Păpușa vie: Fetița cu părul strălucitor cucerește lumea

Are doar cinci ani, arată ca o păpușă și a pozat deja pentru Vogue. Toată lumea o iubește, dar unii o acuză pe mama ei că o exploatează.

Mia Aflalo, o fetiță din Tel Aviv, face senzație pe internet cu părul ei lung și strălucitor. La numai cinci ani, ea are aproape 30.000 de admiratori pe Instagram și a devenit noua stea a valului de copii-model. Cu părul său negru, bogat și strălucitor care îi cade în bucle pe umeri, cu ochii verzi și un zâmbet adorabil, ea s-a făcut rapid cunoscută pe tot globul.

Hair stylist-ul israelian Sagi Dahari a contribuit la acest look incredibil al micuței, iar câteva fotografii cu Mia au apărut și pe site-ul ediției britanice a revistei Vogue.

Acesta a povestit că i-a fost ușor să lucreze cu Mia, întrucât ea nu se plânge, nu este pretențioasă și așteaptă răbdătoare, în timp ce le zâmbește tuturor. Impresionat de această "păpușă vie", el a numit-o "Prințesa Mia".

Fotografiile fetiței, în care apare stând cuminte în timp ce Dahari o aranjează, pot fi admirate pe contul ei de Instagram, din ce în ce mai popular. Coafurile sale sunt inspirate de vedete - una dintre acestea, comparată de Dahari cu Jennifer Lopez, poate fi admirată într-un cadru în care Mia bea o băutură cu paiul.

Deși cei mai mulți dintre cei care văd fotografiile sunt cuceriți pe loc de frumusețea micuței, există și voci care o acuză pe mama acesteia că o exploatează punând-o să pozeze la o vârstă fragedă, notează cotidianul britanic Daily Mail.
"Ce mod ridicol și exagerat să-i faci unui copil! Dacă aș avea o fetiță, în niciun caz n-aș lăsa-o să apară așa", a criticat-o cineva pe mama Miei. "Ce ai face dacă niște pedofili ar vedea pozele cu fetița ta? Ar trebui să nu o mai expui și să începi să o protejezi", a sfătuit-o altă persoană. "Nu vrei să-ți impresionezi doar prietenii când apari pe Instagram, sunt oameni răi peste tot. Îi pui în pericol viața, dar și prezentul și viitorul", a scris altcineva.

Alții i-au adresat complimente pentru frumusețea incredibilă a fetiței: "O domnișoară uimitoare", a scris cineva.
"Ce fetiță frumoasă!", a scris altă persoană. "Ce de păr are această fetiță, e frumoasă", a lăudat-o altcineva.


Foto: Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
30 August 2018