Asa cum insusi Istvan Szabo a afirmat, aceasta pelicula nu urmareste sa ilustreze in mod fidel realitatea, pentru ca Julia nu face altceva decat sa "joace" tot timpul: "Annette Bening o interpreteaza pe Julia Lambert, care o interpreteaza pe Julia Lambert. Astfel ca - si aici ar putea fi o asemanare cu filmele mele anterioare - si acest proiect este tot despre masti. Oamenii sunt provocati sa joace diferite roluri de catre societate, de sistemul de clase, de prieteni si de iubiti. Ea joaca toata ziua. Poarta o masca - ba chiar mai multe masti. Fiecare personaj din film are, intr-un fel sau altul, o masca, iar intreaga pelicula este intesata de oglinzi: exista oglinzi peste tot, pentru ca profesia asta are nevoie de ele..."
Regizorul a explicat mai departe: "In filmul 'Being Julia', ca in toate celelate filme ale mele, prim-planurile au fost cele care ne-au atras cel mai mult atentia: am vrut sa ne concentram pe fetele actorilor. In aceasta poveste, in care toti vor sa fie la nivelul asteptarilor celorlalti si in care se adopta un anumit tip de comportament, mai degraba formal, am incercat sa gasim un mod de a vedea dincolo de 'masti'. Povestea se desfasoara printre masti imaginare si oglinzi din viata reala. Mastile sunt acolo pentru eventualele revelatii, iar oglinzile ne servesc pentru a ne confrunta cu noi insine. Si aceasta este o lupta. Lupta are loc in noi insine. Iar campul de bataie este figura fiecarui actor."
Ronald Harwood, scenaristul acestei pelicule (si scenaristul filmului "The Pianist"), a pastrat esenta romanului din care se inspira filmul, respectiv "Theatre" din 1937, semnat de W. Somerset Maugham - o adevarata fresca a jocurilor de culise si a imaginii teatrului din acea perioada. Despre personajul Julia, Harwood a declarat: "Julia este o femie extrem de frumoasa, celebra pentru aspectul ei fizic. Dar ea se teme ca in curand isi va pierde frumusetea. Acesta trebuie sa fie un sentiment cu adevarat cumplit, si incepe sa se simta disperata. Este intr-adevar o poveste universala. Multe femei trecute de 40 de ani simt ca viata lor incepe sa se apropie de sfarsit, au crize de depresie si devin anxioase. Se poate ca ele sa nu fie celebre, cum este Julia, asa ca nu stii nimic despre drama lor. Dar li se intampla multora."
Annette Bening reuseste, pe toata durata peliculei, sa "tina" filmul. Nu te plictisesti nici o secunda, iar decorurile si atmosfera anilor '30, de la costume pana la muzica, impresioneaza. Este unul dintre acele roluri care apar o data in cariera si pe care Bening le duce la bun sfarsit aproape fara efort. Nu este de mirare ca a castigat Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol principal si a fost nominalizata la Oscar pentru aceeasi categorie...
Titlul, "Being Julia", sugereaza ca filmul are in prim-plan un personaj central, respectiv Julia Lambert. Insa, dupa felul in care se desfasoara actiunea pe marele ecran, ajungi sa iti dai seama ca este vorba despre "mai multe Julii"... Si asta pentru ca Julia nu inceteaza niciodata sa joace. De fapt, ea are un rol pentru fiecare situatie si pentru fiecare persoana care intra in contact cu ea. Asa cum ii spune divei chiar fiul ei, Roger (Tom Sturridge), "Tu ai o interpretare pentru fiecare. Nu cred ca existi cu adevarat. Chiar si lucrurile pe care le spui sunt la mana a doua."
Intr-adevar, pentru Julia lumea intreaga este o scena, iar ea este un actor. Sau, asa cum se referea mentorul ei, Jimmie Langton (Michael Gambon), la viata reala: "Ceea ce 'civilii' numesc lumea reala...", "civili", in viziunea acestui om de teatru reprezentand orice persoana din afara acestei profesii...
Povestea Juliei...
Nimic nu poate fi mai infricosator decat o actrita furioasa... Iar Julia Lambert se infatiseaza publicului in toata splendoarea sa: este dura si capricioasa, dar atat de vulnerabila in intimitate, stralucitoare si frumoasa, insa atat de singura. Nici macar placerile simple ale vietii nu par sa ii fie accesibile, asa cum este berea la care ravneste dupa fiecare reprezentatie...
In 1938, eroina este o superba si talentata actrita trecuta de 40 de ani, care troneaza peste West End-ul londonez. Apreciata pentru minunatele roluri si povesti de dragoste pe care le interpreteaza admirabil, Julia face furori atat pe scena, cat si in societate. Desi se afla la o varsta respectabila, inca mai are puterea de a interpreta si de a juca personaje-femei de 20 sau 30 de ani... Sotul ei, fostul actor Michael Gosselyn (Jeremy Irons), este un stralucit producator dramatic, director de teatru si cel mai sincer fan si critic al Juliei. Un barbat extrem de vanitos si unul dintre cei mai frumosi barbati ai Londrei acelor timpuri.
Mariajul lor indelungat este mai degraba platonic - si ironic - decat romantic. In plus, casnicia lor nu mai este de foarte mult timp guvernata de pasiune, devenind "o casnicie numai cu numele", pe hartie, ceea ce le permite ambilor parteneri sa aiba o relatie "teribil de moderna" si deschisa altor... perspective. A se vedea cat de usor cade Michael ulterior in ispita, inselandu-si sotia (in spiritul aceleiasi "casnicii teribil de moderne") chiar cu cea care ravnea sa ii ocupe locul pe scena. Insa nici Julia nu se lasa mai prejos...
Desi focul pasiunii s-a stins, intre Julia si Michael persista un respect reciproc (izvorat, mai degraba, din cunoasterea si intelegerea profesiei comune...), interesele comune si prietenia, precum si o liniste care pare sa contrabalanseze "dramele" ce vor urma. Michael isi cunoaste foarte bine sotia si mai ales toanele acesteia si stie cand anume trebuie sa insiste, pentru a o impulsiona, si cand sa renunte.
Julia pare a fi una dintre acele femei care le au pe toate - bogatie, talent si celebritate. Dar in teatru, ca si in viata, aparentele pot fi inselatoare... Diva se apropie de un moment delicat al vietii sale. Desi nimic nu pare sa o ameninte si se bucura in continuare de succes, iar frumusetea si faima ii aduc aplauze oriunde ar merge, chiar si la restaurant, Julia este suficient de desteapta incat sa isi dea seama ca se transforma cu rapiditate intr-o "femeie care are o anumita varsta".
In curand, rolurile pe care le interpreteaza - atat pe scena, cat si in afara acesteia - vor incepe sa se schimbe. Rolurile principale vor deveni secundare, pe masura ce tineretea si celebritatea Juliei se vor ofili. Fiul ei, in varsta de 17 ani, Roger (Tom Sturridge), este pe cale de a deveni adult, ceea ce nu face decat sa-i aduca aminte ca cei mai frumosi ani ai sai nu se vor mai intoarce.
In timp ce face reflectii din ce in ce mai amare asupra destinului sau, nemultumita de tot ceea ce traieste, un nou barbat isi face aparitia in viata Juliei. Tom Fennell (Shaun Evans) este un tanar american aratos si fermecator, care se prezinta ca fiind cel mai mare admirator al Juliei, afirmand ca a vazut piesele ei inca de pe cand avea 14 ani. Paradoxal, acest lucru, desi flatant, ii lasa actritei un gust amar, pentru ca accentueaza si mai mult ideea ca deja a atins "o anumita varsta" si ca acest baiat este mult prea tanar pentru ea...
Chiar daca ar putea sa-i fie fiu, el pare a gandi ca Julia este femeia ideala si ii face curte cu o candoare al carei farmec nu poate fi negat. Diva cade prada farmecului sau si se trezeste prinsa in mrejele unei povesti de dragoste pasionale, care o face sa se simta frumoasa si plina de viata in fiecare zi. Aceasta noua iubire ii da aripi, Tom este pentru ea o gura de aer proaspat, care ii certifica faptul ca inca mai poate frange inimi, ca este frumoasa si seducatoare. Chiar si viata ei profesionala renaste, impulsionata de minunatele sentimente pe care ajunge sa le traiasca. Insa Julia este atat de fericita incat pierde din vedere un lucru evident: dragostea ei este condamnata inca de la inceput.
Interesant este si felul in care Julia vorbeste despre relatia ei de dragoste, confesandu-se unui prieten bun: diva se distanteaza de aceasta si povesteste in termeni teatrali, de parca istoria ar fi extrasa dintr-o piesa de teatru. Iar cand confidentul ei, Lordul Charles (Bruce Greenwood) reflecta asupra lucrurilor care i se spun si concluzioneaza "Este o farsa", ne dam seama, o data in plus, ca fiecare clipa a vietii Juliei este o productie scenica, in care ea este starul.
Tom este, la urma urmei, un pustan, si inca unul deosebit de abil. Dupa ce o face pe Julia sa-i cada la picioare si se bucura de avantajul banilor acesteia si de pozitia ei sociala, el isi indreapta atentia catre o femeie mai tanara - actrita debutanta Avice Crichton (Lucy Punch) - si are nerusinarea de a-i cere Juliei sa-si ajute rivala sa se lanseze. Cu o abnegatie si o umilinta care nu-i stau in fire, Julia accepta si o distribuie pe tanara in noua sa piesa. In timpul repetitiilor, Julia pare ca se pregateste sa se retraga, tratand-o pe tanara actrita ca pe o potentiala inlocuitoare.
Dar in noaptea premierei, Julia demonstreaza ca este o actrita de exceptie, mai buna decat si-ar fi imaginat cei din jur - amantul, familia, criticii. Rolul actritei care se pregateste sa-si ia ramas bun a fost cel mai mare succes al ei. Atunci cand urca pe scena si joaca asa cum nu a facut-o niciodata, facand-o pe rivala ei sa izbucneasca in plans, Julia le arata tuturor ca ea este cea care-si controleaza cariera si viata. Mai frumoasa, mai convingatoare si mai implinita ca oricand, este gata sa-si accepte si sa-si sarbatoreasca maturitatea redescoperita.
Surprinzatoare este insa contradictia intre felul in care joaca aceste ultime scene ale filmului: spre deosebire de toate situatiile anterioare, cand in viata personala se interpuneau replici si atitudini din piesele jucate, de data aceasta, pe scena, Julia isi ia toata energia din viata personala, "rasucind" totul intr-o adevarata tirada la adresa celor care au incercat sa o insele si transformand totul intr-o farsa. Practic, Julia scoate drama din viata ei si o expune in teatru.
Razbunarea Juliei este crunta si atat de delicios de urmarit... Multi ar putea spune ca este chiar prea cruda. O farsa bine pusa la punct, premeditata, iar Julia arata ca este aici pentru a ramane si ca nu are de gand sa cedeze in fata mai tinerelor talente. Pe scena, ea straluceste ca niciodata si isi eclipseaza rivala, care, in naivitatea ei, chiar credea ca i se lasa posibilitatea de a dovedi ca poate fi o actrita cel putin la fel de buna ca marea diva. In definitiv, Julia nici nu putea gasi un loc mai bun pentru a-si pune in aplicare razbunarea - scena este viata ei, locul in care se simte in siguranta si in largul ei.
Le da tuturor o lectie de viata, iesind din tipare, improvizand si punand pe tapet toate problemele care au macinat-o pana acum: povestea de dragoste in care isi pusese mari sperante, tradata - amantul infidel, care a profitat de ea, un prieten care ii arata iubire, desi "joaca pentru echipa adversa", fiind homosexual (iata cum ideea de teatru revine mereu pe parcursul filmului...), un sot care o insala cu cea care i-a devenit rivala pe scena si, bineinteles, micuta si aparent inofensiva actrita debutanta Avice Crichton, pe care o nimiceste sub privirile necunoscatoare ale spectatorilor.
Despre atmosfera filmului...
Anii '30 au fost adusi la viata de designerul Luciana Arrighi, castigatoare a unui Oscar pentru "Howards End": "Am lucrat de multe ori cu aceasta perioada. Anii '30 sunt epoca mea preferata, atat din punct de vedere arhitectural, cat si artistic." Arrighi s-a confruntat cu o provocare interesanta in "Being Julia": a trebuit sa creeze atmosfera luxoasa si atragatoare a lumii teatrului, dar in acelasi timp a trebuit sa sugereze realitatea unei Anglii care traia sub amenintarea razboiului. "A trebuit sa cream o lume a anilor '30 care pare iluzorie, genul de univers fantastic care sa-i atraga pe oamenii obisnuiti, care vor sa-si uite viata monotona si plina de greutati cu ajutorul Juliei si al prietenilor acesteia", a explicat ea. "Dar, de regula, am folosit ziare pe care le imprastiam prin platou, pentru a arata ce se intampla in lumea reala in acele vremuri."
O mare parte din pelicula a fost filmata in Ungaria, unde echipa de productie a cautat locatii opulente, in care sa existe elemente cum ar fi lambriuri de lemn, seminee impozante si ferestre mari, camere spatioase si candelabre bogat ornamentate. Acest stil este tipic atat pentru Londra, cat si pentru Budapesta. Cladiri precum Hotelul Astoria sau Moulin Rouge s-au dovedit a fi fundaluri impresionante pentru decorurile lui Arrighi. Au existat insa elemente care au trebuit importate din Anglia, pentru a certifica simtul estetic britanic. "Ma refer la clantele de la usi, intrerupatoarele, cutitele, furculitele - lucrurile pe care le folosim in viata de zi cu zi, detalii aparent nesemnificative, dar care sar in ochi si, in cele din urma, conteaza foarte mult", a observat Arrighi. Spre exemplu, cearceafurile de la patul Juliei au fost cumparate din Anglia, pentru ca in Ungaria nu exista asternuturi de acest gen.
De asemenea, o adevarata provocare pentru designer l-a reprezentat si ilustrarea faptului ca Julia este in permanenta inconjurata de oglinzi - aceasta pentru ca diva este foarte preocupata de aspectul ei fizic si vrea mereu sa vada daca mai este frumoasa si atragatoare. "Dormitorul Juliei, bazat pe schitele lui Syrie Maugham, sotia lui W. Somerset Maugham si celebru decorator de interioare din anii '30, a fost un cosmar pentru orice production designer", isi aminteste Arrighi. "Erau 60 de oglinzi in acea camera! Este un caz extrem, dar sunt oglinzi pretutindeni, pentru a accentua preocuparea Juliei pentru imaginea sa, care tinde sa devina obsesiva. Si, de fiecare data cand trece pe langa o oglinda, se uita la imaginea reflectata."
Despre productie...
Filmul este un adevarat sonet pentru dragostea de teatru si actorii minunati ai acestuia, care pun trup si suflet in profesia lor. Distributia in ansamblul ei este una eleganta, ce se comporta ca atare, ornamentand cu succes jocul de diva, tragicomic al lui Bening. Remarcabila este aparitia actorului Michael Gambon in rolul mentorului Juliei, Jimmie Langton, care, intr-o imbinare a realitatii cu fictiunea si magia, pare sa o insoteasca in continuare pe diva pe bratele celebritatii (desi acesta a murit de 15 ani...), oferindu-i directive si indicatii scenice care sa o ajute sa isi imbunatateasca performanta si interpretarile. Astfel se creeaza senzatia ca Julia este mereu "activata" in rolul actritei, fie ca se afla pe scena, fie ca se afla in situatii din viata personala.
Mai mult decat atat, mentorul ei ii aduce mereu in amintire faptul ca "Singura ta realitate este teatrul"... Jimmie joaca, intr-un anumit fel, dublul rol al ingerului pazitor sau, dupa caz, al diavolului, care ii da sfaturi si indicatii scenice. Am putea spune chiar ca Julia se justifica pentru deciziile si atitudinile sale datorita acestor directive pe care le primeste si pe care, de cele mai multe ori, le urmeaza intocmai.
Despre lucrul in echipa cu Michael Gambon, Bening a precizat: "Este un om extraordinar, absolut extraordinar. A fost facut cavaler. L-am cunoscut cand am filmat 'Open Range', unde el a jucat rolul ticalosului. Este extrem de amuzant. Are un caracter minunat si lucreaza ca nebunul - merge din film in film. Cred ca lucra deja la trei filme cand se realiza 'Being Julia'.
Este tipul de om pe care iti face placere sa il iei intr-un colt si sa stai de vorba cu el. Are o gramada de povesti de spus. Este un tip care nu a devenit faimos cu adevarat. Era foarte cunoscut in lumea teatrului, dar nu a devenit celebru decat o data cu 'Singing Detective'. Dar poate tocmai de aceea, pentru ca nu a avut de-a face cu faima de cand era foarte tanar, se simte atat de confortabil cu propria persoana. Ii plac oamenii foarte mult. Ii place sa iasa la un pahar de bautura si de vorba. Ii place sa iasa in oras, la masa. Si este extrem de muncitor. Pur si simplu imi place la nebunie ce a facut in acest film. Este atat de prezent. Si a fost distribuit perfect pentru acest rol, asa ca am fost foarte norocosi ca am reusit sa il avem cu noi in acest proiect."
Un alt rol de exceptie face si Juliet Stevenson, in rolul Evie, menajera si asistenta divei, prietena ei nedespartita, care a ajuns sa ii cunoasca "repertoriul" pe dinafara, inganandu-i replicile si reactiile. "Cortina a cazut dupa primul act, iar eu nu am nici cea mai vaga idee ce se intampla in actul al doilea", se plange vedeta, obosita si nemultumita de viata ei, iar Evie recita o data cu ea aceste replici pe care, evident, le-a auzit de nenumarate ori... Raspunsurile Juliei sunt atat de previzibile pentru fidela ei confidenta, ca si obisnuinta divei de a "da drumul" la suvoiul lacrimilor, de parca ar apasa pe un buton. Amuzanta si mereu pregatita sa ii "tina spatele" si sa o acopere cu micile ei secrete, Evie reuseste sa construiasca un personaj extrem de realist.
Jeremy Irons (Michael Gosselyn) infatiseaza cu maiestrie un personaj care reuseste sa ne introduca in atmosfera londoneza a anilor '30. Desi aparitiile sale sunt relativ scurte si poate ca ne-am fi dorit sa il vedem mai mult si mai des, replicile si jocul sau compenseaza din plin... Construieste relatia cu sotia sa in asa fel incat ne dam seama exact care este statutul celor doi si cum stau lucrurile intre ei: sotii traiesc "vieti separate" si sunt, paradoxal, mai mult sau mai putin fericiti... Insa, atunci cand este vorba despre performanta teatrala, Julia stie ca are in sotul ei un critic foarte bun, care nu ezita sa o indrume pe directia potrivita, atunci cand greseste.
Irons este foarte incantat de felul in care s-a desfasurat lucrul la acest film si il apreciaza foarte mult pe Szabo: "Te simti tot timpul in largul tau pe platou si este grozav sa poti lucra asa, deoarece iti permite sa fii relaxat ca actor, sa te lasi in voia imaginatiei. Poti sa-i sugerezi ceva, iar el va spune: 'Da, e o idee foarte buna, hai sa incercam'. Iar mie imi place cel mai mult sa lucrez asa."
De asemenea, Bening are numai cuvinte de lauda pentru regizorul ungur - Istvan Szabo i-a facut pe actori sa se simta creativi, dar in acelasi timp a stiut sa-i mentina pe calea cea buna. "Istvan este extrem de dragut si tine mult la actori", a explicat ea. "In cinematografia moderna, majoritatea regizorilor stau intr-o alta camera, cu monitoarele lor, si vad ceea ce vede si camera, asa ca actorii sunt lasati de capul lor. Dar Istvan sta langa tine, alaturi de camera, ceea ce te face sa te simti legata de el."
Irons crede ca publicul este fascinat de viata interioara a actorilor si ca-i face placere sa vada povesti care se desfasoara intr-un alt spatiu temporal. "Anii '30 sunt deja istorie, oamenii traiau cu totul altfel in acele vremuri", a spus el. "Viata moderna este vazuta prin contrast. Si, bineinteles, totul este foarte elegant si frumos si nu-i nimic rau in a te uita la filme frumoase, atata timp cat actiunea lor este cu adevarat interesanta."
Regizorul ungur a povestit despre film, care, spre deosebire de peliculele sale anterioare, nu a beneficiat de scenariul sau, ci s-a bazat pe romanul lui W. Somerset Maugham: "A fost o experienta extraordinara, cel mai frumos lucru, ca, macar o data in viata mea, sa fiu un regizor de film a carui treaba este sa ii lase pe actori sa joace, sa mute camera si sa se gandeasca la lumini, la jocul actorilor, la stilul de interpretare si ritm, fara sa fiu ocupat toata ziua si noaptea de dialog! Mi-a placut sa fiu regizor de film pentru prima data in viata mea!"
Proiectul peliculei este extrem de... englezesc - ritmul dialogurilor este englezesc, stilul de joc la fel, precum si umorul (exceptionale replicile dintre Julia si Michael: Julia ii spune, printre lacrimi, sotului sau: "Sunt o scorpie, de la inceput pana la sfarsit!", iar acesta ii raspunde "consolator": "Chiar si asa..."). Totusi Annette Bening este din Kansas, iar Szabo din Ungaria. Cum s-a reusit crearea atmosferei londoneze, fara a se observa nici o diferenta culturala sau de ritm? Regizorul a explicat: "Annette este o actrita minunata. Si-a inceput cariera initial in teatru si a facut niste roluri fantastice, de la Shakespeare la Ibsen. Este o actrita in adevaratul sens al cuvantului, nu doar o vedeta de film, asa ca a lucra pe scena cu ea nu a fost deloc o problema.
Problema mea a fost cum sa fac sa gasesc acel stil englezesc specific si aici am avut un ajutor considerabil: Jeremy Irons, care, de la prima zi de filmare pana la ultima mi-a spus daca ceva nu era bine sau daca apareau greseli. Ii sunt foarte recunoscator. Dar, ca sa fiu cinstit, in cazul lui Annette nu a fost nevoie de corecturi, pentru ca era atat de pregatita si stia exact ce are de facut."
Despre "englezism"-ul filmului, Annette Bening a declarat: "Ei bine, accentul era cel mai important lucru. Dar cred ca am petrecut suficient timp in Anglia pentru a invata asta... Nu mi-am facut griji ca nu voi putea reda caracterul englezesc al filmului. Am lucrat foarte mult in ceea ce priveste accentul si l-am abordat intr-o maniera foarte serioasa. Ca actor, asta este ceva ce inveti de cand esti la scoala de actorie. Toata lumea invata accente, schimbari de sunete, mereu. Si, bineinteles, aproape toti ceilalti actori erau britanici. Au fost in distributie si doi actori canadieni, dar, de fapt, majoritatea sunt englezi, asa ca asta a ajutat."
Julia Lambert nu este o diva "clasica". Desi temperamentul capricios si toanele frecvente lasa aceasta impresie, ea poate fi mai mult decat atat: este inteligenta, abila, isteata, glumeste cu cei din breasla ei, care cunosc si inteleg subterfugiile profesiei, isi face griji pentru fiul ei adolescent. Bening a recunoscut de la inceput personajul si a inteles psihologia din spatele situatiei acestuia. "Cred ca este o poveste despre o femeie ca toate celelalte femei, care a ajuns la un moment in viata in care trebuie sa-si reevalueze pozitia, sa se regaseasca pe sine - si toate aceste lucruri transpar in munca ei, in relatiile cu cei din jur", a observat actrita.
Annette Bening a adaugat: "Nu este o poveste despre o actrita in devenire. A fost cu adevarat o actrita foarte buna, profesionista, dar si-a pierdut drumul la inceput. Este o femeie care a jucat opt reprezentatii pe saptamana inca de cand era foarte tanara si asta fara nici un fel de probleme. Stii, opt reprezentatii pe saptmana, asta este calitatea si punctul ei forte. Este ca un atlet care alearga pentru o cursa lunga, stie cum merg lucrurile. Dar a ajuns intr-un moment din viata sa in care se opreste, se gandeste, reconsidera si reevalueaza ceea ce traieste, pentru ca toate aceste lucruri nu ii mai sunt la indemana..."
Szabo este cu adevarat indragostit de acest film: "O iubesc pe Julia. Viata mea este sa fiu in preajma actorilor si a actritelor si ii iubesc pe toti! Ceea ce imi place cel mai mult in viata este sa vad cum actorii si actritele 'absorb' energia unul de la celalalt." De asemenea, regizorul ii gaseste Juliei si circumstante atenuante: "Este cruda pentru ca lupta pentru viata ei; lupta pentru a se mentine tanara; lupta pentru a se mentine talentata; lupta pentru a ramane pe scena mai mult, tot mai mult. Asta este lupta fiecaruia dintre noi. Eu lupt pentru urmatorul meu film si pentru a pastra calitatea si standardul ridicat al distributiei, al ritmului si al jocului actoricesc.
Daca vrei, Julia Lambert sunt eu! Important este sa lupti, sa te mentii in competitie. Este atat de usor sa fii dat afara in zilele noastre. Lumea este acum atat de... in viteza: exista atata talent, atatea idei noi. Aceasta este lupta suprema, nu numai pentru o actrita cum este Julia sau pentru un regizor ca mine, care se regaseste in Julia, ci pentru fiecare persoana care trebuie sa lupte pentru a se mentine in top si in competitie."
Filmul reprezinta o portretizare a eroinei principale, asa cum spune si titlul peliculei, fiind un studiu de personaj. Bening interpreteaza cu bucurie, inteligenta si simt al umorului un personaj care ii este extrem de drag. Pasiunile Juliei? Pe langa bere, ca orice diva, Julia este indragostita de complimente, tanjeste dupa admiratori si atitudinea teatrala. Iar Bening stie sa arate ca are aceste pasiuni...
Annette Bening straluceste in fiecare moment in care apare, practic "fura" fiecare scena. Julia stie sa ii eclipseze pe toti cei din jurul ei, iar aceasta stralucire care i se observa pe chip, zambetul cuceritor, cu siguranta au necesitat un efort considerabil din partea actritei, desi ea pare atat de naturala... Bening intruchipeaza si umanizeaza acest personaj, ii ofera o dimensiune eroica prin lupta pe care o duce, pentru a-si mentine statutul atat de greu dobandit. Actrita reuseste sa poarte spectatorii intr-o calatorie minunata si "leaga" intregul film.
Bening face un adevarat tur de forta in acest film, iar sarmul ei extraordinar si accentul englezesc (aproape ca uiti ca actrita este, de fapt, americanca...) o pun in valoare. Mai mult decat atat, "devine" Julia si ajunge sa "locuiasca" trup si suflet in acest personaj, pe care il aduce la viata ca nimeni alta. Julia poate ca nu este experta in dragoste sau in auto-analiza, dar cu siguranta, ca actrita, se descurca excelent. Scena de final, in care Julia savureaza victoria de una singura, cu berea in mana, fara masti si prefacatorii, arata maturitatea la care a ajuns acest personaj. Din toate punctele de vedere, acesta este un film pe care trebuie sa il vezi...
Posteaza comentariu