Primul lucru pe care îl poți observa este că aceste imagini sunt incredibil de detaliate și nu te înșeli deloc: poți să vezi aproape fiecare fir de păr din barba lui Clint Eastwood, fiecare mic val pe care îl face labradorul și fiecare fir de păr din coama calului. Toate imaginile sunt de înaltă calitate. Dar un singur amănunt îți va da peste cap așteptările: acestea nu sunt fotografii, ci desene!
Autorul acestor minunății este desenatorul scoțian John Fisher. Concentrându-se pe portretele ultra-realistice, Fisher reușește să pună pe hârtie, cu o fidelitate maximă, toate detaliile pe care le vede, indiferent că e vorba de oameni, animale, peisaje sau clădiri, relatează Daily Mail.
Desenele lui sunt atât de reușite, încât i-au și creat câteva probleme: John a fost vizitat de două funcționare agenți de la departamentul local de vânzări de artă, în legătură cu una dintre lucrările sale. Acestea primisesă o plângere anonimă, potrivit căreia o ilustrație nu ar fi fost făcută de mână, cu creionul, ci ar fi fost realizată cu ajutorul unei aplicații. Astfel, Fisher se încadra la comerț cu falsuri.
"Ar fi de înțeles dacă aș spune că am fost necăjit. Dar le-am pofit pe doamnele care au dar curs reclamației să vadă cum lucrez", a povestit el. "Una dintre doamne apucase un autoportret pe care îl făcusem. Și i-am zis: <<Acum uitați-vă la degetele dumneavoastră>>. Erau murdare de creion. Mi-au spus că nu vor lua nicio măsură împotriva mea", a povestit John.
John, în vârstă de 36 de ani, a început să deseneze când era copil. "Mai mult dinozauri, apoi pe caitele de școală", a povestit el pentru Daily Mail.
După ce a terminat școala, a studiat design-ul grafic dar nu a făcut o carieră în acest domeniu pentru că, în mod ironic, a fost mai atras de computer și nu de talentul personal. A devenit bucătar, iar ultima lui slujbă, în care muncea în weekenduri în bistroul tatălui său din nordul Scoției, implica naveta timp de patru ore și jumătate din Ayr, unde locuiește. Ca să nu se plictisească, desena. A continuat să desenze și în restul săptămânii, când era destul de liber.
În urmă cu câțiva ani, John a devenit artist și s-a ocupat numai de desen, iar cariera lui a început să intre pe o linie ascendentă, iar pagina de Facebook îl ajută să vândă. Lucrează cu o varietate mare de creioane, de diferite grosimi, pe hârtie specială. Un portret în format A4 poate să-i ia și 15 ore și se vinde cu câteva sute de lire sterline, scrie Daily Mail.
Trucul său este, dezvăluie Fisher, concentrarea pe cele mai mici detalii vizibile, așa cum sunt surprinse în fotografii. Dacă ai grijă de toate detaliile mărunte, vei ajunge să obții un desen care pare o poză, spune el: "Mulți artiști nu se uită la detaliile mici, preferând să se concentreze pe tonuri și linii. Eu mă uit la fiecare fir de păr, pentru a adăuga încă un strat peste stratul de realism", a explicat el.
Foto: Daily Mail