Fondatorul imperiului Zara este cel mai bogat om din lume

Acţiunile companiei de retail din Spania Inditex au crescut cu 2,5%, ceea ce a făcut ca averea lui Ortega să ajungă la 79,5 miliarde de dolari.

Amancio Ortega l-a întrecut pe Bill Gates, a cărui avere este în prezent de 78,5 miliarde de dolari.

În ciuda averii imense deţinute de Amancio Ortega, mulţi oameni nici măcar nu au auzit de el. Miliardarul spaniol în vârstă de 80 de ani este o persoană discretă şi oferă, în general, puţine interviuri presei, notează Mediafax.

Ortega a fondat gigantul fashion Zara în 1975, alături de soţia sa de la acea vreme. Astăzi, compania sa de retail, Inditex SA, deţine în portofoliul său brandurile Zara, Massimo Dutti şi Pull&Bear, având peste 6,600 de unităţi în întreaga lume.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Septembrie 2016