Vedete România: 10 monştri sacri care au murit în ultimii 5 ani

9 din 11

Ştefan Iordache a murit la Viena, în septembrie 2008

Decesul a survenit în urma unui stop cardio-respirator apărut pe fondul fazei terminale de leucemie de care suferea actorul. El fusese internat la un spital din Viena, după ce iniţial fusese internat la Spitalul Elias din Capitală. În vârstă de 67 de ani, despre suferinţele lui Ştefan Iordache nu se ştiau foarte multe lucruri tocmai pentru că actorul ceruse în mod expres să nu se facă publice aceste informaţii. Actorul a jucat pe scena teatrului românesc timp de 49 de ani, fiind creatorul unor mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore.

Ştefan Iordache s-a născut la 3 februarie 1941 la Bucureşti. În 1959 a dat admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în 1963 a absolvit, la clasa lui Dinu Negreanu si si-a dat examenul de licenta cu rolul principal din "Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprita". În Bucureşti, a jucat pe scena teatrului "C. I. Nottara" până în 1977, apoi la Teatrul Mic până în 1990. A fost angajat al Teatrului Naţional din Craiova, unde s-a remarcat şi prin rolurile din "Titus Andronicus", spectacolul montat de regizorul Silviu Purcărete, în 1992, care a marcat începutul ascensiunii internaţionale a teatrului craiovean.

În cinematografie, a debutat in 1964, în "Străinul". Au urmat rolurile din "Dimineţile unui băiat cuminte" în 1966, "Bietul Ioanide" în 1979, "Pruncul, petrolul şi ardelenii" şi "De ce bat clopotele, Mitică?"  în 1981,  "Glissando", în 1985, "Noiembrie, ultimul bal" în 1989, "Hotel de lux" în 1992, "Cel mai iubit dintre pământeni" în anul 1993,  "Eu sunt Adam" în 1996, "Omul zilei" în 1997 şi "Faraonul" în anul 2004.
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • serena pe 27 Ian 2012, 17:56
    personalitati distincte

    Lumea fara ei va merge inainte dar am avut bucuria sa-i vedem in viata pe acesti domni care au facut cu adevarat cinste romanilor pe oriunde au mers prin lume,pacat pentru generatiile de astazi care nu mai au nici un punct de referinta,care traiesc fara principii sanatoase si iubesc televeziunea doar de scandal si alte porcarii....

    2
    0

  • nadia pe 27 Ian 2012, 13:19
    valorii romanesti

    mai e un mare artist al neamului romanesc,care ne-a bucurat cu vocea sa anii de-a randul,si ne va incalzii sufletul si de acum incolo,un mare artist,ION DOLANESCU.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace

    1
    2

  • ionescu natalia pe 27 Ian 2012, 09:07
    monstri sacri disaruti

    alsi au fost pe pamant, ca sa ne bucure pe noi prin talentul lor, alesi sa fie si in ceruri, Dumnezeu sa ii aiba in paza Sa! E bine sa se inregistreze cat mai multe piese de teatru ca sa avem si noi la ce ne uita - am avut fericirea de a vedea, intre 1970 si 1990, zeci de piese de teatru la National, la Bulandra, cele doua sali, la Nottara, la Comedie, la Revista - la cele doua sal. Cat as vrea acum sa aud glasul inconfundabil al lui Toma Caragiu spunand celebra replica "Eu sunt Lazarus Tucker, care tzine banii in casa de fier"... Ce montari, ce costume, dramaturgie romaneasca si universala.

    7
    1

  • e-sanatos.com pe 27 Ian 2012, 01:42
    Emil Hossu a fost un mare actor

    Emil Hossu a fost un mare actor,Dumnezeu sa il odihneasca.Imi pare rau ca am pierdut o mare valoare!

    9
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod