceput. Corneliu Porumboiu a adaugat ca nici campania de promovare a filmului nu a fost una agresiva, din acelasi motiv al conditiei de film independent. Ramane de vazut cati spectatori vor alege sa vada si sa sprijine "A fost sau n-a fost?"...
Pelicula a fost realizata in orasul natal al regizorului, Vaslui, oras care a devenit, in prima parte a filmului, personaj de sine statator, punandu-si oricum amprenta asupra intregii actiuni. Andreescu a sustinut, la randul sau, acelasi lucru: "Atmosfera este cea care se vede in film, nu s-a facut nimic special pentru a obtine acea stare generala pe care o lasa filmul. Atmosfera oraselului ne-a ajutat foarte mult, pentru ca e aceeasi din 'A fost sau n-a fost?': calma si adormita. Hotelul unde stateam si imprejurimile erau pline de cunostinte si rubedenii de-ale lui Corneliu, ceea ce dadea un soi de pitoresc patriarhal, dulce - moldovenesc. De pilda, imi facea placere sa vad ca Porumboiu senior aparea de dimineata, inainte sa plecam la filmare, si-si saruta pe frunte feciorul."
Andreescu a continuat: "Corneliu si-a ales extraordinar de bine orasul in care s-a nascut si orasul in care a facut acest film. Orasul asta stimuleaza foarte bine filmul. Cel putin, pe mine m-a stimulat. Oraselele astea mici au si ele ceva care atrag..."
Corban a intarit spusele colegului sau: "Am stat in Vaslui doua luni, am stat si am conturat personajul. Am simtit ca ma tampesc in perioada aia si cred ca m-am si tampit, pentru ca personajul a iesit cat se poate de real."
Repetitiile au reprezentat partea cea mai grea a filmului - numai partea emisiunii tv din film a insemnat repetitii de 10 zile si filmari de 6... Filmarile, per total, au insumat 30 de zile, in decembrie 2005. Emisiunea a fost repetata, dupa cum a povestit Porumboiu, pe bucati si, in functie de evolutia scenariului existent, scenele se rescriau, iar a doua zi dimineata actorii aveau in fata scenariul modificat. Mai mult decat atat, regizorul insusi a declarat ca nu a crezut ca va iesi neaparat un film din aceasta poveste: "Pana anul trecut, nu m-am gandit ca poate iesi un film din emisiunea asta, dar, cand m-am apucat de scris, a iesit ceva de la prima varianta."
Corneliu a continuat: "Nu vreau sa fiu Miss Univers, sa plac la toata lumea. Ma intereseaza sa fac personajele si povestea sa functioneze, povestea sa stea in picioare, sa am ceva de zis si apoi restul vine de la sine. Daca o poveste este buna si sincera, va placea. Nu ma gandesc in primul rand la critica pe care o voi primi. In centrul filmelor mele stau personajele. Mi-e teama sa fac judecati morale, asta este opusul cinematografului, pentru mine. Am incercat sa ma concentrez pe cei trei: prezentatorul, profesorul, batranul, si amintirile lor despre Revolutie. Am vrut sa multiplic punctele de vedere asupra acestui eveniment. In timpul emisiunii, multi spectatori suna si isi povestesc si ei variantele. Dezbaterea despre fiecare minut al acestui eveniment este amuzanta si disperata."
Nu poti povesti filmul in intensitatea lui... Nu poti schita decat liniile generale ale intrigii, dar nu si impactul pe care il va avea asupra ta. Vei rade cu lacrimi de situatii pe care le vei recunoaste. Te vei identifica pe alocuri cu personajele, vei recunoaste secvente traite in momentul '89, de parca toata Romania a fost si este trasa la indigo... Am trait aceleasi spaime - securisti, teroristi; aceleasi bucurii - manifestatii si proteste in pietele din centrele oraselor; aceleasi preocupari ulterioare - discutii, dezbateri televizate cu si despre Revolutie... Aceasta stereotipie, in toata disperarea ei, creeaza situatii de un comic nestavilit. Cel mai bine: mergi la cinema si vezi un film personalizat si cu totul altfel despre Revolutia din 1989. Si sa ne spui si noua apoi: a fost sau n-a fost?...
Comentarii (1)
Cu o temă care, deja, nu mai aduce nimic nou, "A fost sau n-a fost?" devine unic şi special tocmai prin modul natural în care joacă personajele. Pentru mine, filmul românesc pare decupat din realitate şi pus direct pe marile ecrane... parcă fără intervenţii regizorale.
Posteaza comentariu