Helena Georgiou are un portofoliu impresionant în domeniul fotografiei minimaliste. Firea sa înclinată spre poezie şi spre artă o ajută să-şi transpună ideile în imagini simple, lipsite de multe elemente vizuale, dar foarte puternice prin simplitatea lor.
"Imaginile mele vin dintr-o adâncă pasiune pentru creativitate şi detaliu. Prin ele îmi exprim sentimentele şi încerc să transmit experienţele din călătoriile mele şi gândurile pe care le am. Cele mai mari influenţe le au, totuşi, poezia şi literatura. Cred că cea mai mare calitate a unui fotograf, ca şi a oricărui artist, este abilitatea de a crea un răspuns emoţional", explică ea.
Născută la Nicosia, Helena Georgiou a studiat la colegiu design-ul interior şi arhitectură, apoi a participat la câteva seminarii de arte fine şi de fotografie. În 2009, ea a devenit membru a Societăţii Fotografilor din Cipru.
Recent, ea a fost premiată de Centrul pentru Politici Europene din cadrul Parlamentului European pentru explorarea în fotografiile sale a temelor despre drepturile omului, notează Bored Panda.
Fotografiile pe care Helena le postează pe Facebook prezintă o lume simplă, frumoasă şi perfect echilibrată, cum rareori ne este dat să vedem în viaţa de zi cu zi şi reprezintă un mod eficient de relaxare după o zi istovitoare.