I-a dat un inel plus alte cinci: Cum și-a cerut un tânăr iubita în căsătorie

Un actor și model a găsit cea mai bună soluție pentru ca iubita lui să fie mulțumită de inelul de logodnă. Gestul a stârnit, însă, o dezbatere intensă pe rețelele de socializare.

Un tânăr din Florida a reușit să devină cunoscut prin modul în care și-a cerut iubita în căsătorie. Denis Brown II, în vârstă de 32 de ani, i-a oferit iubitei sale, Atara Dallas, o cutiuță aspectuoasă în care se afla nu doar un inel de logodnă, ci șase, cu forme și mărimi diferite.

Fost fotbalist, actualmente actor și model, Brown a postat pe Instagram mai multe imagini care surprind acest moment și a scris că deși nu a reușit să câștige șase campionate NBA ca Michael Jordan, a cucerit-o pe Atara, așa că i-a oferit șase inele din care să-l aleagă pe cel care îi place cel mai mult.

În fotografiile de pe Instagram, Dallas, profesoară și restauratoare, nu-și poate ascunde surprinderea când Brown îngenunchează și îi întinde cutiuța roșie în care se află cele șase inele.

Nu se știe dacă Brown și Dallas sunt un cuplu real sau dacă ei au aranjat acest moment pentru a-și face publicitate, precizează cotidianul britanic Daily Mail.

Potrivit pulicației INSIDER, Brown a pregătit minuțios scena la care a lucrat o echipă întreagă, compusă dintr-un fotograf, cameraman, designer, florar, makeup artist, coafeză, asistenți și stiliști.

Brown a cerut ca pe perete să fie pus un poster cu un mesaj romantic: "Astăzi, de ziua noastră specială, am plăcerea de a te face să zâmbești toată ziua.

De aceea, nu există un dar mai mare pe care să ți-l dau. O femeie a cărei inimă este plină de iubire pentru mine, o femeie a cărei loialitate pentru toți cei pe care-i iubește e de neclintit, o femeie a cărei generozitate și dedicare pentru a-i ajuta pe ceilalți să înflorească nu cunosc limite. O femeie care m-a făcut de una singură să cred că un suflet pereche, o iubită, o credincioasă înverșunată, o confidentă și cea mai bun prietenă pot fi înlănțuite într-un singur suflet minunat care mi-a fost încredințat mie.
De aceea, azi am vrut să îți ofer cel mai mare dar pe care ți-l pot da... inima mea și sufletul meu, numai ție... vrei să accepți și să mă ții de mână în această călătorie?"
, este mesajul afișat cu litere de mână, ca într-o scrisoare de dragoste.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod