Minimax difuzează al doilea sezon al serialului „Eu şi Mia” din 18 iunie de la 17:55

Minimax difuzează premiera celui de-al doilea sezon al serialului extrem de îndrăgit de copii şi adolescenţi, „Eu şi Mia”, începând de joi, 18 iunie de la ora 17:55.

Serialul se desfăşoară pe două planuri: animaţie şi acţiune live, iar Mia oscilează între aceste două lumi, făcându-şi prieteni şi salvând lumea şi ţinuturile fermecate, pe parcursul a 13 episoade de câte 22 de minute.

Mia este o orfană care, în primul sezon, ajunge la Şcoala cu internat din Florenţa, urmând ultima dorinţă a părinţilor săi care au pierit într-un accident.

În al doilea sezon, povestea fantastică devine realitate pentru Mia.

Ea trebuie să găsească în sine puterea de a salva specia unicornilor şi chiar lumea întreagă. Săritoare şi bună la suflet, Mia face tot ce-i stă în putere pentru a strange bani ca să salveze ferma bunicului său Renzo, când află că aceasta e în pericol.



Mia citise despre Centopia într-o carte veche despre mituri, iar acum, cu ajutorul portalului creat de tatăl său, ea se găseşte dintr-odata în această lume minunată, între elfi, unicorni şi zmei.
Tatăl Miei a fost un designer de jocuri de succes, dar din păcate, nu a mai apucat să termine cea mai mare lucrare a sa, jocul Centopia pe care îl concepuse special pentru fiica sa şi i l-a lăsat ei drept moştenire.

Fiecare episod aduce o nouă aventură plină de mister în care isteaţa Mia şi prietenii ei devotaţi reuşesc  să facă faţă provocărilor,  atât celor din Centopia cât şi celor din viaţa reală.


Fanii serialului „Eu şi Mia” pot participa la aventurile Miei prin pagina de facebook Minimax (www.facebook.com/minimaxromania), unde îşi pot crea propriul unicorn. Cele mai frumoase creaţii vor fi premiate şi vor avea parte de o mulţime de surprize.