10 filme pe care merită să le revezi de mai multe ori

Psihologul Sorina Daniela Dumitrache, redactor la Journal of Experiential Psychotherapy, scria că „nicio formă de artă nu ne transformă în maniera în care o face filmul; [...] acesta vibrează în noi, lăsând în imaginar secvențe și sunete diafane pe care nu le estompează nici vremea, nici cele mai aprigi intemperii  lăuntrice”.

Vă propunem o listă cu zece filme care, la data vizionării lor în cinematografe, au vibrat în noi, care ne-au dat speranță, care ne-au făcut să privim viața cu alți ochi și pe care, vă garantăm, la o nouă vizionare, au puterea să ne dezvăluie noi și noi lucruri, așadar filme ce merită revăzute de fiecare dată când avem nevoie de un punct de sprijin, inspirație sau  rememorarea emoțiilor pozitive pe care le-am trăit urmărind prima dată filmul.

The Green Mile (1999)

Stephen King i–a furnizat regizorului–scenarist Frank Darabont un roman în serial (șase părți, fiecare continuind–o pe cealaltă) despre o antecameră a morții, dintr–o închisoare din Lousiana anilor ’30, unde condamnații la sentință capitală își așteaptă rândul la scaunul electric. În acest spațiu închis se întâlnesc cei mai fioroși criminali cu inocenți condamnați pe nedrept, oameni sănătoși cu alții psihopați, ființe de o bunătate extremă cu altele de o răutate patologică, toate formând un microcosmos în care normalitatea se vede brusc invadată de supranatural.
Pentru ca, la un moment dat, printre condamnați, își face apariția un negru vizionar cu puteri magice, un fel de Iisus modern sortit să plătească pentru răul din lume.  Un subiect construit pe asemenea extreme nu este lesne de transpus pe ecran astfel încât spectatorul să accepte amestecul de momente supernaturaliste greu de suportat (de exemplu prăjirea unuia dintre condamnați) cu momente suprarealiste de o rizibilă candoare (ca de pildă roiul de musculițe ce materializează răul exorcizat de către uriașul negru cu puteri miraculoase). Meritul lui Darabont este că ține în mână acest film dificil respectând cu fidelitate proza cunoscutului pop–horror guru.
Singura derogare de la litera maestrului, pe care si–o permite este schimbarea anului când se petrece acțiunea (din 1932 în 1935), pentru că a vrut cu tot dinadinsul să citeze o secvență dintr–un film cu Fred Astaire și Ginger Rogers făcut în 1935 și care funcționează perfect în context  creând un moment de extremă sensibilitate.
În acest demers ambițios, o contribuție remarcabilă o are echipa de actori în frunte cu Tom Hanks, în rolul gardianului calm, cald și echilibrat.