„365 de zile” domină Netflix. Cum a devenit un film erotic polonez hitul momentului

Topul celor mai vizionate filme pe Netflix a provocat multe controverse în ultimele săptămâni. Unele dintre cele mai nereușite filme, printre care comedia „The Wrong Missy” și thriller-ul „The Last Days of American Crime”, s-au aflat pe primele locuri zile la rând.
Nimic nu poate egala, în schimb, recordul obținut de filmul „365 de zile”. Drama erotică poloneză regizată de Barbara Bialowas și Tomasz Mandes a devenit cel mai vizionat film pe Netflix în doar două zile de la lansare.

Faptul că „365 de zile” a fost numit „Un 50 Shades of Grey polonez” probabil că a ajutat mult.


„365 de zile” este bazat pe un roman erotic scris de autoarea Blanka Lipinska și a fost un box office hit în Polonia după lansarea din luna februarie, reușind să obțină încasări de 9 milioane de dolari.
Actorul italian Michele Morrone interpretează rolul lui Massimo, un membru al mafiei siciliene ce se îndrăgostește de o femeie frumoasă, care trăiește o viață plictisitoare alături de un iubit indiferent. Massimo devine atât de obsedat de Laura (interpretată de Anna Maria Sieklucka), un agent de vânzări din Polonia, încât o răpește. Mafiotul italian îi acordă Laurei o perioadă de 365 de zile ca să se îndrăgostească de el, timp în care o ține captivă.
Dacă Laura nu va avea sentimente pentru el după un an, se poate întoarce la viața ei nefericită din Polonia.

Scenele de sex i-au adus popularitatea


„365 de zile” este controversat din numeroase puncte de vedere, de la povestea de iubire suspectă, care are la bază răpirea, sechestrarea, hărțuirea sexuală și emoțională sau sindromul Stockholm, și până la numeroasele scene de sex care i-au adus comparația cu seria „50 Shades”. Însă tocmai aceste scene de sex au stat la baza popularității sale pe rețelele de socializare.

În prezent, a devenit un trend pe TikTok ca userii să posteze filmulețe în care vizionează „365 de zile”.
Această provocare pe TikTok îi atrage și mai multe vizionări pe Netflix.
Hashtagul #365Days include până în prezent pe TikTok 147 de milioane de vizualizări.

Un alt motiv pentru care acest film domină topul Netflix este faptul că platforma de streaming consideră o „vizualizare” vizionarea a numai două minute din film, ceea ce este un avantaj pentru o producție presărată de numeroase scene de sex. Potrivit indiewire.com, userii vizionează câteva scene de sex ca să vadă cum stă treaba cu acest film devenit viral pe rețelele de socializare, în loc să vadă tot filmul, care durează două ore.
Dar aceste două minute sunt considerate ca o vizionare completă de Netflix. Citește continuarea pe cinemagia.ro

10 Iunie 2020