Istoria prinde viață. 30 de fotografii vechi, colorate de o artistă din Brazilia

Atunci când privești imagini alb-negru din trecut, îți este dificil să-ți imaginezi cu adevărat viețile oamenilor de atunci.
Dar o tehnică nouă, de colorare a fotografiilor vechi, devine tot mai des folosită, iar scene vechi, unele care au peste 100 de ani, parcă prind viață. 

Marina Amaral, o artistă din Brazilia, și-a pus cunoștințele la treabă și a colorat zeci de fotografii istorice. Pasionată de istorie, aceasta a făcut investigații amănunțite pentru ca imaginile prelucrate de ea să fie colorate cât mai realist cu putință.

"Fiecare fotografie este prelucrată realist, recunoscând valoarea din spatele fiecăreia dintre ele, respectând și conservând poveștile din spatele lor, acordând atenție celor mai mici detalii pentru a păstra esența originală", declară artista, potrivit BoredPanda.com.

"Pentru fiecare imagine în parte a fost realizată o cercetare lungă și amănunțită, fiind consultate opiniilor din fiecare domeniu în parte atunci când a fost necesar, pentru a reproduce fidel culorile și atmosfera originale", mai spune artista.

"Lucrările mele variază de la portrete simple și până la imagini complexe și detaliate, realizate în diferite perioade ale istoriei, care acoperă o gamă largă de subiecte", adaugă Marina Amaral.

Descoperă 30 de fotografii vechi colorate care îți vor schimba perspectiva asupra istoriei.