Elena și Lila, persoanjele principale din „Tetralogia napolitană”, ajungeau la HBO în serialul My Brilliant Friend/Prietena mea genială, în anul 2018. Primul sezon era adaptarea romanului bestseller internațional „Prietena mea genială”, de Elena Ferrante.
Sezonul regizat de Saverio Costanzo spunea povestea acestor două prietene ce cresc împreună într-o mahala napolitană de la începutul anilor ’50 a căror prietenie le va marca destinele.
Relația de prietenie dintre Elena și Lila, întinsă pe parcursul a decenii întregi este explorată în cele patru romane ale seriei napolitane a scriitoarei Elena Ferrante, care au fost adaptate într-un serial la fel de emoționant pentru HBO
În cel de-al doilea sezon, relația dintre cele două prietene din copilărie, Elena Greco și Lila Cerullo, devine o rivalitate. Al doilea sezon este ecranizarea romanului „The Story of a New Name”.
Producătorii italieni au recreat spectaculos Napoli cel de după cel de-Al Doilea Război Mondial și pe locuitorii săi, care cu toții caută ceva printre ruine.
Saverio Costanzo se întoarce să semneze regia noului sezon, dar deleagă regia a două dintre episoade lui Alice Rohrwacher, a cărei viziune asupra vieții din Lazaro Felice și The Wonders o fac o alegere potrivită pentru adaptarea unei cărți scrise de o femeie. Citește continuarea pe cinemagia.ro