Este o ipostază în care publicul nu a mai văzut-o până acum și vine să exprime abilitatea de a intra în orice rol, odată cu avântul carierei sale actoricești de peste hotare.
Giulia apare în pictorialul din revista Luxury în ipostaze contrastante, de la o imagine sexy și incitantă, la una romantică sau adoptând un look lejer, relaxat.
În interviul aferent acestei ședințe foto, Gulia vorbește despre cât de radical s-a schimbat viața ei de când a ajuns să joace în producții cinematografice la Hollywood și despre ce anume o tentează acum în carieră.
„Am început să fac film pentru că asta mi-am dorit, pentru că am știut, în adâncul inimii, că pot. Dar asta numai după ce ani în șir m-am pregătit în taină pentru a-mi atinge țelul, pentru că nu sunt genul de om care se îmbată cu apă rece, știu că nimic nu pică din cer, nicio împlinire nu ajunge la un liman fericit dacă nu are în spate ani de muncă, îndoieli și renunțări. Am luat lecții de actorie, am avut profesori importanți în spate și au fost dintre aceia ce nu m-au mângâiat pe creștet cu bunăvoință, ci au cerut de la mine performanță. Iar premiile primite după interpretarea rolului Danielle din Love by design, adică exact de la prima încercare, mi-au confirmat asta: pot ajunge la rezultate reale, cu adevărat importante în această meserie”, declară actrița în interviul acordat.
Primele roluri interpretate i-au adus Giuliei Nahmany premii importante la New Port Beach Festival și Niagara Buffalo Film din Statele Unite ale Amercii, precum și participarea la renumite festivaluri de film, precum cel de la Cannes.
Anul trecut, Giulia a lansat filmul „Love by Design”, unde joacă rolul principal, și în distribuția căruia se află și celebra Jane Seymour, și a filmat pentru noi producții.
„Am filmat pentru un film american, High Strung se numește, și am avut parte de încă un personaj pozitiv, Anastasia. Nu este un rol principal, ca Danielle din Love by Design, dar sunt fericită că am fost distribuită. Acțiunea filmului se petrece la New York, iar Anastasia e o doamnă din înalta societate newyorkeză și se ocupă de tot felul de acțiuni caritabile. Pot să-ți spun că din distribuție face parte și doamna Maia Morgenstern, pe care o ador și o respect enorm. Restul, veți vedea la premieră!”, spune Giulia Nahmany.
În paralel cu dezvoltarea carierei actoricești, Giulia și-a schimbat radical și stilul de viață. Este atentă să respecte un stil alimentar echilibrat și face zilnic sport.
„Toată evoluția mea ca om e o sursă inepuizabilă de creativitate pentru mine. Iar explorarea sinelui mi-a fost dăruită dintotdeauna, cred că asta mi-a și călăuzit, într-un fel, pașii către actorie, nu actoria m-a împins către autocunoaștere.”
© Copyright:
Giulia Nahmany, în costum de baie în cel mai inedit pictorial de până acum
Giulia Nahmany a realizat cel mai inedit pictorial de până în prezent. Pentru coperta celui mai nou număr al revistei Luxury, actrița s-a lăsat fotografiată în piscină purtând un costum de baie exclusivist, realizat de o cunoscută casă de modă internațională.
Posteaza comentariu