Filme cu supereroi ce prezintă povești de maturizare, animații despre puterea familiei, producții live-action ce readuc în cinematografe povești îndrăgite de generații întregi... aceasta este oferta cu care marile studiouri de film vin în întâmpinarea nevoii de educare și de divertisment a celor mai mici dintre spectatori. Iată despre ce producții este vorba:
Omul-Păianjen: Departe de casă/Spider-Man: Far From Home (2019)
Filmul cu supereroi rulează în cinematografele noastreSpider-Man: Departe de casă e un film care conţine umor, suflet, anvergură şi tot ceea ce iubim la Spider-Man şi la universul cinematografic Marvel. Călătoria lui Peter din acest film reprezintă maturizarea lui. În filmul anterior, Spider-Man: Homecoming, Peter vrea să fie adult, dar acum el vrea să mai copilărească. În filmul acesta lumea îi spune lui Peter că trebuie să se maturizeze ca să fie la înălţimea mentorului său. Toţi sunt în căutarea unui nou super-erou şi salvator al omenirii, un nou Tony Stark. Tony pare a-l fi ales pe Peter, dar oamenii nu-şi dau seama că el e doar un băiat de 16 ani. Tony Stark/Iron Man a salvat miliarde de vieţi în filmul anterior, inclusiv pe cea a lui Peter Parker. Aceasta e o povară foarte grea pentru Peter, pentru că acum el se află într-o nouă lume, din care lipseşte persoana care credea în el cel mai mult.
Regele Leu/The Lion King (2019)
Animația rulează pe marile noastre ecrane
Efectele speciale avansate fac din remake-ul Disney un film uluitor vizual, pe măsura generației acesteia noi, pentru care tehnologia joacă un rol esențial, la fel cum pentru anterioarele generații cărțile, televizorul ori radioul erau fundamentale. Tehnologia CG de ultimă generație a The Lion King face ca personajele din animația regizată de Jon Favreau (Iron Man) să pară animale adevărate. Avem senzația că urmărim cel mai frumos documentar filmat în inima savanei până în momentul în care animalele fac gesturi omenești, au mimică umană și încep să vorbească. Senzația este tulburătoare.
The Lion King este despre vinovăție și reabilitare. Animația reia tema din Hamlet al lui Shakespeare: Mufasa, regele leu, este ucis de către fratele său uzurpator (care încearcă să-i ia, fără succes, și soția). Simba, fiul îndoliat, este răvășit de vinovăție și neputință, dar fantoma tatălui îl învață de bine.Povestea jucăriilor 4/Toy Story 4 (2019)
Animația rulează pe marile noastre ecraneO jucărie (Woody) care gândește și acționează ca un părinte, renunțând la sine, în interesul superior al copilului (expresie pe care am tot auzit-o zilele acestea pe micul ecran în „cazul Sorina”), fiind un fin cunoscător al psihologiei celor mici, dovedind așadar o maturitate pe care multe personaje umane din film nu o au. Teme atât de umane precum nevoia de acceptare, nevoia de a aparține și de a fi iubit (păpușa Gabby Gabby, plus duo-ul de pluș Ducky și Bunny), nevoia de recunoaștere (anxiosul motociclist acrobat Duke Caboom). O răpire, urmată de o misiune de salvare demnă de filmele de acțiune. Un personaj ambiguu moralicește (Gabby Gabby, prima păpușă din universul Toy Story, realizată cu o atenție deosebită la detalii - irizațiile din ochi și modul în care îi strălucește părul sunt deosebite) și o despărțire emoționantă, care poate însemna și finalul seriei, dacă succesul acestui al patrulea film nu îi va determina pe producători să continue seria. Toate aceste elemente menționate mai sus fac ca Toy Story 4 să aibă o poveste semnificativă, sensibilă, în care elementul de umanitate cântărește cel mai greu. Un film care se ridică la înălțimea celorlalte din serie prin complexitatea personajelor, a acțiunii și emoție.
Câinele, adevăratul meu prieten 2/A Dog's Journey (2019)
Animația rulează pe marile noastre ecrane
Ce-ar fi dacă nu doar pisicile, ci și câinii ar avea nouă vieți? Și dacă aceste nouă vieți ar însemna reîncarnări ale aceluiași suflet de cățel? Dar dacă aceste reîncarnări s-ar face ca patrupedul să rămână în sânul aceleiași familii, alături de două-trei generații, ca o cale de a-și arăta devotamentul și a face mai suportabile despărțirile? Scenariștii filmului de familie „Câinele, adevăratul meu prieten 2” revin asupra ideii din A Dog's Purpose, primul film din serie, despre un câine (vocea lui Josh Gad) care trece prin mai multe existenţe, subliniind legăturile indestructibile ce se pot forma între câini şi stăpânii lor. Povestea cățelului Bailey este sensibilă, semnificativă și plină de umanitate.
Singuri acasă 2/The Secret Life of Pets 2 (2019)
Animația rulează în cinematografele noastre
Găsirea curajului și mila față de animalele de circ sunt cele două teme ale animației The Secret Life of Pets 2. Tradus la noi cu Singuri acasă 2, animația aruncă simpaticele animale de companie într-o periculoasă misiune de salvare a unui tigru alb din mâinile unui dresor de circ malefic.
Misiunea, cu valențe educative pentru copii, îl va face pe anxiosul terrier Max (Patton Oswalt), protagonistul filmului, să își găsească curajul interior. Relația lui Max cu noul membru al familiei, Liam (băiețelul stăpânilor lui), înduioșează dar și pune în discuție stilul de parenting (excesiv de) protectiv. Filmul face o prezentare cât se poate de amuzantă a neamului pisicesc, pe parcursul lecțiilor pe care le ia pomeranianul Gidget (Jenny Slate) de la felina Chloe (Lake Bell).Pokémon Detective Pikachu (2019)
Filmul live-action rulează pe marile noastre ecrane
Povestea din Pokémon Detectiv Pikachu începe într-o lume cu o istorie alternativă: oameni și Pokémoni conviețuiesc în deplină armonie. Între oameni și Pokémoni există o legătură puternică, fiecare om având Pokémonul lui (pe care unii îi antrenează pentru lupte, alții îi tratează ca pe egali iar alții ca pe niște animale de companie; între Tim și Pikachu, protagoniștii filmului, relația e foarte interesantă - Pokémonul reușește să fie un fel de voce a rațiunii pentru Tim. Dar nu una rece, autoritara, ci caldă, pontoasă și... salvatoare).
Povestea anunță chiar de la început factorul dramatic, dar continuă într-un ton hazliu, umorul rezultând din interacțiunile dintre Tim și Pikachu. Cu adevărat valoroase sunt elementele de umanitate ce înconjoară Pokémonii. Pikachu suferă după partenerul său uman, detectivul Goodman. Apoi, Pokémonul Mim (apare în trailerele oficiale ale filmului) reușește să te copleșească de emoție prin inocența cu care construiește ziduri imaginare pentru a se proteja de atacatori. Își creează propria realitate, asemenea unui copil.
Aladdin (2019)
Filmul live-action se poate vedea pe marile noastre ecrane
Aladdin, cel mai recent film de live-action marca Disney, este o adaptare modernă a producției animate cu același nume, din 1992, ce reface una dintre cele mai îndrăgite povești ale tuturor timpurilor, cea a năzdrăvanului Aladdin și a lămpii fermecate pe care pune mâna puștiul. Bazat pe o poveste clasică din folclorul Orientului Mijlociu din celebra carte „1001 de nopți”, povestea lui Aladdin este fără vârstă, fiind populară generații de-a rândul.
Will Smith este Duhul din Lampă, un spirit de culoare albastră blocat într-o lampă, care se dovedește a fi o prezență exuberantă și foarte activă, având puterea specială de a îndeplini orice dorință.Haios și blănos/Missing Link (2019)
Animația rulează în cinematografele noastre
Missing Link/Haios și blănos, o animație despre nevoia de acceptare, despre a fi alături de cei asemena ție dar și despre a găsi adevărata familie în locul pe care nici nu-l gândeai, rulează pe marile noastre ecrane. Filmul îi învață pe micii și mai marii spectatori că familia nu e cea de care te leaga asemanarea fizica, ci cea de care te leaga preocuparile, idealurile, sentimentele. Coraline, ParaNorman, The Boxtrolls, Kubo and the Two Strings, ne propune de această dată două noi personaje interesante - antieroul Frost, o combinație între Indiana Jones și Sherlock Holmes și blănosul Mr. Link, un munte de blană cu suflet de copil. Egocentricul Frost va învăța pe parcursul acestui road movie că interesul celor dragi trebuie să primeze în raport cu al său, iar Mr Link își va găsi familia acolo unde nu se aștepta.
Dark Phoenix (2019)
Filmul cu supereroi rulează în cinematografele noastre
Reușitele filmului Dark Phoenix sunt atât la nivel de conţinut, spunând o poveste semnificativă și sensibilă, cât și ca efecte speciale. Ceea ce susţine în primul rând filmul Dark Phoenix este construcţia subiectului. Arcul personajului Jean Grey/Phoenix e bine construit, cu momente de dramatism ce ajung la cote înalte. Dincolo de a fi un film cu supereroi, Dark Phoenix reușește să urmărească psihologia lui Jean Grey, să facă portretul unei eroine consumate de durere și de neînțelegerea forței interioare care o consumă.
Şi Soarele e o stea/The Sun Is Also a Star (2019)
Romance-ul, ce poate fi urmărit împreună cu copilul adolescent, rulează la cinema
O adolescentă (Yara Shahidi) descoperă dragostea într-un moment dificil din viață - practic cu câteva ore înainte ca familia ei să fie deportată. În mai puțin de 24 de ore intră în vigoare o nouă lege a deportărilor, care o pune în pericol pe Natasha, ce s-ar putea vedea trimisă înapoi în Jamaica.
În vreme ce Natasha se confruntă cu o potențială pierdere a visului american, Daniel (Charles Melton), viitor student la medicină, prima generație din familia lui născută în SUA, încearcă din răsputeri să nu își dezamăgească părinții coreeni și să le îndeplinească așteptările. Noțiuni precum destin/predestinare, efemeritate, universuri paralele, cosmogonie sunt aduse în discuție de personaje, o ea - pasionată de astrologie și un el, pasionat de poezie.