O poveste incredibilă despre iubirea dintre un părinte şi copilul său a iscat o vie controversă despre incest şi modul în care este acesta privit de societate.
Monica Mares, în vârstă de 36 de ani, şi fiul ei, Caleb Peterson, 19 ani, sunt pe punctul de a primi o pedeapsă de până la 18 luni de închisoare pentru incest. Procesul lor se judecă în statul american New Mexico şi a iscat o amplă dezbatere. Nu doar că nu-ţi ascund relaţia, dar cei doi susţin că sunt îndrăgostiţi nebuneşte şi nimic nu-i poate despărţi.
Acest cuplu ciudat vrea să lupte pentru dreptul de a avea o relaţie sexuală şi face apel la opinia publică să doneze fonduri pentru lupta lor în plan legislativ.Cei doi americani, care se trag dintr-un trib de indieni apaşi din America de Nord, au declarat pentru cotidianul britanic Daily Mail că sunt dispuşi să rişte tot pentru a trăi împreună şi au decis să-şi facă publică relaţia, în încercarea de a atrage atenţia asupra relaţiilor de tip Atracţie Genetică Sexuală. Acestea sunt definite ca atracţii sexuale între rude precum fraţi/surori buni ori între un părinte şi un urmaş, între veri buni sau îndepărtaţi, atracţii survenite când aceştia s-au întâlnit prima oară ca adulţi.
"El e iubirea vieţii mele şi nu vreau să-l pierd. Copiii îl iubesc, la fel familia mea. Nimic nu poate sta între noi, nici tribunalul, nici închisoarea, nimic. Trebuie să fiu cu el. Când o să ies din închisoare mă voi muta cu Caleb într-un stat care ne permite să fim împreună", a mărturisit femeia pentru Daily Mail. Monica Meres este atât de hotărâtă să se trăiască cu fiul ei încât ar renunţa la ceilalţi copii dacă i s-ar pune în vedere să aleagă între ei şi "iubitul" său.
Incestul este pedepsit în 50 de state americane, dar asprimea prevederilor legale variază de la stat la stat, notează ziarul britanic. Cei doi, care acum trăiesc în Clovis, o localitate din New Mexico, au primit interdicţia de a se vedea în timpul procesului. Relaţia lor a început la sfârşitul anului trecut.