Fiica lui Trump, ironizată pentru o rochie: „E ca folia termoizolantă cu care sunt acoperiţi refugiaţii“

Ivanka Trump a postat pe Instagram o imagine care a fost intens criticată pe reţelele de socializare.

Înaintea unei cine la hotelul Capital Hilton din Washington, fiica lui Donald Trump zâmbeşte, îmbrăcată într-o rochie argintie metalizată a creatoarei de modă Carolina Herrera şi având un preţ estimativ de 5.000 de dolari, potrivit datelor de pe site-ul magazinului Neiman Marcus, citat de Mediafax.

Spaţiul de comentarii al fotografiei s-a umplut repede de critici şi reproşuri privind lipsa de sensibilitate a fiicei lui Trump faţă de migranţii şi refugiaţii afectaţi de această măsură.

"...

Mai bine ai investi banii în salvarea vieţilor refugiaţilor, nu în rochii", scrie un utilizator într-un comentariu.

Pe Twitter, fotografia Ivankăi a fost publicată alături de cea a unui copil de refugiat din Orientul Mijlociu, acoperit cu o folie termoizolantă (tot din textură metalică), după ce călătorise pe mare la temperaturi scăzute, informează one.ro.

"Cui îi stă mai bine?", este întrebarea scrisă sub cele două imagini, făcând aluzie la pozele care apar în revistele mondene.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.