Astfel, cei care nu au apucat să obţină autografe şi să facă poze cu Flavia Hojda, Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Levent Sali, Alex Călin şi regizorul Cristina Iacob la avanpremieră, au ocazia să facă acest lucru marţi, 20 mai, la Grand Cinema Digiplex Băneasa, începând cu ora 18.30, când echipa #Selfie le răsplăteşte fidelitatea cu un super eveniment care le este dedicat în totalitate.
Pe lângă actorii principali, la proiecţia specială de la Băneasa vor participa şi Răzvan Fodor, “profesorul cool de istorie” şi Alina Chivulescu, “mama hippioată şi înţelegătoare”, deveniţi în foarte scurt timp unele dintre personajele preferate ale publicului.
O premieră pentru peisajul cinematografic românesc şi debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, super-comedia #Selfie a fost, încă de la primul spectacol, primită cu entuziasm de publicul de toate vârstele, demonstrând că abordarea fresh, subiectul actual şi mai ales buna-dispoziţie pe care filmul o degajă sunt exact ingredientele pe care spectatorii le aşteptau de la un film autohton.
Actorii din „Selfie“, întâlnire cu fanii, la mall
Succes impresionant înregistrat de comedia #Selfie în primele două săptămâni de la premieră: după vânzări record de bilete şi o primire călduroasă la Piteşti, Constanţa şi Iaşi, #Selfie revine la Bucureşti pentru un eveniment special dedicat fanilor dornici să-i întâlnească pe actorii din film.
20 Mai 2014