Distribuit în cinematografele din toată ţara de Freeman Entertainment, „Furia: Eroi anonimi“ a fost lansat simultan pe 60 de ecrane şi a fost urmat în topul încasărilor de filmul Dracula: Povestea nespusa, care a cumulat 228.437 RON în box office-ul de weekend, fiind vizionat în cea de-a patra săptămână de la lansare de 12.207 spectatori.
Pe locul trei în clasamentul filmelor aflate pe marile ecrane din Romania s-a situat horror-ul Annabelle, un film lansat în cinematografe de Freeman Entertainment şi care la finalul celui de-al doilea weekend a reprezentat opţiunea cinematografică a 10.236 de spectatori, aducând în plus 180.908 RON la box office-ul său total.
O experienţă cinematografică explozivă, „Furia: Eroi anonimi“ aduce în rolurile principale o distribuţie excelentă, alături de Brad Pitt interpretând de această dată Shia LeBoeuf, Logan Lerman, Michael Pena şi Jon Bernthal. În regia lui David Ayer, „Furia: Eroi anonimi“ a fost catalogat de presa internaţională drept „unul dintre cele mai bune filme despre război din ultimii 30 de ani”.
Acţiunea filmului îl plasează în prim plan pe Brad Pitt, care îl interpretează pe Wardaddy, un sergent deja înrăit de experienţa războiului, care se află la comanda unui tanc Sherman supranumit Furia şi a unui echipaj format din 5 oameni.
Misiunea lor este una mortală. Depăşiţi numeric şi cu muniţie insuficientă, Wardaddy şi oamenii lui, printre care şi un soldat începător care a ajuns cu forţa în acest pluton, au slabe şanse de izbândă în eroicele lor încercări de a da lovitura de graţie trupelor naziste.
© Copyright:
„Furia“ lui Brad Pitt a spulberat box officeul românesc
După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.
28 Octombrie 2014
Posteaza comentariu