video

O idee genială: Ce face un părinte dacă n-are bani ca să-şi ducă fetiţa la Disneyland

Pentru un părinte care nu-şi permite să-şi ducă copilul la Disneyland există o singură soluţie: imaginaţia.

O vizită în celebrul parc de distracţii este visul oricărui copil, dar, din păcate, pentru multe familii acesta e un lux pe care nu şi-l permit. Însă pentru un tată sărac, care îşi iubeşte enorm copilul, lipsa banilor nu poate însemna o piedică de netrecut. Inventivitatea l-a ajutat să găsească o soluţie amuzantă şi necostisitoare: a adus Disneyland la el acasă, iar fetiţa lui s-a distrat pe cinste.

"Fiica mea ar fi vrut să mergem la Disneyland, dar fiindcă era prea scump pentru noi, am făcut treaba asta"
, a spus protagonistul clipului care a cucerit internetul.

Ce a făcut el în lipsă de bani? Şi-a pus fiica într-un coş, în faţa televizorului, a proiectat o înregistrare realizată dintr-un roller coaster.

În timp ce imaginile se derulau, tatăl urma mişcările pe care le face un vagon, iar coşul din mâinile lui imitau trenuleţul. "Ne dăm cu un roller coaster", spune el. "Şi ajungem tot mai sus", continuă, în timp ce agită coşul în funcţie de imaginile de pe ecran.

Judecând după râsul fetiţei, se pare că a fost o excursie foarte reuşită şi ieftină la Disneyland, notează cotidianul britanic Daily Mail.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
17 August 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod