3 din 7
Andreea Răducan
„Nu am avut timp să visez la prea multe când eram mică, pentru că deja m-am trezit în sala de gimnastică. La vârsta pe care o aveam atunci, 4 ani, a fost cel mai frumos mod în care am putut să mă joc şi să-mi consum energia. Când antrenamentele au devenit mai dure, mă gândeam că atunci cand voi fi mare o să mă fac antrenoare. Mi se părea totuşi mai simplu să dau indicaţii copiilor, decât să execut elementele din gimnastică. Să le repet şi să le tot repet până ajungeam să le învăţ. Destinul a făcut ca performanţa să o obţin ca sportivă şi nu ca antrenoare, iar acum nici nu pot să spun că mai sunt aşa dornică să intru în sală şi să antrenez. Cel puţin pentru un moment. Oricum nu cred ca aş fi avut atâta imaginaţie şi aşa mult curaj încă să visez tot ce am trăit datorită sportului de performanţă”.
Comentarii (1)
Da , felicitari ptr. aceste fapte < de vedetism > , Personal consider si stiu din experienta mea ca mai mult acesti copii , adica nou nascuti prematuri au nevoie de o sustinere de specialitate ( atat familia cat si copiii). Dintre specialitati se remarca , medical, kinetoterapeutic priviind cresterea si dezvoltarea , psihopedagogic, logopedic, si altele. Cu stima si apreciere pentru toti care ajuta daca
Posteaza comentariu