Vedete România: Morţii anului 2011

Nume importante pentru societatea românească s-au stins anul acesta. Fie că vorbim despre personalităţi politice, culturale sau medicale, fiecare dintre personajele publice care au decedat în ultimele 12 luni şi-au pus cumva amprenta pe ceea ce înseamnă România astăzi. Bunăoară, în continuare, ne vom reaminti de Cornel Fugaru, Alex Leo Şerban, Victor Surdu, Andrei Blaier sau Alexandru Tocilescu.
1 din 16

Politicianul Liana Dumitrescu a murit la 38 de ani

Deputatul care reprezenta minoritatea macedoneană în Parlament a decedat pe 27 ianuarie 2011, în urma unui stop cardiac. Liana Dumitrescu fusese internată pe 18 ianuarie, la Spitalul Elias din Capitală, pentru a fi supusă unei intervenţii chirurgicale, după ce suferise un atac cerebral. "Pacienta suferea de o boală cerebrală rară, cu o evoluţie fulminantă sub tratament, care a făcut imposibil transferul în altă clinică", declara, la momentul respectiv, managerul spitalului Elias. "Stopul cardiac s-a instalat la ora 8:45, s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 45 de minute, însă fără reluarea activităţii cardiace", a conchis medicul. În urma autopsiei, Institutul Naţional de Medicină Legală a stabilit, vineri, că deputatul Liana Dumitrescu a murit din cauza unei tromboze. În prezent, medicii legişti caută posibili factori de risc care pot cauza această suferinţă. Potrivit neurologilor, printre posibilele cauze de risc ale trombozei ar putea fi: utilizarea anticoncepţionalelor, o suferinţă oncologică sau o anomalie a glandelor endocrine", scrie Mediafax. În plus, a existat şi zvonul că politicianul ar fi fost ucis de consumul de pastile pentru slăbit, consum confirmat şi de o prietenă apropiată a deputatului. "Într-adevăr, lua anticoncepţionale, dar şi pastile pentru slăbit. Îşi dorea să fie mai slabă. Zicea o vede pe Elena Udrea în Parlament că arată bine, e slăbuţă, şi că ar vrea să ajungă şi ea la fel. Era conştientă că nu putea să slăbească din start dar încerca cu tot felul de pastile. Eu i-am spus de mai multe ori că nu am încredere în astfel de metode, dar ea zicea că măcar să încerce. Nu ştiu dacă ele sunt de vină pentru ce s-a întâmplat, dar bine sigur nu i-au făcut".
8 Decembrie 2011
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Cristina pe 9 Dec 2011, 10:25
    SA-i Odihneasca ...

    Dumnezeu sa-i ierte!!!.....Reclamele voastre sunt foarte agresive, poate incercati sa faceti ceva in privinta asta.

    1
    0

  • dora pe 8 Dec 2011, 11:32
    sa-i odihneasca

    Dumnezeu sa-i odihneasca in pace. de viorica bucur nici nu stiam. prezenta desenele animate cand eram eu copil. iar despre reclamele agresive, nu pot decat sa subscriu si eu antescriitoarelor mele: sunt prea agresive. nu mai poti citi un articol ca-i pierzi coerenta prin atatea spoturi. inteleg ca din asta traieste site-ul respectiv, dar, totusi, putin decenta ... prea ne agresati. cand apare un astfel de spot, mai degraba il neg decat sa vad ce e cu el.

    3
    0

  • maia pe 8 Dec 2011, 10:39
    reclam

    de acord cu Violeta,publicitate agresiva,dupa ce ca ne stresam din atatea...vreau o relaxare la calculator si...de multe ori renunt sa mai citesc ceva.

    4
    0

  • Violeta pe 8 Dec 2011, 08:57
    Publicitate prea agresiva !!!!!!!!!!!!!!!!!

    Domnilor din cadrul redactiei, daca tot ne trimiteti newslettere, poate ne dati posibilitatea sa le si putem citi, e inadmisibil ca la fiecare pagina sa fii asaltat de tot felul de imagini publicitare care apar in timp ce esti absorbit de stire. E foarte enervant si neplacut, daca tot procedati asa agresiv mai bine nu ne mai trimiteti ca ar fi mai relaxant....

    9
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod