Gata, aşteptarea a luat sfârşit: cel mai popular serial Netflix într-o altă limbă decât engleza revine cu un nou sezon de opt episoade. Aşa cum desigur te aşteptai, povestea este reluată exact de acolo unde a fost lăsată (moment foarte frustrant pentru spectatori, am zice) şi continuă mare bătălie dintre Rezistenţa reprezentată de Profesor, Tokio şi restul grupului şi autorităţile transformate într-un villain instituţional care nu se dă în lături de la nimic pentru a învinge.
Prin amabilitatea Netflix, am putut vedea primele cinci episoade ale noului sezon şi, mai ales dat fiind contextul mondial, sunt toate şansele ca acestea să bată recorduri de audienţă. În acelaşi timp, noi simţim că s-a petrecut un adevărat seism în aşteptările şi preferinţele de moment ale publicului acum prizonier în propria casă, iar continuarea La casa de papel trebuie să treacă testul acestor noi preferinţe şi aşteptări.
E adevărat, nu avem idee de ce a existat o ruptură între al treilea şi al patrulea sezon şi de ce a trebuit să aşteptăm opt luni pentru continuarea unei poveşti ce se prezintă ca un tot unitar. Ce putem spune - am primit de la Netflix o listă generoasă de detalii pe care nu avem voie să le dezvăluim - de la bun început este că Planul continuă imediat şi că Profesorul (Álvaro Morte) se întoarce imediat în joc, deşi are nevoie să facă un efort supraomenesc pentru a trece peste ceea ce el consideră moartea Lisabonei (Itziar Ituño), dar noi ştim că este doar o mostră perfidă de teatru radiofonic pusă în scenă de manipulatoarea Alicia Sierra (Najwa Nimri). Citește continuarea pe cinemagia.ro
© Copyright:
Recomandarea Cinemagia: Sezonul patru din La casa de papel este aici. Iată cronica!
Cinemagia a văzut deja primele cinci episoade din marea aventură a pungaşilor cu nume de metropole
De Cinemagia
Posteaza comentariu