Într-un comunicat oficial al Federaţiei Internaţionale de Tenis emis miercuri, forul a precizat faptul că suspendarea sportivei de 29 de ani va începe de pe data de 26 ianuarie, atunci când rusoaica a mărturisit picarea testului antidoping. Maria Şarapova fusese inclusă în echipa olimpică a Rusiei, în speranţa că ar putea participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Aceasta va reveni în competiţii abia în luna ianuarie a anului 2018.
La începutul anului, Maria Şarapova a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat public că a picat un test antidoping susţinut în timpul turneului de la Australian Open.
Meldoniumul este un medicament anti-ischemic, care poate îmbunătăţi rezistenţa sportivilor, poate grăbi recuperarea după exerciţii, poate proteja împotriva stresului şi stimula activitatea şi funcţiile sistemului nervos.
Maria Şarapova a fost suspendată pe o perioadă de doi ani, după ce a fost depistată pozitiv cu Meldonium, în urma unui test antidoping susţinut, pe 26 ianuarie, la turneul de la Australian Open, iar sportiva din Rusia a răspuns imediat după decizia tribunalului, pe contul personal de Facebook.
"După decizia de a mă suspenda doi ani, tribunalul Federaţiei Internaţionale de Tenis a ajuns la concluzia unanimă că nu am avut intenţia de a folosi meldonium. Tribunalul a înţeles că nu am căutat acest tratament la doctorul meu pentru a obţine performanţe mai bune.
ITF şi-a petrecut foarte mult timp şi a consumat multe resurse pentru a demonstra că am încălcat intenţionat regulile anti-doping, dar a ajuns la concluzia că nu am făcut asta. Trebuie să ştiţi că ITF i-a cerut tribunalului să îmi dea o pedeapsă de 4 ani, pentru încălcarea voită a regulilor, dar tribunalul a respins această cerere.
În timp ce tribunalul a ajuns la concluzia corectă că nu am încercat să încalc regulile, nu pot accepta o pedeapsă incorectă şi grea de doi ani. Chiar dacă tribunalul a hotărât că nu am încălcat legile intenţionat, nu mă va lăsa să joc în următorii doi ani. Voi face imediat apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Mi-a fost dor să joc tenis şi mi-a fost dor de fanii mei extraordinari, care sunt cei mai buni şi mai loiali din lume. Am citit scrisorile pe care mi le-aţi trimis, dar şi postările de pe reţelele de socializare. Dragostea voastră m-a ajutat să trec mai uşor peste această perioadă. Vreau să susţin ce cred eu că este corect şi voi lupta să revin pe teren cât mai curând. Avocatul meu a pregătit un rezumat al felului în care procesul ITF merge şi m-am gândit să vă arăt şi vouă, pentru a afla ce cer regulile ITF", a fost mesajul postat de Sharapova.
Sportiva din Rusia are dreptul de a face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv pentru a obţine o diminuare suspendării.
Foto: Hepta