Între vis și realitate: 22 de imagini fantastice în care animalele par din altă lume

Un artist digital a creat în lucrările sale o lume imaginară, în care animalele par creaturi din altă dimensiune.

Salvador Dali a creat lumi distopice și elaborate cu pensula și uleiul. Grație Photoshop, astăzi artiștii moderni pot explora căile infinite ale suprarealismului folosind avantajele computerului.

Cu o experiență de zece ani în domeniul artei digitale, artistul polonez Mirek crează noi imagini folosind programul de editare Photoshop. Lucrările sale, prezentate pe Instagram, sunt rezultatul manipulării unor peisaje naturale, combinate cu imagini ale unor animale, majoritatea surprinse într-o manieră gotică.

El a declarat într-un interviu pentru Launch Dsigns că întotdeauna procesul începe cu alegerea unui loc. "Caut cele mai bune peisaje montane, apoi definesc atmosfera și aleg imagini cu un climat similar. Apoi verific diferite combinații și configurații și le aleg pe cele mai bune", a explicat el.

Mirek își găsește inspirația în lucrările suprarealiste ale altor artiști, dar caută să se concentreze pe păstrarea stilului său.
"Trebuie să nu te uiți la ceilalți, să creezi ceea ce ai în inimă, fiecare inimă bate în ritmul ei și asta o face unică", a spus autorul.

 

Foto: Bored Panda

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
12 Septembrie 2018