Filmele romanesti ale toamnei

Filmele româneşti ale toamnei. Nu trebuie să le ratezi!

Toamna aceasta este bogată în film românesc, iar varietatea de genuri pe care cineaștii români o propun spectatorilor e remarcabilă.

Trecem astăzi în revistă producțiile autohtone pe care le putem urmări în cinematografe. Sunt filme bune care merită toată atenția noastră.

Două lozuri, din 7 octombrie la cinema, comedie

O comedie cu trei tăntălăi, plasată într-un oraș de provincie. Situațiile absurde, naivitatea personajelor și jocul protagoniștilor vă vor face să râdeți în hohote. Dinel Petre (Dorian Boguță), Vasile Grămadă - zis Sile (Dragoș Bucur) și Pompiliu Borș (Alexandru Papadopol) sunt trei tovarăși care locuiesc într-un oraș de provincie.

Dinel e mecanic la un service auto, Pompiliu e funcționar la primăria din localitate, iar Sile e „liber profesionist”. Aflat într-un moment dificil din punct de vedere financiar, Dinel caută soluții să strângă urgent o sumă de bani. Sile îl convinge cu greu să joace la Loto 6/49.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod