Filmul „Selfie“ are marea premieră pe 9 mai

După succesul înregistrat de filmul „Liceenii“ în urmă cu aproximativ 30 de ani, vine acum pe marile ecrane #SELFIE, o comedie pentru noua generație, cu și despre tineri, care va avea premiera în cinematografe pe 9 mai.
Filmul #SELFIE marchează debutul regizoral al Cristinei Iacob în lungmetraj și aduce pe marile ecrane o distribuție tânără, energică și extrem de talentată, avându-i în rolurile principale pe: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan și Alexandru Călin.

Din film nu lipsesc nici actorii consacrați. Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase și Florin Călinescu sunt doar câteva dintre numele mari cărora le-au fost rezervate partituri centrale.

„#SELFIE este o comedie care se adresează în primul rând tinerei generații.
Am încercat să aducem un suflu nou și cred că am reușit să facem un film fresh, cu o poveste în care tinerii să se regăsească. Pornind de la actorii cu care am lucrat, care sunt niste tineri excepționali, până la prezența unor nume mari cum ar fi Răzvan Vasilescu și Florin Călinescu, cred că #SELFIE are toate ingredientele unui succes de public. În plus, imaginea filmului este una vie, iar coloana sonoră semnată de Smiley este extrem de potrivită pentru ceea ce ne-am propus să realizăm cu #SELFIE”
, declară Cristina Iacob, regizorul filmului.

Încă din titlu, filmul propune o incursiune în fenomenul selfie, unul extrem de celebru în rândul tinerilor, redat succesiv pe întreaga derulare a acțiunii, prin imortalizarea protagoniștilor în diverse ipostaze, cu ajutorul telefoanelor mobile și postarea fotografiilor pe rețelele de socializare.

Cu un scenariu semnat de Alexandru Molico, Geo Caraman, Maria Spirache si Cristina Iacob, #SELFIE spune povestea a trei adolescente, absolvente de liceu, pentru care marea aventură a vieții lor începe cu o escapadă la mare.
În loc să stea acasă și să învețe pentru BAC, Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) și Ana (Flavia Hojda) sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele 2 zile dinainte de examenul maturității, iar asta înseamnă să încalce orice regulă și să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecințe. Vor libertate, adrenalină și dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere tot ce-şi pot imagina.

Prima comedie cu și despre tineri lansată în ultimii ani pe marile ecrane, #SELFIE este o producție MediaPro Pictures, o companie MediaPro Entertainment România și ZAZU Film, distribuită în cinematografe de ZAZU Film.
6 Mai 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod