Vasile Stoica merge mai departe...

"Imi place necunoscutul, imi place sa cunosc oameni noi, imi place aventura, imi place sa arat lumii ca orice e posibil! Trebuie doar sa iti impui sa vrei sa faci ceva!" Aceasta este fraza ce il caracterizeaza pe Vasile Stoica. Chiar daca soarta a fost cruda cu el, fiind nevoit sa-si petreaca viata intr-un fotoliu rulant, Vasile Stoica este un om incredibil de curajos. Campion national la probele de viteza si rezistenta, inclus in Cartea Recordurilor pentru doborarea recordului pentru cea mai lunga distanta efectuata cu un fotoliu rulant pe o pista de stadion timp de 24 de ore, Vasile Stoica este un exemplu nu numai pentru persoanele cu handicap fizic, cat si pentru noi toti.

Cu scopul de a promova Jocurile Paralimpice Speciale ce vor fi organizate in China in 2008, Vasile Stoica va demara la jumatatea lunii iunie a acestui an, expeditia de 15.000 km de la Lugoj pana la Shanghai.

"M-am nascut in luna iunie a anului 1970 la Maguri - Racatau, judetul Cluj, intr-o familie saraca si numeroasa. De la varsta de un an pana la sapte ani am stat mai mult prin spitale, timp in care am fost operat de treisprezece ori la ambele membre inferioare, deoarece m-am nascut cu paraplegie congenitala. Din pacate, toate aceste interventii nu au rezolvat prea mult situatia mea medicala. Am ramas sa-mi petrec toata viata intr-un fotoliu rulant.

Copilaria am petrecut-o la Caminul Scoala nr. 9 din Jucu de Sus, judetul Cluj, unde am absolvit VIII clase printre oameni cu handicap fizic. In vremea aceea nici macar carucior nu aveam. Eram un 'tarator'... Asa erau numiti copiii de la Jucu care nu se puteau deplasa decat cu ajutorul mainilor, pentru ca nu aveam carucioare.

In anul 1985 tatal meu a decedat. El fiind singura persoana care intretinea intreaga familie, din acel moment au inceput problemele financiare ale familiei mele. In anul 1991 am ajuns la Lugoj unde am absolvit Scoala de Arta, sectia pictura. Talentul meu a fost apreciat, am participat la expozitii si am incercat sa ma intretin pictand. De cand ma stiu imi place sa pictez. Din asta am facut la un moment dat si o sursa de venit cu care supravietuiam. Dupa cum se stie, e greu sa traiesti din arta in Romania. In momentul de fata realizez lucrari in special pentru prieteni sau expozitii organizate cu scopul strangerii de fonduri pentru persoanele cu disabilitati. Unul dintre tablourile mele preferate reprezinta o seara cu luna plina, un drum de pamant printre copacii desfrunziti ai toamnei. Imi amintesc cu placere de momentul pe care l-am pictat, pentru ca reprezinta prima intalnire amoroasa adevarata. Era intr-o padurice! Acel tablou il am si acum si l-am refacut de multe ori deoarece multe persoane l-au apreciat.

Pentru faptul ca parintii mei nu au avut posibilitati financiare si fiind o familie numeroasa au fost nevoiti sa ma lase intr-o institutie de stat (asa cum se intampla de obicei in astfel de cazuri pe vremea aceea). Primii sapte ani din viata i-am petrecut mai mult prin spitalele din Cluj. Cu toate ca nu era necesar sa fiu operat de 13 ori... asa s-a intamplat!

Am aflat ulterior de la niste medici din Germania ca astazi as fi putut merge pe picioarele mele daca as fi fost supus doar la terapie fizica. Nu regret nimic! Asta e viata! Fiecare are un scop in viata si cred ca scopul meu este acela de a aduce un dram de fericire celora care nu il au. Nu am invinuit niciodata pe nimeni.

Unii oameni ma intreaba care este 'motorul', motivatia care ma ajuta sa merg mai departe. Acestora le povestesc o intamplare care mi s-a parut amuzanta.

Eram in turneul 'Maratonul Curajului' din 1993 de la Lugoj la Bordeaux - Franta. Am ajuns la Passau, prima localitate prin care urma sa trec in Germania. Stiam ca am asigurata cazarea si masa la o casa de rugaciuni. Am ajuns acolo, am mancat, am dormit si a doua zi cand am plecat am fost condus de directorul lacasului si de o maicuta. Au fost uimiti sa vada ca am pornit la drum doar cu un rucsac care era in spatele caruciorului si un altul sub sezut. Maicuta m-a intrebat unde este motorul caruciorului. I-am raspuns: 'Aici si aici!', aratandu-i capul si mainile.

Intotdeauna m-am bazat in mare parte pe increderea in propriile mele forte. Persoanele care m-au ajutat si m-au sprijinit sunt destul de putine si din pacate ma refer aici in primul rand la persoanele din Romania. Mai concret, este vorba despre faptul ca in Romania daca ceri un suport financiar pentru o expeditie, cum este cazul meu, esti tratat cu indiferenta si nici macar nu primesti un raspuns clar... In multe cazuri esti tratat ca un cersetor...

Bineinteles ca sunt si exceptii, dar pentru mine acestea au aparut mai ales in ultimul an. As aminti aici companiile Medrom, Invacare, Kuschall care mi-au oferit un fololiu rulant performant adaptat nevoilor mele. Mai sunt Ivatherm, Canon sau Fundatia Copii Sanatosi, condusa de Ioana Popescu Tariceanu, care doresc sa fie partenerii si suporterii mei pentru expeditia pe care o voi efectua in Asia.

Exista bineinteles si momente cand increderea imi este pusa la incercare si primele ganduri care imi vin in minte sunt acelea ca trebuia sa ma fi gandit mai bine inainte de a intra in acest "joc"... dar pana la urma ceea ce ma linisteste este... reusita!

Ceea ce ma incurajeaza este reactia oamenilor. In turnee am cunoscut diverse persoane care la despartire imi multumeau ca am trecut prin viata lor si foarte multe mi-au spus ca le-am schimbat total viziunea despre viata. Aceasta este pentru mine mai mult decat o incurajare. Stiind ca prin efortul meu pot schimba viata unora in bine simt ca viata mea are sens si ma simt fericit. Eu cred in fortele proprii, dar mai cred ca acolo sus cineva dirijeaza lumea.

Cred ca toti cei care gandesc negativ la adresa unei persoane cu orice fel de handicap sau disabilitate au probleme serioase de atitidine. O persoana poate avea un handicap din nastere sau dobandit in cursul vietii in urma unui accident sau alt fel de eveniment nefericit. Deci orice persoana poate sa dobandeasca un handicap in decursul vietii. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa fiu tratat ca un cersetor in timp ce asteptam pe cineva in strada. Asta cred ca tine de mentalitatea si educatia oamenilor.

Eu cred ca am devenit un exemplu, un model al persoanelor in fotoliu rulant, sunt cunoscut peste tot pe unde merg, atat in Romania cat mai ales in strainatate si cu toate acestea am dat peste oameni care m-au tratat uneori cu mila. Cu toate astea, sunt bucuros sa vad ca pot ajuta in felul meu foarte multa lume.

Performantele si traseele pe care le-am realizat au la baza tocmai acest scop de a schimba mentalitatea opiniei publice cu privire la persoana cu handicap. Toti suntem diferiti, dar in egala masura toti egali. Toti avem aceleasi drepturi si nu vad unde este problema acestei diferente. Persoana cu disabilitati ar dori sa traiasca si sa aiba aceleasi sanse de integrare in societate ca oricare persoana normala. De fapt care e limita normalului?

Obiectivul noii expeditii de circa 15.000 Km este de a promova sportul pentru persoane cu handicap in Romania si Jocurile Paralimpice Speciale ce vor fi organizate in China in 2008.Totodata mai este si acela de a schimba mentalitatea oamenilor cu privire la persoanele in fotoliu rulant.

A fi persoana cu handicap in Romania este inca destul de dificil. In primul rand te izbesti de un fel de bariera sociala, apoi de cea a accesibitatii si facilitatilor de libera deplasare garantata sau impusa in toate statele civilizate. De cele mai multe ori esti tratat ca un 'nimic'. Accesibilizarea locurilor si a institutiilor publice nu este facuta corespunzator, sau deloc, cu toate ca exista acte normative in acest sens si fiecare consiliu local ar trebui sa le respecte. Cred ca e inacceptabil ca o farmacie sa nu aiba accesibilizare si ca nimeni sa nu ia vreo masura in acest sens! De asemenea ar trebui ca transportul in comun sa aiba facilitate si pentru cei in fotolii rulante.

O alta problema era, si inca mai este, aceea de a-ti gasi perechea in Romania. Totul tine de mentalitate. Din nou ajungem la aceasta problema! Probleme prea mari pentru mine nu au fost in a 'cauta'... deoarece sunt destul de curajos! Consider ca intr-o relatie cel mai important este sa vezi cum arata sufletul persoanei pe care o iubesti si dupa aceea sa te uiti la restul, la 'caroserie'. Personal, am cunoscut foarte multe femei in turneele mele si am ramas prieten cu cateva dintre ele. Una din ele mi-a devenit sotie, am fost casatoriti si am trait impreuna 5 ani in California. Ea nu are nici un handicap, are propria companie de productie de film, e scriitor, scenarist, director de filme si cu toate acestea a dorit sa se casatoreasca cu mine, a reusit sa vada dincolo de 'caroserie'.

Cred ca motivul pentru care am reusit sa raman mereu optimist este ca am fost o persoana deschisa si prietenoasa. Dragostea de viata ma motiveaza sa realizez tot ceea ce doresc."

L-ai cunoscut, speram, mai bine pe Vasile Stoica prin povestea sa, iar performantele sale credem ca vorbesc si ele multe despre el:

A realizat traseul Lugoj - Siofok in carucior rulant (340 km in 4 zile).

In mai 1993 a participat la maratonul Chalenge Day, care a avut loc la Bucuresti. A fost prima persoana in fotoliu rulant din Romania care a participat la acest maraton.

In august 1993 a avut loc "Maratonul Curajului" care a constat in parcurgera a 3.400 km solitar in carucior rulant intr-o perioada de 40 de zile. A traversat Ungaria, Austria, Germania si Franta. Obiectivul acestui maraton a fost participarea la Conferinta Nationala a asociatiei "Bugies de Noel", traseul reprezentand un semn de multumire si prieteniei pentru toti cei care au ajutat persoanele cu handicap din Romania. A fost primit de doamna Danielle Mitterand la Palatul Elisee.

Este campion national la probele de viteza si rezistenta.

Este presedintele Clubului Sportiv al Handicapatilor Fizic "Maraton'93" Lugoj pe care l-a infiintat in anul 1994 impreuna cu alti prieteni si colegi.

In anul 1995 s-a decis sa faca turul lumii in fotoliu rulant, pentru a ajunge la Atlanta cu ocazia deschiderii Jocurilor Paralimpice. A traversat Romania, Ungaria, Slovacia, Polonia, Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, si Franta. Din pacate, din cauza lipsei de fonduri a fost nevoit sa renunte.

In mai 1998 a inceput un nou turneu in jurul lumii cu fotoliul rulant. S-a reintors in tara in mai 1999 dupa ce a traversat Romania, Ungaria, Austria, Germania, Franta, Canada, Statele Unite (coasta estica si 500 km pe coasta vestica), Australia (coasta estica de la Melbourne la Cairns), Egipt, Turcia, Bulgaria si din nou Romania.

In octombrie 2001 a intrat in Cartea Recordurilor pentru doborarea recordului de 124 km detinut de un canadian, cea mai lunga distanta efectuata cu un fotoliu rulant pe o pista de stadion timp de 24 de ore. Recordul sau a fost abordat in serialului documentar "Broken Wings" ("Aripi frante").

Ultimul turneu realizat a fost in primavara anului 2003, de la Los Angeles la Chicago. A strabatut 3800 km in 66 de zile trecand prin statele California, Arizona, New Mexico, Texas, Kansas, Oklahoma.