Dan Rawlings e un artist din Gloucestershire, Marea Britanie, care reciclează tot felul de obiecte nefolositoare, precum caroserii de maşini, plăci de skateboard, unele şi indicatoare rutiere, transformându-le în sculpturi care evocă natura. Orice obiect din metal poate deveni altceva când Dan pune mâna pe el.
"Mare pare din copilărie am petrecut-o furând meserie de la cei care făceau tot felul de lucruri cu mâinile lor. Şi am făcut un efort susţinut să învăţ cât mai multe lucruri posibil. Am tot trecut de la o slujbă la alta, cât să deprind cunoştinţele necesare pentru a-mi dezvolta noi abilităţi", a explicat el pentru Bored Panda.
Una dintre aceste abilităţi este prelucrarea artistică a fierului. Dan taie fierul şi tabla cu măiestrie, folosind scule speciale, pentru a da un alt sens unor obiecte care au devenit nefolositoare. Una dintre reuşitele de care este foarte mândru e o dubiţă pe care a denumit-o "Nature Delivers/Furnizor de natură", a cărei caroserie seamănă cu copacii dintr-o pădure.
Dan a închiriat-o pentru un festival, dar din păcate maşina a fost incendiată de un autor necunoscut. Cu toate acestea, n-a renunţat la opera sa. "Cred că a devenit rezultatul unei colaborări cu cineva pe care nu-l cunosc", a scris ironic pe Instagram.